Polițistul Mihai Viziteu, care în primăvara acestui an a împușcat mortal în cap un șofer pe care îl urmărea, în trafic, pe o stradă din Vaslui, a fost reținut, miercuri, pentru 24 de ore de procurorii Parchetului instanței supreme sub acuzația de omor. Măsura preventivă a fost dispusă de către anchetatori în urma audierii expertului în balistică și care a spus că pistolul nu se putea descărca accidental, așa cum a spus agentul de la Rutieră, ci doar apăsând pe trăgaci.
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au emis mandat de reținere pentru 24 de ore pe numele polițistului Mihai Viziteu, din cadrul Poliției Județene Vaslui, sub acuzația de omor calificat.
Cercetat până acum pentru ucidere din culpă, agentul de la Rutieră a fost pus sub acuzația de omor calificat. Și asta după ce procurorul de caz l-a audiat, miercuri, ca martor, pe expertul în balistică ce a făcut expertiza modului în care a fost folosită arma de către polițist.
"Procurorul de caz a admis ca specialistul care a făcut expertiza balistică să fie audiat ca martor. Așa după cum arată și în raport, expertul a spus că arma nu se putea descărca decât doar apăsând pe trăgaci", a declarat, miercuri, pentru Libertatea avocatul familiei tânărului împușcat, Oana Iovu.
Potrivit sursei citate, agentul Mihai Viziteu a avut, la audieri, înainte de reținerea sa, aceeași atitudine în fața procurorului de caz, susținând că nu-și aduce aminte cum anume s-a întâmplat și faptul că arma s-a descărcat accidental.
Procurorii Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție vor merge în instanță cu propunerea de arestare preventivă a polițistului vasluian.
Un șofer din județul Vaslui a fost împușcat în cap, în 15 martie, de către un polițist care îl oprise în trafic pentru că era cercetat în mai multe dosare penale pe linie rutieră.
Deși bărbatul a fost supus manevrelor de resuscitare de către echipajele medicale sosite la fața locului, acesta nu a mai putut fi salvat.