În 1971, Quebecul a inundat 11,500 de kilometri pătrați de pădure pentru a crea un rezervor uriaș și a otrăvit o întreagă populație
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
În anul 1971, lansarea megaproiectului hidroelectric James Bay din Quebec, Canada, era privită ca un triumf al ingineriei moderne, promitând energie curată pentru milioane de consumatori. Modificarea cursului a cinci râuri și crearea unor rezervoare uriașe au inundat peste 11.500 de kilometri pătrați de pădure boreală, o suprafață comparabilă cu cea a statului Qatar. Însă, odată cu acoperirea pământului virgin de către ape, s-a declanșat o reacție chimică în lanț care a otrăvit ecosistemul acvatic și a pus în pericol sănătatea comunităților indigene Cree, relatează xataka.com.
Cuprins:
Poluarea nu a provenit de la utilaje grele sau deversări industriale, ci din solul pădurii, unde mercurul natural se acumulase de-a lungul mileniilor.
Inundarea masivă a făcut ca materia organică din vegetația scufundată să intre într-un proces rapid de descompunere, stimulând o activitate microbiană intensă.
Cum s-a transformat mercurul din sol într-o neurotoxină periculoasă
Descompunerea carbonului organic din solurile inundate a alimentat microorganismele locale, determinând o creștere bruscă a producției de metilmercur.
Spre deosebire de forma anorganică a metalului, metilmercurul este o substanță extrem de neurotoxică, ce se bioacumulează rapid în organismele vii și urcă ușor în lanțul trofic acvatic.
Un pește prins în aceste rezervoare putea părea complet sănătos la prima vedere, dar consumul lui reprezenta un risc sever pentru sistemul nervos uman.
Cercetătorii au monitorizat fenomenul pe parcursul mai multor decenii, măsurând nivelul de contaminare la peste 45.000 de pești.
Datele au arătat că speciile neprădătoare au atins concentrații maxime de mercur într-un interval cuprins între 4 și 11 ani de la umplerea lacurilor de acumulare.
În schimb, la speciile prădătoare, care se hrănesc cu alți pești, vârfurile de poluare s-au înregistrat mai târziu, între 9 și 14 ani de la inundare.
Supraproducția de metilmercur s-a oprit abia după 8-10 ani, când substanțele nutritive ușor degradabile din vegetația scufundată s-au epuizat.
Impactul dramatic asupra dietei străvechi a poporului Cree
Deși populațiile de pești nu au înregistrat scăderi numerice, gradul de toxicitate a afectat grav modul de viață al indigenilor Cree.
Pentru aceste comunități, specii precum știuca nu reprezentau doar o sursă alimentară, ci pilonul central al alimentației lor tradiționale. Studiile au arătat că locuitorii din interiorul continentului au fost expuși la concentrații mult mai mari de mercur comparativ cu cei de pe coastă.
Efectele asupra sănătății publice au devenit vizibile în anii următori. În 1988, analizele au indicat că 14,2% din populația Cree prezenta o concentrație de mercur în păr de peste 15 mg/kg.
Categoriile cele mai afectate au fost bărbații, persoanele în vârstă și cei care practicau vânătoarea tradițională cu capcane.
Pentru a gestiona criza, autoritățile sanitare și Consiliul Cree pentru Sănătate din Eeyou Istchee au impus ghiduri dietetice severe.
În perioadele de risc maxim, familiilor din zonele grav afectate li s-a recomandat să limiteze consumul de știucă la cel mult două mese pe lună, măsură ce a permis reducerea treptată a expunerii la toxină.
Lecția din trecut și riscurile noilor proiecte de energie verde
În prezent, nivelurile de mercur din majoritatea zonelor afectate de proiectul James Bay au revenit la parametri normali, iar ecosistemul s-a stabilizat la valori similare cu cele din lacurile naturale.
Măsurile au permis autorităților sanitare să încurajeze din nou consumul de pește local datorită valorii sale nutriționale.
Cu toate acestea, precedentul biogeochimic din Canada rămâne un avertisment actual în contextul accelerării tranziției globale către surse de energie cu emisii reduse de carbon.
În prezent, în Canada sunt planificate aproximativ 22 de noi proiecte hidroelectrice situate la mai puțin de 100 de kilometri de comunitățile indigene, stârnind temeri că greșelile din trecut s-ar putea repeta sub pretextul dezvoltării durabile.
