Corpul femeii se afla în apă, la distanţă de circa doi metri de mal, în zona debarcaderului de la Plaja Olt din municipiul Slatina. Pompierii Detaşamentului Slatina au scos din apă trupul neînsufleţit al unei persoane de sex feminin, aflat la aproximativ doi metri de mal, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, Alin Băsăşteanu, conform Agerpres.

„În urma cercetărilor efectuate la faţa locului, după examinarea exterioară a cadavrului, nu au fost observate semne de violenţă. Trupul neînsufleţit a fost transportat la morga Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina în vederea efectuării necropsiei”, a spus Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt.

În urmă cu o săptămână, o tânără de 27 de ani a fost dată dispărută, după ce ar fi plecat voluntar din locuinţa din Slatina şi nu a mai revenit. Femeia a fost căutată inclusiv în râul Olt, cu ajutorul pompierilor.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Leguma din piețe care a ajuns să coste dublu față de carne. Prețurile i-au enervat pe români
FANATIK.RO

Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro

Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO

Patru zodii cu noroc în dragoste în luna aprilie. Cupidon e de partea lor
FANATIK.RO
Patru zodii cu noroc în dragoste în luna aprilie. Cupidon e de partea lor
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”
Știrileprotv.ro
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Unica.ro

Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro

Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea mai rău ne pare"
Observatornews.ro
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea mai rău ne pare"
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
HOROSCOP

RECOMANDĂRI