Pierderea fondurilor europene ar fi rezultatul suspendării tuturor plăţilor aferente acestui program.
Premierul Victor Ponta a declarat că  Guvernul va încerca să aplice un program de acţiuni prin care să evite pierderea fondurilor europene şi că, dacă acest program nu va putea fi aplicat până la sfârşitul anului, va dispune o măsură „radicală” de restructurare totală a Autorităţii de Management a POSDRU, incusiv cu riscul reacreditării.

„Persoanele vinovate trebuie să răspundă civil şi penal pentru „jaf”.

Şeful Guvernului, citat de Mediafax, a prezentat mai multe date primite „pe căi neoficiale” dintr-un audit al POSDRU, care relevă că din totalul celor două miliarde euro puse la dispoziţie României prin acest program au fost decontate sume reprezentând doar 6% din total. Există grave probleme de evaluare a proiectelor şi a modului de control.
Ponta a mai declarat că foştii miniştri ai Muncii, Ioan Botiş, Sebastian Lazăroiu şi Sulfina Barbu, au dat cea mai mare gaură în bugetul de stat.
„Începem să curăţăm mizeria şi hoţiile lăsate în urmă de Botiş, de Lăzăroi şi de Sulfina Barbu. (…) Ceea ce s-a întamplat la POSDRU sub conducerea acestor trei miniştri este un noian de fraunde, de folosire ilegală a banilor, motiv pentru care CE va lua faţă de România cea mai radicală măsură posibilă, adică suspendarea fondurilor”, a spus Ponta, potrivit căruia cei responsabili de această situaţie trebuie să răspundă penal.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.