Iar sporul negativ se menține în continuare îngrijorător: populația României a scăzut cu 8.600 de persoane în luna iulie. Sporul natural al României a fost ultima dată pozitiv în 1991.

INS a precizat, printr-un comunicat, că în luna iulie s-au născut 14.500 de copii. În schimb, au murit 23.000 de persoane, cu 5.000 mai multe decât în luna iunie.

94 dintre persoanele care și-au pierdut viața au fost bebeluși cu vârsta până într-un an, cu 12 mai mulți decât în luna precedentă.

Dintre cele 23.000 de persoane care și-au pierdut viața în luna iulie, 11.000 au fost femei, iar 12.000 bărbați. 42% dintre cei care au murit au avut peste 80 de ani, iar 26,3% au avut vârste cuprinse între 70 și 79 de ani.

Raportat la urban vs rural, studiul făcut de INS arată că în mediul urban s-a înregistrat decesul a 11.900 de persoane (6.176 de bărbați şi 5.724 de femei), iar în mediul rural decesul a 11.165 de persoane (5.869 de bărbați şi 5.296 de femei)

13.000 de cupluri s-au căsătorit în luna iunie

Temperaturile din lunile iunie și iulie au favorizat nunțile. INS precizează că peste 13.000 de cupluri s-au căsătorit în luna iulie, cu 11,5% mai mult față de iunie, dar cu 19,2% mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Partea pozitivă e reprezentată și de faptul că numărul divorțurilor a scăzut în a două lună a verii față de precedentele 30 de zile (-0,4%).

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (3)
Avatar comentarii

costelu 10.09.2024, 17:36

E dificil să te susții, genetic, în timp, tot mai mulți copii vor fi în situația asta

Avatar comentarii

parpalache 10.09.2024, 20:05

Aloo!Propagandiștii și papagalii sunt pe recepție?Puneți repede placa cu„rușii”!

Avatar comentarii

XhX13 10.09.2024, 21:27

Mortalitate ridicată fonduri europene,natalitate ridicată nu mai fonduri europene.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.