Situatţie inedita în satul Crucea din comuna Lungani unde toate femeile fertile au rămas însărcinate anul trecut. În acest sat se nasc 100 de copii pe an. Astfel, la sfârşitul anului trecut au rămas gravide 280 de fete sş femei, majoritatea de etnie rromă. Deşi populaţia este foarte saracă, numărul de locuitori a crescut cu peste 500 de persoane de la ultimul recensământ din 2008. O situaţie aproape asemănătoare se întâlneşte şi în satul vecin Zmeu, potrivit bzi.ro.
Anul trecut, autorităţile locale au constatat că toate femeile fertile din localitate sunt însărcinate. La dispensarul local erau înregistrate nici mai mult nici mai puţin decat 280 de gravide în micul sat Crucea din comuna Lungani. Deşi tocmai terminase de ridicat o grădiniţă modernă, primarul comunei, Gheorghe Pricopie, ajunsese la sfârşitul anului trecut la concluzia că mai trebuie să construiască încă cinci.
Numarul de locuitori din comună a crescut cu peste 500 de persoane de la ultimul recensământ din 2008, în prezent fiind înregistraţi 5.554 de locuitori în cele 4 sate din comuna: Crucea, Goieşti, Lungani şi Zmeu.
„Tradiţia” se menţine în continuare. Începând cu luna ianuarie a acestui an, în satul Crucea s-au înregistrat alte 30 de gravide şi în jur de 40 de copii cu vârsta de până la un an. Nu au apucat să nască toate cele 280 de femei care au rămas însărcinate anul trecut. Medicii din comună bănuiesc însă că numărul gravidelor este mult mai mare. Asta deoarece nu toate femeile se prezintă la cabinet pentru consultaţii.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.