Povestea buletinelor albe pe spate. Cine sunt oamenii din spatele cozilor din diaspora? Două jurnale de români care au alergat după vot, în Marea Britanie
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
I-am văzut, în filmări, în fotografii, cu miile.Le-am înregistrat mai degrabă strigătele.Dar cine sunt ei, unde muncesc, ce fac și ce au învățat din experiența traumatizantă a unui vot ratat după ore lungi de așteptare?Libertatea încearcă să aducă în față motivațiile câtorva dintre românii care au promis că „La anul ne trezim devreme!”, ca să voteze.
Cuprins:
de Delia MarinescuDuminică, 26 mai, la ora 19.00, Maria Radu, o tânără de 23 de ani, barmaniță într-un local londonez, mai avea cam 50 de metri până la intrarea în secția de votare de la Institutul Cultural Român din Londra. Vedea românii din jurul ei, până atunci calmi și fericiți, cum devin nervoși. Stăteau cu toții de ore bune în picioare. Ea era acolo de la 13.30 și nu văzuse niciodată atâta voință și încăpățânare de a rezista până la capăt, deși simțeau cu toții că lupta era cumva pierdută.„Atunci am știut că nu mai votez, părea imposibil să ajungem”. Se striga «vrem să votăm», pe mii de voci”, spune Maria.La 20.45, oamenii au început să se împingă foarte tare, ca să intre, pentru că auziseră că dacă sunt în secție până la 21.00, nu au cum să le interzică să voteze. Când s-a găsit îmbrâncită până în ușă, Maria și-a scos buletinul, sperând că economisește timp și că le face loc apoi și altora. Însă se blocase intrarea, iar oamenii dinăuntru nu mai aveau cum să iasă.„La 20.57 am fost luată pe sus, la propriu. Mi-am primit un cot în spate și după nu am mai putut să respir din cauză că tot mai mulți oameni încercau să intre. Am fost strivită și cred că am avut și un atac de panică”, povestește Maria.
Poliția londoneză i-a salvat
Atunci a intervenit poliția londoneză. „S-au băgat între uși și mulțime și au reușit să închidă ușile și să îi oprească pe cei de afară să se mai împingă în noi. Nu vreau să știu ce s-ar fi întâmplat dacă nu veneau ei, pentru că la ICR mai erau câțiva amărâți de angajați care încercau să scape de noi, zero securitate, nimic”, spune tânăra de 23 de ani.După ce au închis ușile, funcţionarii români i-au asigurat că pot vota, pentru că au intrat în secția de votate de la Institutul Cultural Român până la ora 21.00. Atunci a văzut că oamenii își împărțeau între ei buletine de vot și a aflat că unii dintre ei își trimiseseră buletinele în față, ca să fie scanate.Era de jumătate de oră în interiorul secției de votare de la ICR când i s-a spus, la 21.35, că sistemul a fost închis de la București și că nu se mai pot scana buletinele.
Când au văzut că lumea s-a înfuriat, funcționarii români le-au spus ca îi pot pune pe liste ca să voteze oricum, dar că aceste liste ar putea fi anulate a doua zi.
Dezgustul bunului plac
„Aici am simțit cel mai mare dezgust. În funcție de masa la care te duceai, erai lăsat să votezi sau nu, în funcție de ce funcționar era acolo. Oamenii au votat oricum de supărare, deși nu mai știau dacă li se anulează a doua zi votul sau nu”, spune Maria. Când a văzut că președinta comisiei repeta că voturile s-ar putea să fie anulate, „nouă ni s-a părut mult prea ciudat”. „Nu îndrăznea nimeni să spună nimic concret. Nimeni nu oprea votul, nimeni nu spunea că putem continua. A fost o harababură oribilă. Am început să plâng și am plecat”, adaugă Maria.Era 22.30, ora Marii Britanii, când Maria a ieșit din Institutul Cultural Român fără să fi votat.„A fost o bătaie de joc și mi-e foarte ciudă. Dar o să mai încerc să votez, chit că o să fie la fel”, încheie tânăra.
„Putem să scăpăm de pușcăriașii care ne conduc”
„Dacă în 20 de minute nu înaintăm până la un anumit punct, nu are rost să stăm, că sigur nu prindem să votăm”, i-a zis Mihai Petrușe, un tânăr de 30 de ani, iubitei lui, Gabriela, când au ajuns la secția de votare din Colchester, un oraș aflat la 100 de kilometri de Londra.
Era ora 14.30 și lume cât vedeau cu ochii. Era prima dată când votau în străinătate, s-au mutat în Marea Britanie în urmă cu un an și lucrează amândoi la curățenie - în casele oamenilor și în birouri. Spre surprinderea lor, au înaintat mai mult decât sperau, așa că au rămas. Aveau convingerea că votul lor o să schimbe ceva acasă. „Putem să scăpăm de pușcăriașii care ne conduc”, și-au spus ei. Asta deși acasă nu vor să se mai întoarcă.
La 15.30, după o oră de stat la coadă, nu înaintaseră cu mult mai mult decât o făcuseră în primele 20 de minute. Românii din jur păreau încrezători că o să reușească să voteze, așa că s-au încărcat și ei cu speranță. S-au împrietenit cu niște băieți din Buzău, care veniseră din Londra, cu gândul că la secția de aici o să fie mai liber.„Vrem să votăm, vrem să votăm!”, au auzit atunci, pentru prima dată. Urma să fie unul din refrenele serii. „Uneori se auzeau aplauze, probabil se înainta câtuși de puțin, alteori huiduieli”, povesteşte Mihai.La ora 17.00, cineva le-a spus că din șapte ștampile de vot câte fuseseră la 11.00 dimineața, ar mai fi rămas doar trei.
La orizont, ușile secției de votare
Atunci au început să aibă dubii, dar deja zăreau ușile secției de votare. Era târziu să renunțe.La ora 18.00, oamenii din jurul lor deveniseră sceptici, dar nimeni nu pleca. În dreapta lor au văzut o familie cu un copil mic, de doar un an. Toți îi spuneau mamei să meargă în față să voteze, să nu mai stea cu copilul în frig și în ploaie, dar ea a refuzat, pentru că cei cu care era ar fi trebuit sa stea la rând oricum.Mihai și Gabriela și-au luat drept reper un stâlp aflat la cinci metri în față. „Eram siguri că în maxim o oră trecem de el și reușim să votăm”, spune el.Oamenii deveniseră tot mai furioși, se striga tot mai des: „m... PSD și Dragnea.”De acum, nu mai calculau distanțele pe care le mai aveau de parcurs în metri, ci în timp. Tabloul pe care îl vedeau era tot mai trist.„La cam două ore de așteptat în plus, era un tătic cu fetița în cârcă, îmbrăcată cu gecuță roz și cu lacrimi în ochi striga și ea : vrem să votăm!”, îşi aminteşte Mihai.
Pelerinii ploii
Și Gabriela mai avea puțin și plângea. „De nervi? De ciudă? De milă? Din frustrare și sentiment de neputință?„, se întreabă Mihai. „Poate câte puțin din fiecare”, își dă tot el răspunsul.
Când a început ploaia, un domn a scos un sul de saci de gunoi negri, din care le-a dat și lor, „ca să avem pelerine de ploaie”.
Atunci, Mihai și-a dat seama de propriile prejudecăți. „Dacă l-aș fi întâlnit pe stradă, cu siguranță aș fi crezut că e roșu până în măduva oaselor, dar probabil era împotriva celor de la guvernare mai rău decât mi-aș fi închipuit”, spune el.Timpul trecea parcă mai repede decât și-ar fi dorit și stăteau toții cu ochii în telefoane, să vadă dacă se va prelungi programul la secțiile de vot.La ora 20.00 trecuseră de stâlpul pe care și-l luaseră reper. Era însă inutil, dar nu le venea să plece, ca atunci când oboseala te ține pe loc, nu-ți vine să de ridici și să o iei din loc.„Însă știam că nu mai apucăm să votăm, dar totuși nimeni nu pleca”, spune tânărul de 30 de ani din Zărneşti.
S-au gândit că le era mai bine dacă luau bilet de avion să voteze acasă
Peste un sfert de oră, au venit câțiva polițiști britanici care le-au spus că nu are rost să mai stea.
Și-au zis atunci că poate ar fi fost mai bine dacă și-ar fi cumpărat bilete de avion să fi votat în România.
„Am fi pierdut poate la fel de mult timp, dar măcar am fi apucat să punem ștampila aia pe buletinul de vot”, spune Mihai.
Lumea striga din ce în ce mai des și mai tare. La 20.45, se înmulțiseră polițiștii britanici care le repetau că ușile se închid la 21.00 și că pierd timpul dacă mai stau.
Mihai Petrușe, la ora 20.50Abia atunci au început să iasă din primele rânduri românii, iar Mihai și Gabriela au înțeles că și ei vor rămâne pe dinafară.Nu le-a părut însă rău pentru niciun minut din cele 6 ore și jumătate de așteptare.
„Cel mai impresionat am rămas de dorința românului de a-și exprima votul pentru viitorul țărișoarei lui, pentru a schimba ceva în bine, pentru noi, părinți, bunici sau copii, pentru cei rămași”, încheie Mihai Petruşe.
În loc să condamne autoritățile române, cele vinovate că le-au luat dreptul la vot, Mihai și Gabriela se gândesc ce pot schimba în viitor la ei.
„La anul ne trezim devreme, cu riscul de a ne pierde din nou o zi liberă, stând în picioare, în vânt, ploaie și frig, sperând să fim noi cei care ne alegem viitorul!”.Maria Radu şi Mihai Pătrușe sunt doar două dintre cele câteva mii de voci din diaspora care au strigat în cor, pe 26 mai 2019 “vrem să votăm”. În urechile polițiștilor britanici, francezi sau germani - obișnuiți ca cetățenii lor să își ceară diverse drepturi în stradă, cele trei cuvinte s-au rostogolit disonant: o asemenea revendicare nu au mai auzit-o decât la români.
Românii din diaspora care nu au reușit să voteze pot depune plângere penală.https://funky.ong/fa-o-plangere-penala-daca-n-ai-putut-vota-pana-la-inchiderea-sectiei/?fbclid=IwAR3_ChFMypfKfmoAxdDnXevbIOkay8MLgKdrAYMh2NyUNuKGSu9hhsmnwjI
CITEȘTE ȘI:GALERIE FOTO | «Am votat ca să pot urla»! Motivația fabuloasă a lui Bogdan Dovleac, românul care a parcurs duminică 690 de km, în Africa, până la urneCum și-a pierdut o zi o româncă din Marea Britanie și nu a putut să voteze. Inițiativă pentru depunerea unei plângeri penaleVIDEO | Cum au strâns românii, la o secție de votare din Londra, teancuri de buletine ca să fie scanate înainte de închiderea urnelor, pentru a putea vota cât mai mulțiUn jurnalist român a povestit coșmarul alegerilor de la Londra. A stat 10 ore la coadă, dar ușile secției s-au închis în fața sa: „Au rămas afară mii de oameni furioși”Mărturia unei românce, care a stat 10 ore la coadă la vot: „Oamenii care reușeau să voteze ieșeau plângând de fericire din secție. Nu am văzut niciodată atâta unitate între români”Românii din diaspora care nu au apucat să voteze și-au strigat frustrarea pe rețelele sociale. „Îmi e ciudă. Alții au plâns când ușile secției s-au închis”
