Încă de când se afla în pântecele mamei, Oliver a rămas fără picătură de sânge în organism, din cauza unei grave afecţiuni. Atunci când s-a născut era palid, aproape mort şi nimeni nu-i dădea vreo şansă. Doctorii nu au reuşit să găsească puls în corpul lui pentru…25 de minute!
Oliver e puternic însă, e mai puternic decât mulţi dintre noi şi s-a luptat pentru viaţa lui. Într-un final, după ce i s-a dat oxigen, după ce i s-au făcut un masaj cardiac şi o transfuzie de sânge, inima lui a început să bată spre uimirea tuturor.
Momentul i-a impresionat atât de tare pe medicii din echipa care l-a salvat, încât câţiva dintre ei au început să plângă la vederea impulsului cardiac.
Oliver are acum 1 an şi trei luni iar părinţii lui încă nu şi-au revenit după şocul de la naştere. „Naşterea lui a fost atât de traumatizantă încât nu am reuşit să mă adun până acum pentru a spune lumii povestea lui. S-a născut mort, fără pic de sânge în corp, iar acum e lângă mine şi îmi zâmbeşte. Nu le voi putea mulţumi niciodat îndeajuns medicilor pentru acest cadou minunat pe care mi l-au făcut”, a povestit Katy, mama lui Oliver, în vârstă de 36 de ani.
În pântecele mamei, Oliver a sângerat aproape până la moarte din cauza unei afecţiuni care se numeşte Vasa Previa. Boala constă în formarea unei vene suplimentare în burtica mamei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.