Deși viața lui și a soției este dominată de artizanat, Kolozsi nu a avut „precedente” în familie. Tatăl lui Kolozsi a fost inginer, iar mama, asistentă medicală. „Eu sunt singurul care a bolunzit cu olărit și muzica”, a povestit Kolozsi Attila pentru www.stiri.covasnamedia.ro, care a realizat un reportaj în atelierul său.
Meşterul a povestit că a terminat filologie la Sfântu Gheorghe, în 1992, iar apoi după ce a plecat să cânte la cobză prin Moldova, i-a venit ideea să se apuce de olărit. Mai întâi a creat niște tabere de copii, apoi, alături de niște prieteni, a înființat o grădiniță la Sfântu Gheorghe, care a devenit actuala fundație Guzsalyas.
„Era o grădiniță privată, iar după masă era un fel de after-school, numai că activitățile erau de lucru manual. Scoteam materiale ca lut și fetru și aveam grijă de copii. După un timp, cam prin 1998, m-am dus în Ungaria la o postliceală cu specializare în lucru manual, olărit. Stăteam în Cluj și mergeam la Budapesta la școală”, povestește meșterul.
Cu timpul, documentându-se, în sufletul olarului a apărut dorința de a face mai mult. Spune că lucrarea sa de meșter a fost o oală de sarmale, iar apoi s-a apucat şi de sobe, după ce o fundaţie i-a cerut să construiască un cuptor de pâine, lângă Cluj, într-o tabără în care Kolozsi ținea cursuri de olărit.
Perioada petrecută la lcuj a însemnat mult pentru viața lui Kolozsi, spune acesta, construind acolo primele sobe, predând ore opționale de lucru manual prin școli, dar şi locul în care a cunoscut-o pe Ildikó, cea care-i împărtășea pasiunea pentru frumos și artizanat și care i-a devenit soție.
„După un timp m-am cunoscut cu Ildi și a venit să predea lângă mine. Pe parcurs eu mergeam la Budapesta, predam la Cluj și, după un timp m-am cam săturat de îmbulzeala din Cluj și i-am zis lui Ildikó că trebuie să mă duc acasă”, îşi aduce aminte el.
Mutându-se cu soția în casa părintească din Valea Crișului, Kolozsi Attila şi-a făcut o firmă cu ajutorul proiectelor europene și-a utilat atelierul, iar pentru că trebuia să renoveze locuinţa a început sobele.
“Am construit prima sobă din casă, o sobiță tip clopot, în camera de dormit. A urmat o a doua în casa părintească și, ceea ce părea o muncă necesară în noua casă, s-a dovedit a fi o piatră de hotar”.
La început, Kolozsi Attila lucra doar pentru oamenii din Secuime, notează sursa citată. Într-o seară însă a primit un telefon de la București, de la o jurnalistă, care apoi a scris două articole despre munca lui şi aşa a început să aibă comenzi din toată ţara.
„Eu am fost cam închis în Secuime. Prin blogul Adelei Pârvu am cunoscut oameni extraordinari. După ce mă contactează, îi trimit fotografii și aflu ce ar dori. Acum la sfârșit de săptămână mă duc în Jariștea, județul Vrancea, unde am făcut trei sobe, trebuie să facem și un șemineu. Am fost și la București, și la Băjești, județul Argeș, și la Dorohoi. S-au legat niște prietenii”, povestește, bucuros, Kolozsi.
Meşterul povesteşte că o sobă nu se face de azi pe mâine. Dacă instalația va fi într-o casă care se construiește, tot procesul durează, de la contractare la primul foc în sobă aproximativ un an, iar dacă locuinţa există deja, câteva luni.
„Prima dată faci proiectul. Se proiectează casa, vorbesc cu proiectantul, unde se va pune hornul, soba și încălzirea de pardoseală. Îmi spune proprietarul: ‘asta vreau să fac, cu finisajul cutare, cahle, tencuit sau cărămidă aparentă etc. Dacă se decide că face soba cu cahle, trebuie să le pregătim din timp, cam o lună. Până se bat în forme, se usucă, se pictează. Sunt și borduri, și terminațiile, coroana, destul de multe lucruri”, descrie el munca.
Sursa foto: www.stiri.covasnamedia.ro
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro