POVESTEA RĂSTIGNIRII lui IISUS HRISTOS
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Toți Evangheliștii consacră momentului răstignirii un loc considerabil în scrierile lor. Suferința lui Hristos o găsim astfel în Evanghelia după Matei XXVII, 33-56, în Marcu XV, 20-41, Luca XXIII, 32-49 și Ioan XIX, 16-37.
Crucea era cel mai crud instrument de tortură și de pedeapsă în lumea veche. Din această cauză, romanii o rezervaseră numai rebelilor și sclavilor. Iudeii o considerau ”un adevărat blestem dumnezeiesc (Deut. XI, 23) o adevărată sminteală, un scandal (I Cor. I, 23)”, conform site-ului crestinortodox.ro.
Răstignirea era precedată de flagelare, adică de o cruntă biciuire, care rănea până la desfigurare trupul condamnaților. Se foloseau, în acest scop, mănunchi de bice prevăzute cu noduri, cu bucăți de lemn, de os sau chiar de metal (flagellum, flagrum), care răneau profund țesuturile și provocau hemoragii puternice. Adesea victimele sucombau sub loviturile lor, sau mureau după aceea din cauza rănilor provocate de ele. La romani, numărul loviturilor depindea de cruzimea și bunul plac al călăilor. După flagelare, osândiții erau siliți să-și ducă singuri crucea până la locul răstignirii. Supliciul crucii era socotit pedeapsa exemplară. El trebuia să înspăimânte pe toți aceia care s-ar mai fi putut gândi să calce legile romane. De aceea se alegeau întotdeauna, pentru răstignire, locurile cele mai frecventate și zilele de târg său de sărbătoare. Vina celor condamnați se scria pe o tăbliță, spre a fi purtată de ei și spre a se atașa apoi pe cruce. Ea era strigată de un aprod tot timpul lugubrului cortegiu, spre a fi auzită de mulțimi.
Crucea putea sa aiba fie forma literei T (crux commissa), fie forma aratata in iconografia crestina + (crux immissa), fie, mai rar, forma literei grecesti X (crux decussata).
Dupa legea romana, nu era ingaduita inmormantarea celor rastigniti. Dupa legea mozaica, ei trebuiau neaparat ingropati indata ce se constata ca au murit si in cursul aceleiasi zile. In Palestina, Romanii respectau obiceiurile locale, care aveau si caracter religios.
Chinurile răstignitilor erau înfiorătoare. Între ele, cel mai insuportabil era setea, consecință inevitabilă a obostelii, a febrei și mai ales a pierderii considerabile de sânge. Răstigniții erau fixați pe, cruce cu ajutorul cuielor, câte unul pentru fiecare mână și pentru fiecare picior. Adesea, amândouă picioarele erau prinse de lemn cu același cui. Pentru susținerea greutății trupului, partea verticală a crucii era prevăzută uneori cu un suport special sau cu un căluș care constă dintr-un cui mai mare, înfipt în așa fel, încât să vină între coapsele victimei. Alte ori, răstigniții erau legați de cruce înainte de pironire.
Mântuitorul a fost răstignit în locul numit Golgota, cuvânt ebraic însemnând "Căpățână". Golgota era o înălțime calcaroasă, care semăna, de la distantță, cu o țeastă. Era situată în afară cetății, în partea de Nord-Vest a orașului, la o distanță de câteva sute de metri. Se ajungea acolo ieșindu-se prin poarta lui Efraim, de unde porneau drumurile spre Samaria și Galileia, spre Pereea, Cezareea, Iaffa și Betleem. O legendă pioasă ne spune că în locul Răstignirii Mântuitorului sălășluiau osemintele strămoșului nostru Adam și ca Crucea s-a înfipt tocmai acolo unde stătuse cândva craniul primului om. Această legendă vrea să ilustreze adevărul dogmatic că Iisus Hristos a șters, prin Cruce, osânda lui Adam. Ea nu are însă temei istoric său biblic.
Sf. Matei descrie Răstignirea Mântuitorului astfel: "Și venind la locul numit Golgota, care însemnează locul Căpățânii, I-au dat să bea oțet amestecat cu fiere; și gustând, n-a vrut să bea. Iar după ce L-au răstignit, au împărțit hainele Lui, aruncând sorți, ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Proorocul: ”Împărțit-au hainele Mele loru și pentru cămașa Mea au aruncat sorți. Si sezand, il pazeau acolo. Si I-au pus deasupra capului vina Lui scrisa: Acesta este Iisus imparatul Iudeilor. Atunci au răstignit împreuna cu El doi tâlhari, unul de-a dreapta si unul de-a stanga. Iar cei ce treceau huleau, clatinandu-si capetele si zicand: "Cel ce darami templul si in trei zile il zidesti, mantuieste-te pe Tine insuti! De esti Fiul lui Dumnezeu, coboara-Te de pe cruce! Asemenea si mai marii preotilor, batjocorindu-L impreuna cu carturarii si cu batranii si cu fariseii, ziceau: pe altii a mantuit dar pe El nu se poate mantui? De este imparatul lui Israel, coboara-te de pe cruce, si vom crede in El. Nadajduia in Dumnezeu. Sa-l scape acum, daca il vrea, caci a zis: Fiul lui Dumnezeu sunt. Asemenea il ocarau si talharii cei ocarati impreuna cu El."(XXVII, 33-44)
La fel scrie si Sfantul Marcu (XV, 22-32). Sf Luca noteaza in plus ca Mantuitorul s-a rugat si pe cruce pentru iertarea celor ce il rastigneau si il batjocorau (XXIII, 34) si precizeaza ca unul dintre talhari a aflat mantuire de la Hristos (XXIII, 39-43).
Sf. Matei si Sf. Marcu noteaza ca de la inceput s-a dat lui Iisus o bautura ametitoare, alcatuita din vin si smirna, menita sa-I usureze oarecum suportarea chinurilor, bautura a fost oferita, probabil, de sfintele femei. Domnul a gustat-o, dar n-a baut-o, fiindca a voit sa-si pastreze integritatea facultatilor psihice si sa guste constient tot amarul durerilor noastre.
Sf. Luca arata ca nu numai Iudeii si trecatorii, ci si ostasii romani batjocoreau pe Domnul, apropiindu-se de El si zicand: "Daca esti regele Iudeilor, mantuieste-Te pe Tine insuti" si ne spune ca tablita asezata deasupra capului lui Iisus, era scrisa cu litere grecesti, latinesti si ebraice, adica in cele trei limbi, vorbite pe atunci in Palestina.
Ultimele clipe ale Mantuitorului pe cruce sunt aratate de Sf. Matei prin cuvintele: "Iar de la al saselea ceas, intuneric s-a facut peste tot pamantul pana la al noualea ceas. Iar in al noualea ceas a strigat Iisus cu glas mare, zicand: Eli, eli, lamma sabahtani!, adica: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai parasit? Iar unii din cei ce stau acolo, ziceau: Pe Ilie il striga acesta. Si indata alergand unul dintre ei si luand un burete, l-a inmuiat in otet si punandu-l intr-o trestie, I-a dat sa bea. Iar ceilalti ziceau: Lasa sa vedem, veni-va Ilie sa-L mantuiasca? Iar Iisus iarasi strigand cu glas mare, si-a dat duhul" (XXVII, 45-50).
Domnul este aproape de moarte. Ultimele Sale clipe, mai grele, sunt insotite de semne supranaturale. Sinopticii ne informeaza ca, timp de trei ore, cat au durat chinurile lui Iisus pe Cruce, s-a facut intuneric peste tot pamantul acela, adica in Ierusalim, in Iudeia si in toate tinuturile palestiniene locuite de ucigasii lui Mesia. Nu stim daca intunerecul a fost provocat de o slabire partiala si trecatoare a luminii soarelui, sau de a ingramadire neobisnuita de nori grei. Fenomenul fusese prezis in Vechiul Testament (Amos 8, 9). El era un semn special voit de Dumnezeu pentru aratarea puterii Sale si pentru mustrarea orbirii sufletesti a acelora care au rastignit pe Fiui Sau.
In acest timp, puterile trupesti ale Mantuitorului scad tot mai mult. El rosteste pe cruce sapte cuvinte, pe care Sfintii Evanghelisti le-au notat cu grija.
- cel dintai este transmis de catre Sf. Luca: "Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac" (XXIII, 34) si izvoraste din nemarginita iubire de oameni a lui Mesia, care n-are nici un cuvant de osanda pentru calaii Sai.
- al doilea cuvant se afla tot in Evanghelia dupa Sf. Luca: "Adevar iti spun Tie, astazi vei fi cu Mine in rai" (XXIII, 43) si ilustreaza constiinta de sine a Dumnezeirii Sale absolute, pe care Iisus Hristos o pastreaza si pe Cruce.
- al treilea cuvant ne este transmis de catre Sf. Ioan: "Femeie, iata fiul tau; iata mama ta" (XIX, 26, 27) si arata grija Mantuitorului pentru Prea Curata. Sa Maica.
- al patrulea cuvant este reprodus de catre Sf. Matei si de catre Sf. Marcu: "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit" (Matei XXVII, 46 si Marcu XV, 34), si ne arata pe Domnul luptandu-se pentru ultima oara, ca om, cu ispita desnadajdii, in fata mortii.
- al cincilea cuvant se afla in Evanghelia a patra: "Mi-e sete" (XIX, 28) si ilustreaza cumplita durere fizica indurata de Domnul pe Cruce.
- al saselea cuvant este notat tot de catre Sf. Ioan "Savarsitu-s-a (XIX, 30) si arata ca in Hristos s-a implinit toate profetiile Scripturii si ca opera Sa mantuitoare este acum terminata.
- al saptelea cuvant, cel din urma, se afla in Sf. Luca: "Parinte, in mainile Tale dau duhul Meu" (XXIII, 46) si exprima absoluta incredere a lui Iisus Hristos in Dumnezeu-Tatal.
Cu acestea, activitatea Sa pamanteasca de invatator, de Profet si de Preot se incheie. Acum, Hristos primeste moartea trupeasca, dandu-si viata pentru noi oamenii si-pentru a noastra mantuire (Luca XXIII, 46; Matei XXVII, 50; Marcu XV, 37 si Ioan XIX, 30).
Sinopticii ne informeaza ca, in clipa cand Mantuitorul si-a dat duhul, pamantul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat, mormintele s-au deschis, trupurile multor drepti din Ierusalim au inviat si catapeteasma templului s-a rupt in doua (Matei XXVII, 51-53; Marcu XV, 38 si Luca XXIII, 45). Sfasierea catapebesmei, adica a bogatei draperii care despartea Sfanta Sfintelor de restul templului, simbolizeaza abolirea Legii mozaice, reprezentata in deosebi prin jertfele de la templu. Invierea trupurilor Sfintilor decedati este cel dintai rod al Jertfei de pe Golgota: nimicirea pacatului, boldul mortii. Dupa invierea Mantuitorului, aceste trupuri s-au aratat multora in Ierusalim (Matei XXVII, 53). Deschiderea mormintelor, despicarea pietrelor si cutremurul de pamant, care le-a provocat, sunt, ca si intunerecul, fenomene extraordinare menite sa arate Dumnezeirea Celui pironit pe Cruce.
De aceea, Sf. Matei le descrie astfel: "Si iata, catapeteasma Templului s-a rupt in doua, de sus pana jos, si pamantul s-a cutremurat si pietrele s-au despicat si mormintele s-au deschis si multe trupuri de sfinti adormiti s-au sculat; si iesind din morminte, dupa invierea Iui, au venit in sfanta cetate si s-au aratat multora. Iar sutasul si cei ce impreuna cu el pazeau pe Iisus, vazand cutremurul si cele ce s-au facut, s-au infricosat foarte, zicand: Cu adevarat Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta!" (XXVII, 51-53; Luca XXIII 47-49).
