Bănuia ce-l aşteaptă şi că nu va avea puterea lui Heracles să cureţe grajdurile într-o singură zi. Cu o forţă pe care doar Hristos ţi-o poate da, Sanctitatea Sa s-a pus pe treabă. 14 ore de muncă pe zi. Chiar şi bolnav, beteag, şi-a făcut datoria de Întâistătător. A schimbat faţa Bisericii – anchilozată de decenii – cum nimeni nu a reuşit să o facă. Nu ştiu câţi ar fi reuşit. O spun ca la spovedanie, sincer şi public. Din tot scandalul cu părintele Teoctist de un singur om îmi este milă: de Patriarh. Teologii şi credincioşii adevăraţi ştiu că un dezaxat precum acest călugăraş nu poate să distrugă imaginea Biserii. Că toţi oamenii, chiar şi clericii pot avea păcate, dar că acestea nu pot murdări Biserica. Ea este sfântă.
Mă doare că acest caz nefericit l-a rănit pe Patriarh. Iar eu unul mă simt legat sufleteşte de Prea Fericitul Daniel şi cred că dincolo de aceste sincope şi ispite inevitabile va rămâne în cărţile de istorie drept cel mai mare patriarh al României. Ancheta Libertăţii nu loveşte în Biserică, aşa cum unii încearcă să speculeze. Care îşi ascund incompetenţa în a găsi duşmani imaginari. Dacă aş fi simţit că la Libertatea se face ceva rău cu premeditare, eram primul care pleca. Sunt un om cu principii, sau aşa cred eu despre mine. Cert este că dacă filmul şi cazul nu ajungeau la noi, cu siguranţă poposeau în altă redacţie, iar rezultatul ar fi fost acelaşi.
Prea Fericite, duşmanii adevăraţi sunt cuibăriţi în Dealul Mitropoliei! Sanctitate, lasă blândeţea şi pune cârja pe ei.
Vezi şi: Dan, amantul lui Teoctist Nichitean: „Ne-am iubit mult la Patriarhie”