Referitor la eventualitatea ca municipiul București să intre în carantină, prefectul Alin Stoica a afirmat că se discută mai multe variante, iar decizia care se va lua va fi în folosul populației.

„Se iau în calcul toate măsurile prevăzute în lege, aceasta este una dintre măsuri. Important este ca măsura pe care o alegem să fie eficientă. Adică nu luăm o măsură doar ca să o luăm, ci luăm o măsură ca să aibă un efect pentru sănătatea populației. Măsurile sunt menite să ne ajute, să ne protejeze sănătatea”, a declarat prefectul Alin Stoica, pentru Libertatea.

Nu trebuie să privim carantinarea ca pe o pedeapsă. Nu este o pedeapsă, ci una dintre măsurile care sunt prevăzute de lege pentru protejarea populației.

Alin Stoica, prefectul Capitalei, despre carantinarea Bucureștiului:

Prefectul Capitalei a precizat că „cel mai important lucru este conformarea voluntară, cu toate măsurile și regulile pe care autoritățile le comunică, adică purtarea măștii și evitarea aglomerației”.

Carantinarea Bucureștiului, în funcție de raportul de risc al epidemiologilor

Totodată, prefectul municipiului București a adăugat că așteaptă un raport de risc până mâine, 23 martie, urmând ca după aceea să se propună măsurile care vor fi luate pentru Capitală.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

„Am avut o discuție cu colegii epidemiologi, ne-am uitat la toate variantele pe care ni le oferă legea și am cerut ca până mâine să vină cu un raport de risc. Adică, uitându-se la toți factorii, la toate numerele, să vină cu un raport de risc și pe baza acestui raport de risc să putem să luăm o decizie corectă”, a mai explicat Alin Stoica.

Afirmațiile făcute de prefectul Capitalei vin în contextul în care Bucureștiul a înregistrat astăzi, 22 martie, un indice de infectare de 5,67 la mia de locuitori, în creștere cu 0,34 față de ziua precedentă.

Alin Stoica a avut astăzi o întâlnire cu reprezentanții DSP și INSP pentru a vedea ce măsuri vor fi luate dacă în București rata de infectare va trece de 6 la mia de locuitori.

Alin Stoica a fost numit în funcția de prefect de București pe 10 martie. De profesie avocat, Stoica a fost propunerea PLUS București și l-a înlocuit pe Traian Berbeceanu, care a fost eliberat din funcţie printr-o hotărâre de guvern adoptată pe 4 martie.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI