Prefectul judeţului Constanţa, Silviu-Iulian Coşa, a anunţat, sâmbătă, constituirea unei comisii care să efectueze o anchetă administrativă după incendiul de la Secţia ATI a Spitalului de Boli Infecţioase, la solicitarea Corpului de control al prim-ministrului, informează Agerpres.
Comisia de control va realiza o anchetă administrativă privind circuitul documentelor şi modul în care s-a răspuns la tot ceea ce înseamnă solicitări şi măsuri legate de protecţia şi securitatea la incendiu în ceea ce priveşte instituţiile implicate în evenimentele tragice de ieri, a precizat prefectul Constanţei, Silviu-Iulian Coşa.
El a precizat că autorităţile sunt în legătură permanentă cu unităţile sanitare la care au fost transferaţi pacienţii de la Spitalul de Boli Infecţioase. "Din fericire, până în momentul de faţă nu a decedat niciunul din pacienţii infectaţi cu COVID transferaţi. Situaţia este una dinamică, au fost transferaţi între unităţile sanitare în funcţie de starea lor de sănătate", a menţionat Coşa.
Prefectul a anunţat că numărul paturilor pentru pacienţii cu COVID-19 din judeţ a ajuns la 600, dintre care 57 sunt de terapie intensivă. "A fost evacuată Secţia de terapie intensivă de la Cardiologie din Spitalul Judeţean, au fost relocaţi pacienţii şi a devenit şi aceasta o secţie de terapie intensivă (pentru pacienţii cu COVID-19 - n.r.), astfel încât să menţinem numărul paturilor, iar spre sfârşitul săptămânii sperăm să putem operaţionaliza secţia mobilă de terapie intensivă care a fost adusă la Medgidia", a mai spus prefectul.