Kelly Potter, în vârstă de 36 de ani, a fost diagnosticată cu cancer cervical în stare avansată în iulie 2015. Imediat după ce a aflat, femeia s-a înrolat într-un program de testare de vaccine anticancer, care va dura aproximativ doi ani și în care sunt implicați până la 30 de voluntari.
Cercetătorii britanici au conceput un vaccin capabil să încurajeze sistemul imunitar să reacționeze împotriva celulelor canceroase. În același timp, pacienții vor efectua procedee de chimioteramie medicamentoasă, care în doze scăzute “ridică frânele” sistemului imunitar, astfel încât acesta să nu mai fie oprit din atacarea celulelor canceroase din corp, susțin cercetătorii.
Kelly Potter, care locuiește în Beckehnham, Kent, a fost diagnosticată cu cancer cervical în stadiul patru și a fost repartizată pentru teste cu vaccin anticancer la spitalul Guys din Londra, deoarece boala i-a afectat și alte zone ale corpului, notează jurnaliștii de la The Independent.
“Să fiu parte a acestui studiu mi-a schimbat viața în bine. A fost o experiență foarte pozitivă și foarte interesantă. Mă simt onorată să fiu implicată”, a povestit pacienta.
Prima doză de vaccin i-a fost administrată tinerei pe 9 februarie, iar până acum a mai primit alte şapte doze. Doctorii au avertizat-o că ar putea să aibă simptomele unei răceli, însă până acum nu a fost cazul.
Vaccinul anticancer conține un mic fragment de protein din enzima numită telomerază umană transcriptază inversă, care permite celulelor canceroase să se dividă încontinuu. Oamenii de știință speră ca, prin injectarea acestui antigen în sânge, sistemul imunitar va fi stimulat să genereze anticorpi care vor ataca doar celulele canceroase, lăsând intacte celulele normale şi sănătoase.
„Trăsătura unică a acestui studiu pe care îl derulăm este utilizarea adiţională de agenţi care stimulează răspunsul la vaccin. Sperăm să putem anihila efectul inhibitor al celulelor reglatoare ale sistemului imunitar prezente în sistemul circulator al pacientului şi care credem noi că au limitat eficienţa primelor vaccine realizate de noi. Sunt foarte puţine tumori solide care nu ar răspunde unui astfel de tratament. Este un test în prima sa fază, dar suntem încrezători că este sigur. Cu toate acestea, pentru a vedea dacă este sau nu eficient trebuie să așteptăm”, a declarat James Spicer, cercetător șef la Centrul de Cercetări St.Thomas din Londra.