Două polițiste belgiene au fost rănite sâmbătă de un bărbat, care le-a atacat cu o macetă, în timp ce striga „Allah Akbar”. Detaliile au fost furnizate de poliția belgiană prin Twitter. Agresorul a fost împușcat de un alt polițist și a decedat ulterior la spital, a anunțat în cursul serii postul public de televiziune belgian RTBF.

În urma atacului premierul belgian a declarat că cel mai probabil, acesta a fost un act de terorism.   „Indiciile inițiale trimit clar spre terorism”, a declarat Michel prin telefon pentru RTL, potrivit Reuters.

Incidentul s-a produs în apropierea sediului poliției din Charleroi, la circa 60 de kilometri sud de Bruxelles. Una dintre cele două polițiste a suferit tăieturi adânci la nivelul feței și a fost internată în spital, în timp ce colega sa are răni minore.

Incidentul de la Charleroi urmează unei serii de atacuri cu cuțit și arme de foc comise în Europa în ultimele săptămâni, dintre care unele au legătură cu organizații teroriste.

La sfârșitul lunii aprilie, stația de metroul Maelbeek din Bruxelles, unde a avut loc atentatul în care a fost rănită românca, a fost redeschisă. Evenimentul a avut loc după mai bine de o lună de la atacul terorist în care și-au pierdut viața 15 persoane. În stație a fost instalat un așa numit zid al amintirii pentru ca cei care ajung aici să-şi poată exprima condoleanţele.

Cu o oră înainte de atacul de la stația de metrou, două explozii au zguduit aeroportul Zaventem, unde doi teroriști s-au aruncat în aer. Terminalul de plecări al acestui aeroport a fost redeschis parțial la începutul lunii, iar în primele zile s-au format uriașe, deoarece pasagerii erau controlaţi atât în interiorul terminalului, cât şi înainte de a intra în clădire. La scurt timp, măsurile de securitate au fost relaxate.

Pe 22 martie, capitala Belgiei a fost lovită de două atentate separate, în care şi-au pierdut viaţa 35 de persoane, iar peste 300 au fost rănite. Unul dintre principalii suspecți în aceste atacuri sângeroase, “teroristul cu pălărie” de pe aeroport, a fost prins pe 8 aprilie, la mai bine de două săptămâni de la atacurile teroriste.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.