Prim-ministrul Viorica Dăncilă va efectua, în perioada 25-26 aprilie, o vizită oficială în Statul Israel, la invitația prim-ministrului Statului Israel, Benjamin Netanyahu, a anunțat, marți, Guvernul României, într-un comunicat oficial. Vizita șefei Executivului a fost vehiculată pe surse și vine în contextul scandalului declanșat de semnarea în Guvern a unui Memorandum care privește mutarea Ambasadei României din Israel, de la Tel Aviv la Ierusalim. Președintele Klaus Iohannis a anunțat că el este cel care are ultimul cuvânt în privința deciziei și a acuzat Guvernul că încalcă tratatele internaționale semnate de România, prin această decizie.
Anul trecut, și președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea făcea o vizită oficială în Israel, în care a avut mai multe întâlniri, printre care și cu premierul Benjamin Netanyahu. Pe lângă președintele Camerei Deputaților, și premierul Sorin Grindeanu a vizitat Israelul, în mandatul său de șase luni la Palatul Victoria.
Grindeanu a efectuat o vizită oficială în Israel, în luna mai 2017.
Agenda vizitei premierului Dăncilă include întrevederi cu omologul israelian, Benjamin Netanyahu, președintele Statului Israel, Reuven Rivlin, și cu liderul opoziției din Knesset, Isaac Herzog. De asemenea, premierul Viorica Dăncilă va avea o întrevedere cu Theophilos al III-lea, patriarhul grec-ortodox al Ierusalimului.
Potrivit Guvernului, vizita prim-ministrului României în Statul Israel se înscrie în seria de contacte politico-diplomatice destinate marcării aniversărilor care fac din 2018 un an de referință pentru relația bilaterală, respectiv 70 de ani de la crearea Statului Israel, 70 de ani de relații diplomatice neîntrerupte și 100 de ani de la crearea statului român modern.
Discuțiile vor fi axate pe evaluarea stadiului relațiilor bilaterale româno-israeliene, cu accent pe identificarea oportunităților de valorificare suplimentară a cooperării în domenii de interes comun. De asemenea, discuțiile vor prilejui un schimb de opinii asupra evoluţiilor politice și de securitate în plan regional şi global.
Cu ocazia prezenței în Israel, prim-ministrul Viorica Dăncilă va vizita Memorialul Martirilor și Eroilor Holocaustului „Yad Vashem”, se mai precizează în comunicatul oficial.
Pe ordinea de zi a Biroului Permanent s-a aflat un ”Memorandum Intern privind participarea domnului deputat Silviu Vexler, reprezentantul în Parlamentul României al Federaţiei comunităţilor Evreieşti din România, la delegaţia care îl va însoţi pe domnul Adrian Mlădinoiu, secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului, în vizita oficială în Statul Israel (22 – 25 aprilie 2018)”.