“Contabilitatea se organizează și se conduce, de regulă, în compartimente distincte, conduse de către directorul economic, contabilul-șef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcție. Aceste persoane trebuie să aibă studii economice superioare. Prin persoană împuternicită să îndeplinească funcția de director economic sau contabil-șef se înțelege o persoană angajată potrivit legii, care are studii economice superioare și care are atribuții privind conducerea contabilității entității”, se arată în Legea contabilității.

Întrebat de ce a numit într-o funcție cu specialitate economică o persoană care nu are competențele necesare, Taloș se apără, susținând că numirea a fost legală.

Președintele ICR a numit la șefia departamentului economic o persoană fără studii economice superioare
Cristiana Daniela Pătru / Foto Facebook

Directorul economic al ICR are studii universitare economice. Cristina Pătru nu este director economic, ci director general, având în subordine economicul, achizițiile și administrativul. Fișa postului ei solicită studii superioare în domeniul științelor sociale, condiție pe care o îndeplinește.

Mirel Taloș:

Totuși, o dilemă legitimă se ridică în această numire: ce competență mai are, în aceste condiții, un director general, care nu deține studii economice de specialitate, să verifice actele semnate de directorul economic din subordinea lui și care ar mai fi rostul funcției sale?

Mai mult, postul respectiv ar fi trebuit organizat prin concurs, nu prin numire, lucru pe care inclusiv președintele ICR îl recunoaște public.

”Se va organiza concurs în acest an”

“Pătru are niște cursuri de contabilitate, la fel cum și anterioara directoare avea studii juridice. Ar fi trebuit organizat concurs pentru acest post în decursul anului 2019, dar nu s-a organizat. Se va organiza în acest an”, a spus Taloș. 

Potrivit site-ului Ministerului de Finanțe, Pătru a încercat să obțină în anul 2019 un examen de atestare a cunoștințelor dobândite în domeniul Sistemului European de Conturi, dar dosarul ei a fost respins.

Președintele ICR a numit la șefia departamentului economic o persoană fără studii economice superioare
Mirel Taloș

“Pătru a venit detașată în instituție pe un simplu post de execuție, dar pe parcurs a ajuns director. Este o ilegalitate pentru că, fiind detașat, nu poți ocupa altă poziție decât cea pe care ai fost detașat. Între timp i s-a făcut contract de muncă la cabinetul demnitarului și a fost numită pe postul de director general economic”, susțin surse apropiate ICR, pentru Libertatea.

Sursele citate mai acuză că din cauza lipsei sale de competență profesională, ICR plătește “facturi de sute de mii de euro pentru transportul unor lucrări de artă în proiectul Europalia fără a organiza licitații publice”.

În replică, președintele ICR a declarat pentru Libertatea că acest lucru se întâmplă din cauza unor neconcordanțe legislative între ICR și Ministerul Afacerilor Externe.

Postul de director general este plătit lunar cu 9.754 de lei, brut

“Procedurile pentru achizițiile din străinătate ar trebui organizate de MAE, pentru că angajații ICR din străinătate sunt pe grila MAE. Noi nu suntem în acea procedură MAE”.

Cristiana Pătru a mai fost angajat ICR și în perioada mandatului lui Horia Patapievici, între anii 2009-2012, dar a părăsit instituția din cauza unor neînțelegeri cu conducerea.

De menționat că în 2012, Patapievici organiza concurs pentru același post și cerea studii superioare economice.

Pătru a absolvit în anul 2007 Facultatea de Relații Internaționale, din cadrul Universității Spiru Haret, apoi a făcut un master în cadrul Colegiului Național de Afaceri Interne, un colegiu dedicat, în special, pentru formarea continuă a personalului Ministerului Afacerilor Interne.

Potrivit grilei de salarizare expusă pe site-ul ICR, postul de director general este plătit lunar cu 9.754 de lei, brut. Ultima declarație a sa de avere, expusă pe site-ul ICR, datează din anul 2012.

Cristiana Pătru nu a răspuns la apelul telefonic al ziarului Libertatea pentru a-și expune punctul de vedere.

Citeşte şi:

Când presa scrie şi cetăţenii pun presiune, proiectele de OUG se rescriu târziu în noapte. Dar rămân ecuaţii nerezolvate în „privatizarea” programelor de sănătate

Cartel Alfa face plângere la DNA împotriva ministrului Victor Costache. Sindicaliștii denunță ordonanța de urgență în favoarea clinicilor private

Presa internațională despre căderea Guvernului Ludovic Orban. Jurnaliștii străini vorbesc de alegeri anticipate

FOTO Cum arată apartamentul de lux în care stau Simona Halep și Toni Iuruc la Australian Open! Cât costă pe noapte
PARTENERI - GSP.RO
FOTO Cum arată apartamentul de lux în care stau Simona Halep și Toni Iuruc la Australian Open! Cât costă pe noapte
Ce a descoperit Streinu-Cercel în sângele celor vaccinați anti-covid-19. Informații de ultimă oră
PARTENERI - PLAYTECH
Ce a descoperit Streinu-Cercel în sângele celor vaccinați anti-covid-19. Informații de ultimă oră
Horoscop 18 ianuarie 2021. Scorpionii își pregătesc un eșec, dacă se ocupă doar de propriile interese
HOROSCOP
Horoscop 18 ianuarie 2021. Scorpionii își pregătesc un eșec, dacă se ocupă doar de propriile interese
Ce se întâmplă în corpul nostru la o oră după ce bem o cană de cafea. Efectul este absolut neaşteptat
Știrileprotv.ro
Ce se întâmplă în corpul nostru la o oră după ce bem o cană de cafea. Efectul este absolut neaşteptat
Şoc! Vedeta TV, violată în grup: întreaga ţară, înfiorată de primele detalii
Telekomsport
Şoc! Vedeta TV, violată în grup: întreaga ţară, înfiorată de primele detalii
Probleme grave cu care se confruntă copiii și părinții,pe care parlamentarii ar trebui să le ia în considerare (Publicitate politică)
PUBLICITATE
Probleme grave cu care se confruntă copiii și părinții,pe care parlamentarii ar trebui să le ia în considerare (Publicitate politică)