Diferențe uriașe de preț pentru același echipament medical

Ministrul Alexandru Rogobete nu a precizat numele spitalelor implicate, dar a confirmat că achizițiile s-au făcut legal, prin licitație.

„Într-o parte a țării, spitalul a cumpărat computer tomograf cu două milioane de lei. Același computer tomograf, cu aceleași specificații, aceeași performanță, același producător, cumpărat în altă parte a țării, cu 20 de milioane de lei”, a spus ministrul, adăugând: „A fost posibil. În ambele situații, licitațiile au fost încheiate și contractele semnate. E adevărat că în cea de-a doua nu s-a finanțat”.

Consorții administrative și achiziții centralizate, din toamnă

Pentru a preveni astfel de situații, Ministerul Sănătății pregătește din toamnă un sistem de achiziții comune, prin așa-numitele consorții administrative, în care mai multe spitale dintr-o zonă vor putea face achiziții împreună, sub o singură coordonare.

Avantajele sunt clare, spune Rogobete: prețuri mai mici și un buget mai mare cu 20%, prin eliminarea unui indice care afectează sumele decontate de Casa de Asigurări.

Fost manager de spital: „E imposibil să faci mâine un consorțiu. Sistemul e politizat”

Nu toată lumea e optimistă. Dr. Ioan Emilian Imbri, fost manager al Spitalului Victor Babeș din Capitală, spune că ideea sună bine în teorie, dar în practică e greu de aplicat.

„Nu se poate face mâine un consorțiu de spital. Este imposibil. Vor apărea suspiciuni că șpaga o va lua cel care face achiziția centralizată”, a declarat Imbri pentru TVR.

„Politizarea sistemului, în primul rând, blochează orice progres. Partidele și-au împărțit spitalele. Unde nu e control, nu rămâne nimic. Și iată unde am ajuns”, mai explică medicul.

Acord-cadru național și standarde de cost pentru echipamente

Ministrul a anunțat că spitalele vor putea face achiziții și prin Oficiul Național de Achiziții Centralizate, în baza unui acord-cadru național. Un proiect-pilot va începe cu 100 de tipuri de echipamente medicale. Pentru fiecare va exista o limită minimă și maximă de preț.

De asemenea, urmează să fie stabilite noi tarife de decontare pentru spitale. Dar spitalele sunt deja subfinanțate.

„Ceea ce decontează Casa nu acoperă decât cam 60% din costul real. Banii pe salarii depășesc în majoritatea spitalelor contractul cu Casa. Cum vrei să-ți mai ajungă și pentru actul medical?”, mai spune fostul manager Ioan Emilian Imbri

Platforma pentru costuri există, dar spitalele nu o folosesc

TVR a întrebat și despre platforma online de raportare a costurilor reale din spitale, un proiect lansat, dar abandonat.

„Din indolență și din nepăsare. Spitalele înrolate în program nu au introdus acele date. Am ajuns la o concluzie simplă: sancționăm unitățile sanitare care nu introduc date”, a recunoscut ministrul sănătății.

Ministerul Sănătății va introduce și standarde de cost pentru boli, pe baza protocoalelor de tratament. Se discută și despre sancțiuni clare pentru spitalele care nu raportează datele corect, ca parte a unui pachet mai amplu de reformă administrativă.

„Toate măsurile de eficientizare administrativă ar aduce câteva sute de milioane pe an”, a spus Alexandru Rogobete.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.