Oficialul european a fost întrebat, în cadrul unei conferințe de presă susținută la București, dacă a citit raportul ministrului Justiției, Tudorel Toader, despre activitatea Laurei Codruța Kovesi în fruntea DNA.

,,Am fost informat și am văzut raportul, dar nu eu judec. Nu voi fi eu cel care spune dacă sunt aserțiuni bune sau rele despre doamna Kovesi. Nu este rolul meu. Spun, principial, că dacă există afirmații împotriva unui magistrat, ar trebui să existe instrumente în sistemul juridic care să verifice asta și care își asumă rolul ăsta. Sincer, nu acesta ar trebui să fie rolul ministrului Justiției sau al vreunui unui alt politician. Asta ține de separarea puterilor în stat, în opinia mea, și aceasta este practica în cele mai multe state”, a spus Frans Timmermans.

După ce un jurnalist a intervenit pentru a preciza că ,,asta este legea în România”, Timmermans a adăugat: ,,Dar suntem aici pentru a face îmbunătățiri, nu e așa? Și sperăm că sfatul nostru va genera îmbunătățiri”.

Prim-vicepreședintele Comisiei Europene a declarat că în discuțiile cu oficiali români precum Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, el a fost cel care a adus în discuție subiectul Direcției Naționale Anticorupție.

,,Dacă subiectul DNA a fost ridicat astăzi, a fost de către mine, nu din cealaltă parte a mesei. Am avut discuții sincere despre asta și, când am ridicat problema, mi s-a explicat ce se întâmplă și am ținut cont de asta. Cred că este o dezbatere deschisă. Se numește Mecanismul de Cooperare și Verificare. Astăzi, eu m-am ocupat de partea de cooperare. Și îmi doresc o cooperare și mai intensă”, a mai declarat Timmermans.


Citește și: Frans Timmermans s-a întâlnit cu Klaus Iohannis. Președintele a zis că „eficiența DNA este de necontestat”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.