Prima navă cu ajutoare umanitare, trimisă în Fâșia Gaza printr-un nou coridor maritim, a ajuns la țărmul enclavei

 4 comentarii

Nava spaniolă Open Arms, care a plecat marți din Cipru, a ajuns la țărmul Fâșiei Gaza, relatează BBC, citat de News.ro. Mai multe camioane au așteptat pe un debarcader construit special pentru a primi cele 200 de tone de alimente din barja remorcată de navă și a le transporta apoi către populația din enclavă, despre care ONU spune că se află în pragul foametei.

Proviziile includ orez, făină, leguminoase, legume conservate şi conserve cu proteine și au fost furnizate de World Central Kitchen (WCK), misiunea fiind îndeplinită în cooperare cu Emiratele Arabe Unite.

Deocamdată este însă neclar cum vor fi distribuite alimentele către civilii din Fâșia Gaza.

„Am reușit! Echipe de la World Central Kitchen și Open Arms lucrează din greu pentru a descărca toate cele 200 de tone...12 camioane! Acesta a fost un test! Pentru a învăța... am putea aduce mii de tone pe săptămână”, a scris, într-un mesaj pe rețeaua X, fondatorul WCK, bucătarul José Andrés.

We did it! Teams of @WCKitchen and @openarms_fund working hard to offload all 200 tons…12 trucks! This was a test! To learn…we could bring thousands of tons a week..with what we learn we will get better…working with the local communities of Palestinians “Operation Safeena” is… pic.twitter.com/tX5FdGlhGB— José Andrés ?????? (@chefjoseandres) March 15, 2024 

Israelul a transmis că nava și încărcătura au fost inspectate în Cipru, iar armata sa a securizat țărmul. Fâșia Gaza nu are în acest moment un port funcțional, motiv pentru care a fost construit un debarcader special pentru primirea proviziilor.

Livrarea de ajutoare face parte dintr-un efort internațional de a sprijini populația din Fâșia Gaza, fiind folosită o rută maritimă deschisă recent.

Totodată, Statele Unite își propun să construiască un doc plutitor în largul coastei pentru a sprijini astfel livrările pe mare, Casa Albă estimând că două milioane de porţii de hrană ar putea să ajungă în fiecare zi în Gaza.

Ajutoarele umanitare pot ajunge cel mai simplu în enclavă pe cale terestră sau aeriană. Livrările terestre au fost oprite însă temporar de Programul Alimentar Mondial din cauza atacurilor sau jafurilor asupra convoaielor, în timp ce o lansare aeriană de provizii s-a soldat cu cinci morți săptămâna trecută după ce o parașută nu s-a deschis, iar un pachet s-a prăbușit.

În contextul ofensivei israeliene din Fâșia Gaza, lansată după atacul Hamas din 7 octombrie, civilii din enclavă se confruntă cu o situație umanitară foarte gravă, ONU avertizând că foametea este „aproape inevitabilă” dacă nu vor fi luate măsuri urgente.

Foto: Profimedia

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (4)
  • Avatar comentarii

    michi 16.03.2024, 15:43

    Daca se fura intre ei, devalizeaza camioanele in timp ce ataca civilii si dau vina pe israelieni ...

  • Avatar comentarii

    croco601 16.03.2024, 21:13

    Doar că Israelul va confisca ajutoarele, așa cum a confiscat și pe cele de pe vasul Mavi Marmara, acum 14 ani, sub pretextul că erau expirate și arabii s-ar fi putut îmbolnăvi.

  • Avatar comentarii

    ArsenalFC1886 17.03.2024, 02:29

    S-a dovedit concret ca majoritatea ajutoarelor precedente au ajuns in mâinile Hamasului.O parte și-au oprit-o pentru ei ,restul pe piața la prețuri exorbitante.Un vânzător arestat s-a dovedit a fi un terorist căutat de mult de Shin-bet .A declarat ca 40% din vânzări sunt ale sale,restul ale casieriei Hamas .

  • Avatar comentarii

    croco601 17.03.2024, 20:21

    Asa a fost si cu iepurele prins de securitate și care trebuia predat lui Nicu drept mistreț: "Recunoști că ești mistreț?

ALTE ȘTIRI
gara-de-nord-eli-driu-p-159
10:53
Trenul internațional Viena – București Nord își modifică orarul în Ungaria până în decembrie din cauza lucrărilor la infrastructura feroviară maghiară
Antonio Momoc, profesor de comunicare la Universitatea din București, trainer de vorbire în public
10:00
5 știri by Libertatea – Comunicarea nonverbală: Nicușor Dan, la nuntă, dar nu şi la consultările pentru premier după protest. Ce spun gesturile lui?
MONDEN
Insula iubirii 2026
10:16
„Insula Iubirii”, 19 septembrie 2026. Liniștea dispare total și cutia cu surprize răsună la fete. Radu Vâlcan intră în vila băieților
Alex Gilcă și Valerie Lungu / Victoria Lungu
10:08
Tensiuni înainte de cununia civilă a Valeriei Lungu. Mama concurentei de la „Asia Express”, revoltată că a fost invitată pe WhatsApp. Reacția logodnicului Alex Gîlcă
POLITIC
Manfred Weber, în timpul interviului acordat Libertatea în biroul său din Parlamentul European de la Strasbourg. Este președintele PPE din 2022 și membru al Parlamentului European din 2004
ExclusivInterviu
18 sept.
Manfred Weber, președintele PPE, exclusiv pentru Libertatea: „PSD a făcut o mare greșeală că a părăsit Guvernul Bolojan”
Parlamentul României
ExclusivInterviu
18 sept.
Ce se întâmplă dacă Nicușor Dan dizolvă Parlamentul? Conf. dr. Marius Bălan explică cum ar trebui modificată Constituția pentru a nu mai avea astfel de crize politice
Ultimele știri
12:10
Câți oameni s-au uitat la Vocea României. Concurenți noi au intrat în echipele antrenorilor
12:09
Rata infracționalității a crescut cu peste 10% în prima jumătate a anului, într-o destinație de vacanță tot mai vizitată de români
12:02
43.900 de precomenzi într-o oră pentru acest SUV chinezesc de peste 5 m: are 1.113 CP și o autonomie totală care depășește 1.200 km
11:54
Casa de Pensii, prima reacție după ce 2,2 milioane de pensii ar fi fost calculate greșit: „Estimări prin extrapolare statistică. Fiecare va fi analizată”
TRENDING
18 sept.
Un bărbat de 63 de ani a fost concediat chiar înainte de pensionare, după 40 de ani de muncă la aceeași companie: „Ca și cum m-ar fi aruncat la gunoi”
09:10
Uber, obligată să plătească 40 de milioane de dolari familiei unei tinere ucise după ce șoferul a dat-o jos din mașină și a lăsat-o pe autostradă
18 sept.
Cel mai bun parc de distracții din lume e din Europa. Europa-Park câștigă Golden Ticket Award pentru a 11-a oară
18 sept.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026. Soarele va intra în zodia Balanței
Femeie în vârstă, pensionară, ținând în mână un portofel de piele gol
09:45
O pensionară din Croația și-a cheltuit aproape toată pensia pentru un sejur de 10 zile la mare: „Aveam tot ce îmi trebuia, mai puțin costum de baie”
Salata Dakos- cum se prepară rețeta grecească
07:30
Salata Dakos - rețetă tradițională din Creta
Asistentul virtual al unei bănci din România l-a numit „idiot” pe un client. Sursă foto: Getty Images
18 sept.
Un asistent virtual al unei bănci din România a jignit un client, numindu-l „idiot”: „Lia nu trebuie să preia partea «rea» a comportamentului uman”
Sophia Moulson, tânăra din Marea Britanie care s-a mutat în Thailanda
18 sept.
A lăsat munca de 15 ore pe zi în Marea Britanie pentru o viață în Thailanda. Cât o costă traiul lunar într-un complex de lux
Orașul Durres din Albania a devenit rapid destinație favorită pentru pensionarii vest-europeni. Sursă foto: Profimedia.
18 sept.
Paradisul din Balcani descoperit de pensionarii europeni, foarte mulți dintre ei sunt italieni: „Cu 1.500 de euro trăiesc ca un rege”
horoscopul zilei de astăzi 19 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
18 sept.
Horoscop 19 septembrie 2026. Taurii trebuie să fie foarte atenți în timpul discuțiilor cu persoanele de la care așteaptă sprijin
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Palatul „Maurice Blank”, o bijuterie amandonată din București
Reportaj
10:00
Palatul de 4,4 milioane de euro care se prăbușește în centrul Bucureștiului. A fost ambasada SUA timp de 70 de ani și zace de un deceniu fără cumpărător
O persoană adăpostindu-se sub o umbrelă cu buline în timp ce merge pe trotuar pe o ploaie torențială, lângă fațada unei clădiri istorice.
07:49
Vine frigul în România. Elena Mateescu, director ANM, anunță că miercuri ar putea fi cea mai rece zi a săptămânii viitoare: „Temperaturile vor scădea în toată ţara”
Iulian Tănase
ExclusivAnaliză
07:00
Criminal în serie, condamnat pentru un omor recunoscut după 20 de ani. De ce a mărturisit că a ucis-o pe femeia căutată de poliție
Mai multe biciclete în zona specială pentru depozitare
18 sept.
Biciclete electrice furate din Franța, aduse în România ca să fie vândute. Prejudiciu de 130.000 de euro: „Am văzut că este atât de ușor”
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
18 sept.
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
18 sept.
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”