În ziua de început a programării vaccinării o țară întreagă a redescoperit medicii de familie. Ce spun aceștia?

Comentează
Arhiva foto

„Am devenit operator PC”. Mai mulți medici de familie consultați de Libertatea au povestit cum vineri, 15 ianuarie 2020, în ziua în care au început înscrierile la a doua etapă, cea de masă, a vaccinării anti-COVID, s-au luptat cu sistemul informatic, au discutat cu pacienții și au avut și oameni la ușă. Problemele tehnice ale platformei de la debut le-au îngreunat munca și mai mult, dar le consideră, într-o oarecare măsură, firești.

Ministrul sănătății Vlad Voiculescu a spus vineri că se bazează pe medicii de familie să îi informeze și să îi programeze pe pacienți la vaccinare. Medicii însă se plâng că ei înșiși nu au fost informați și sprijiniți suficient și s-au trezit vineri copleșiți de noile îndatoriri.

Dar chiar dacă ar fi funcționat fără probleme de la ora 15.00, așa cum fusese anunțat, înscrierea a zeci, poate chiar sute de pacienți, este o procedură de durată. Și o responsabilitate în plus, pe care trebuie să și-o asume în timpul programului de la cabinet.

Despre înscrierea pe platforma de vaccinare au aflat din presă, iar pentru a o folosi concret au învățat singuri, pentru că nu au primit informații despre procedura de programare.

Am pacienți cronici, pacienți cu COVID care trebuie monitorizați, copii care au nevoie de ajutor. Nu voi bloca activitatea cabinetului ca să mă ocup de programare. Ce să fac, să-mi las pacienții să moară? Să-i las să aștepte la ușă pe cei cu probleme urgente?

Rodica Tănăsescu, medic de familie din București:

Vineri, până seara, o sunaseră aproape 200 de pacienți. Deși îi este foarte greu să se descurce și cu activitatea de zi cu zi de la cabinet, și cu programarea persoanelor cu risc la vaccinare, este bucuroasă că majoritatea pacienților ei vor să se imunizeze.

I-a încurajat să încerce să se programeze singuri pe platformă sau prin call center, ori să ceară ajutorul copiilor sau nepoților. Le-a trimis pe WhatsApp link-ul platformei și numărul la care să sune. „Le-am spus să mă sune dacă nu se descurcă deloc, dar încurajez programarea cu ajutorul familiei”.

„Noi suntem mai mult cu autoinformarea”

Un medic de familie din Tecuci spune că „am devenit operator PC”, după ce a încercat de la ora 15.00 să acceseze platforma de programare și fie nu a funcționat deloc, fie s-a blocat la ultimul pas, la alegerea categoriei din care face parte pacientul, înainte ca platforma să fie actualizată. Despre cum funcționează ea, medicul Silvia Voicu a învățat singură.

„Nu am primit nimic oficial despre platformă, noi suntem mai mult cu autoinformarea, decât cu informarea. Voi mai încerca să îi programez și în weekend, le-am dat oricum atât link-ul platformei, cât și numărul de call center la care pot suna să se programeze singuri”, a declarat Voicu.

Apelul unui medic: „Cine e eligibil acum să nu refuze vaccinarea”

Medicul Dana Popescu, din județul Cluj, e îngrijorată mai degrabă de faptul că personalul medical este insuficient.

„Vor fi centre de vaccinare în orașele mici care vor funcționa doar cu medici de familie, pentru că nu există altă variantă”, spune doctorul, care afirmă că atât ea, cât și toți colegii săi se vor ocupa și de vaccinare, dar și de activitatea de la cabinet. Și nu pentru plata suplimentară pe care o oferă Guvernul, ține să precizeze.

„Nu ne putem lăsa baltă pacienții. Pentru ei facem orice. Noi, medicii de familie, facem vaccinări de ani de zile, dar înainte aveam 400-500 pe an. Acum vorbim de zeci de mii”, mărturisește medicul Dana Popescu.

Ea speră ca toți pacienții săi să fie vaccinați și face apel la cei care sunt eligibili în această a doua etapă să se imunizeze.

Adevărul e că, în acest moment, România nu are suficiente doze de vaccin. Cine e eligibil să nu refuze, pentru că poate atunci când va dori să se vaccineze nu va mai fi de unde și va trebui să aștepte.Dana Popescu, medic de familie din jud. Cluj:

Muncă suplimentară a medicilor de familie va fi remunerată, conform unei OUG care prevede plata cadrelor medicale implicate în campania de vaccinare.

„Cea mai bună informație despre un vaccin o iei de la un medic, ideal de la medicul pe care îl cunoști, de la medicul tău de familie, nu de la un politician care apare la televizor. Pentru perioada următoare ne bazăm pe medicii de familie să informeze pacienții și să îi programeze în platforma de programare pentru vaccin”, a declarat ministrul sănătății, Vlad Voiculescu, potrivit Hotnews.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
 Ciprian Pamfile este considerat de Jandarmerie liderul instigatorilor de la protestele din Piața Victoriei
16 sept.
Primele arestări după violențele de la protestul fermierilor. Cine este Ciprian Pamfile, considerat de Jandarmerie liderul instigatorilor
În prezent, legislația rutieră din România prevede purtarea căștii doar pentru persoanele sub 16 ani care circulă pe partea carosabilă, atât pe biciclete, cât și pe trotinete. Foto: Profimedia
16 sept.
Cele 5 motive pentru care Bolt și Lime nu vor casca obligatorie pentru trotinetiștii vitezomani
MONDEN
5 STIRI MONDENE 16 09 2026
Exclusiv
16 sept.
5 Știri by Libertatea- Monden: Ce sumă primește Cheloo pentru fiecare săptămână în „Asia Express”/ Gabriela Cristea a slăbit 30 de kilograme, dar nu vrea să se oprească
Valerie Lungu și Alex Gîlcă
Exclusiv
16 sept.
Câte kilograme au slăbit Valerie Lungu și Alex Gîlcă la „Asia Express”. Motivul pentru care au participat la emisiune
POLITIC
Nicușor Dan, consultări la Cotroceni cu partidele, 18 mai 2026
LiveText
06:00
Consultări la Cotroceni. Nicuşor Dan se întâlneşte, azi, cu liderii partidelor parlamentare pentru desemnarea premierului
Președintele Nicușor Dan va avea prima întâlnire în cadrul consultărilor de la Cotroceni cu reprezentanții PSD. Foto: Profimedia
16 sept.
Traian Băsescu îl avertizează pe Nicușor Dan înaintea consultărilor de la Cotroceni: varianta cea „mai sigură” vine cu un cost politic
Ultimele știri
07:10
Obiecte rare ale regretatei actrițe Brigitte Bardot vor fi licitate la Paris pentru fundația care îi poartă numele
07:00
Tragerile loto din 17 septembrie 2026. Report de peste 1,48 milioane de euro la Loto 6 din 49
Analiză
07:00
România, la un pas de colaps bugetar: ambulanțele, spitalele, asistența socială și pensiile, risc de neplată
06:57
Un român a clonat cardurile de carburant ale polițiștilor italieni, a umplut o cisternă de 1.000 de litri și apoi a vândut combustibilul. Cum funcționa schema
TRENDING
16 sept.
Horoscop 17 septembrie 2026. Gemenii sunt tentați să măsoare valoarea unor relații după siguranța pe care le-o oferă, deși nu e corect
16 sept.
În anii '90, 313 gazele au fost eliberate în deșert, în Arabia Saudită. 20 de ani mai târziu, cercetătorii au revenit și au descoperit ce s-a întâmplat cu ele
16 sept.
Nicușor Dan a convocat partidele la consultări, la Cotroceni, pentru a desemna noul prim-ministru
Produse pentru curățarea podelei
06:30
Cum să speli podeaua ca să nu se așeze praful timp de săptămâni
Doi soți în timp ce fac economii și pun banii într-o pușculiță
16 sept.
S-au pensionat la 40 de ani, după ce au strâns o avere. Cum au economisit doi soți 1.100.000 de euro și au scăpat de datorii
Zeci de mașini oprite la semafor pe un bulevard din Italia
16 sept.
O țară din Europa elimină impozitul auto anual pentru milioane de mașini cu o singură condiție
Creierul tău când mergi la teatru. Experiment inedit la Cluj
16 sept.
Ce se întâmplă în creierul tău când mergi la teatru. Experiment inedit la Cluj: artiști din 7 țări și medici neurochirurgi pun în scenă un festival diferit
Un bărbat la un restaurant care poartă tricou albastru. Pe scaune se află oameni care aplaudă
16 sept.
Gestul unui patron față de un chelner, aplaudat de toți clienții: „Astăzi este o dimineață specială”
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Spitalul Universitar de Urgență din București, secția SUUB
16 sept.
Ministerul Sănătății ia bani de la programele naționale și salariile rezidenților pentru a susține UPU în septembrie și octombrie
Noja Paladia era considerată cea mai vârstnică persoană din întreaga regiune a Balcanilor. Foto: Orașul Cugir
16 sept.
A murit Noja Paladia, cea mai vârstnică persoană din România. Femeia din Cugir avea 111 ani și a trăit două războaie mondiale
Protestul oierilor, confiscat de oamenii lui Călin Georgescu
16 sept.
Un bărbat suspectat de implicare în coordonarea violențelor din Piața Victoriei, prins cu un pistol în mașină, în Bihor. „Regele Scorpionilor” va fi adus la București
Un tiktoker din România a mers în vacanță în Siria
16 sept.
Un tiktoker a mers în vacanță în Siria, a spus câți bani a cheltuit pe mâncare și a devenit viral: „E cam 3 lei”
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
16 sept.
Criza din agricultură nu a început pe 15 septembrie - și nu se termină cu ea
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
15 sept.
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
15 sept.
Nu doar corupția ucide! Nepăsarea de oameni și nepriceperea la guvernare ucid și ele!
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
15 sept.
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor