Incidentul a avut loc ieri la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac. Imediat cum au intrat în țară au mers  la triajul făcut de Direcția Publică de Sănătate, unde au mințit.

Cele două persoane adulte au declarat că vin din Germania, însă, în urma verificărilor efectuate în autoturism s-au găsit produse cu etichete de origine italiană și bonuri fiscale de dată recentă având aceeași proveniență”, potrivit unui comunicat de presă transmis de autorități.

Au urcat în mașina care avea numere de Italia și au vrut să plece. Numai că, un echipaj mixt format din reprezentanți ai Inspectoratelor Județene de Poliție, respectiv jandarmi, i-a depistat. Autoturismul în care se aflau cei doi adulți și copilul lor a fost oprit de agenți. Abia atunci au recunoscut că vin din Italia, din regiunea Bologna.

Cei trei au plecat spre un centru de carantină din județul Ialomița, însoțiți de echipaje ale poliției și jandarmeriei. Pe numele lor a fost deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de fals în declarații.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.