Kate, prinţesa de Wales a Marii Britanii, care face chimioterapie, a scris regimentului militar din care face parte pentru a-şi cere scuze că a lipsit sâmbătă de la o paradă militară, adăugând că speră să se întoarcă foarte curând, relatează Reuters.
„A fi Colonelul vostru rămâne pentru mine o mare onoare şi îmi pare foarte rău că nu pot (să) dau salutul la (parada) Colonel's Review din acest an", a scris Kate într-o scrisoare adresată şefului regimentului Gărzilor Irlandeze.
„Vă rog să transmiteţi scuzele mele întregului regiment, însă sper că voi putea să vă reprezint din nou pe toţi foarte curând", a scris ea în scrisoarea datată 3 iunie şi postată sâmbătă pe platforma socială X de către regimentul Gărzilor Irlandeze.
The Irish Guards were deeply touched to receive a letter from our Colonel, Her Royal Highness, The Princess of Wales this morning. We continue to wish Her Royal Highness well in her recovery and send Her our very best wishes. Quis Separabit@KensingtonRoyal@ArmyInLondon pic.twitter.com/KQUgB1RmBE— Irish Guards (@irish_guards) June 8, 2024
Prinţul William al Marii Britanii, care este moştenitorul tronului, a declarat luna trecută că prinţesa Catherine, soţia sa, „se simte bine". Ea a declarat în martie că urmează un tratament după ce i s-a descoperit un cancer în urma unei operaţii abdominale la începutul anului.
Parada Colonel's Review are loc cu o săptămână înainte de o paradă mai importantă pentru a marca ziua de naştere a monarhului, care face parte din festivităţile Trooping the Colour. Kate este colonel al Gărzilor Irlandeze, care participă la eveniment.