Tot stresul provine de la Camilla

Potrivit jurnaliştilor din SUA, într-o discuţie aprinsă, prinţul Charles i-ar fi aruncat vorbe grele fiului său cel mare, William (31 de ani). Seniorul i-a spus lui Will să-şi ia gândul că va deveni rege înaintea lui.
“Eşti prea prost să fii rege! Să-ţi intre bine în cap!”, ar fi tunat Charles, conform surselor citate de Globe. În vreme ce toată lumea aşteaptă un al doilea copil de la mult iubita Kate, aceasta nu are linişte acasă şi se vaită prietenelor sale că trăieşte într-un stres teribil din cauza “soacrei” sale, care trage zilnic la măsea, de supărare că ar putea să rămână doar cu visul de a deveni următoarea suverană.
Nu de puţine ori, presa din Regat a titrat că oamenii sunt fascinaţi de cuplul Will-Kate şi că ar vrea să-i vadă pe ei pe tron, nu pe Charles, care ar urma la cârma Regatului, conform tradiţiei.
Jurnaliştii speculează şi pe seama deselor deplasări ale tânărului cuplu princiar, dar îl suspectează şi pe prinţul Charles că-şi caută de drum ca să nu mai fie asaltat de frustrările soţiei sale. Potrivit unor surse din anturajul acestuia, Camilla e obsedată să urce pe tron şi să i se recunoască cel mai important statut din Regat.

De ce nu intervine regina?

Prinţul Charles i-a aruncat vorbe grele fiului său: «Eşti prea prost ca să fii rege!»Deşi sar scântei în familia ei, regina Elisabeta a II -a nu pare a fi dispusă a se băga în mocirlă, conform jurnaliştilor din SUA.
“Ori e prea supărată, ori sănătatea şubredă chiar nu-i mai permite să se enerveze. Un lucru este cert: e dezamăgită de atitudinea moştenitorilor săi, pe care-i crede nişte şacali preocupaţi să pună mâna pe putere şi pe avere”, a mai scris Globe.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.