Nepotul cel mare al reginei Elizabeta a efectuat o vizită istorică în Israel și în teritoriile palestiniene, iar pentru acest moment au fost rezervate 50 de camere la hotelul Ritz din Ierusalim. Deși cifra pare una destul de mare, este infimă în comparație cu delegația lui Trump care a rezervat 1.100 de camere, inclusiv toate încăperile din hotelul Regele David și alte 19 hoteluri învecinate.

Securitatea este foarte strictă în timpul vizitei lui William. Toți cei care intră în hotel sunt percheziționați, iar jurnaliștii au fost trimiși să stea într-un hotel din apropiere, Dan Dan Panorama, au transmis reprezentanții Ritz.

Prințul William a fost cazat în aceeași cameră în care a stat și Trump în Ierusalim

Directorul hotelului a declarat pentru CNN că William va fi cazat într-un apartament care costă, de obicei, 5.500 de dolari pentru oaspeții obișnuiți, dar se oferă un discount pentru vizitatorii diplomatici.

Apartamentul ales de Ducele de Cambridge pentru a sta este același în care s-a cazat și președintele Statelor Unite în timpul turneului său oficial în zonă.

Recepție regală

Angajații hotelului au făcut toate eforturile pentru a se potrivi gusturilor prințului, cu ceainice de argint care au fost transportate special din Marea Britanie, deoarece în Israel se găsesc doar din aluminiu. Directorul Ritz a adăugat, totuși, că aceasta nu a fost o cerință specifică a prințului, ci o decizia a hotelului care a dorit să-i ofere cele mai bune condiții.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Mai mult, angajații hotelului care intră în contact cu prințul au făcut cursuri de etichetă regală la Ambasada Britanică. ”De exemplu, prima oară când îl întâlnești, spui” Bine ai venit Înălțimea Ta Regală”, după care-l spui” Domnule „, a explicat reprezentantul hotelului. „Ni s-a spus de asemenea că nu trebuie să întindem mâna pentru salut, trebuie să-l lăsăm pe el să inițieze strângerea de mână.”

De când a fost deschis în anii ‘30, hotelul a găzduit de mulți oaspeți celebri, inclusiv președintele american Barack Obama, președintele rus Vladimir Putin, cancelarul german Angela Merkel și pe tatăl prințului William de două ori – deși nu într-un turneu oficial.

Întâlnire cu Benjamin Netanyahu

Prinţul William al Marii Britanii a început marţi o vizită oficială în Israel şi teritoriile palestiniene, prima etapă fiind depunerea unei coroane de flori la memorialul Yad Vashem, unde se află înscrise numele victimelor Holocaustului, scrie Agerpres.

Prințul William a fost cazat în aceeași cameră în care a stat și Trump în Ierusalim

Purtând de cap o tradiţională kippa evreiască de culoare neagră, William, al doilea în linia succesiunii la tronul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, a fost marcat de gravitatea crimelor în masă comise de regimul nazist în secolul trecut. ”Îngrozitor. Încerc să înţeleg amploarea”, a spus prinţul britanic atunci când a văzut locul unde sunt expuşi pantofii luaţi de nazişti de la evreii aruncaţi în lagărele de exterminare.

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

William a semnat în cartea de oaspeţi, unde a notat că străbunica sa, prinţesa Alice, a fost desemnată drept unul dintre ‘drepţii între popoare’ pentru adăpostirea unor evrei în casa ei din Grecia în timpul Holocaustului.

El a vorbit cu doi bărbaţi care au supravieţuit Holocaustului graţie intervenţiei britanice. Henry Foner (86 de ani) şi Paul Alexander (80 de ani) s-au aflat printre miile de copii preluaţi de Marea Britanie în cadrul aşa-numitului ‘Kindertransport’ din anii ’30 dinspre Europa continentală, care era cucerită treptat de trupele naziste.

Prințul William a fost cazat în aceeași cameră în care a stat și Trump în Ierusalim

La finalul vizitei la Yad Vashem, prinţul William a fost întâmpinat de premierul israelian Benjamin Netanyahu şi soţia sa, Sara, la reşedinţa lor oficială din Ierusalim.

În cursul după-amiezii, William va fi primit de preşedintele israelian Reuven Rivlin, după care se va îndrepta spre Jaffa şi Tel Aviv, unde se va întâlni cu participanţii la un program pentru tineri.

În timpul vizitei sale de patru zile, pe care Londra a descris-o ca neavând caracter politic, prinţul William urmează să se întâlnească cu preşedintele palestinian Mahmoud Abbas şi cu tineri palestinieni din Cisiordania.

Vizita prinţului William este efectuată la solicitarea guvernului britanic. Până acum, politica Londrei a fost aceea de a nu avea loc o vizită regală oficială înainte de soluţionarea conflictului israeliano-palestinian.

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor
Recomandări
Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor


Citește și: ANALIZĂ / Paradoxul românesc: Țară depopulată și săracă, dar cu creșteri economice record


 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Prețul uriaș cu care a fost scos la vânzare un apartament de 51 mp din Cluj: ”Cu banii ăștia, mai bine vilă pe malul mării, în Grecia”
FANATIK.RO
Prețul uriaș cu care a fost scos la vânzare un apartament de 51 mp din Cluj: ”Cu banii ăștia, mai bine vilă pe malul mării, în Grecia”
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Observatornews.ro
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI