În povestea de șantaj ce a început în iulie 2012 apar, rând pe rând, terenuri în litigiu, comisioane ce se învârt în jurul a 20 de procente, mii de euro mită. Totul pentru o solușie favorabilă într-o cauză civilă privind reconstituirea dreptului de proprietate, aflată în recurs, iar pe de altă parte, pentru a-i facilita o executare silită. Doi ani mai târziu, procurorul șantajist pune ochii pe niște oameni de afaceri sirieni pe care Vlădoianu Marius Radu i-a constrâns să încheie un contract de vânzare-cumpărare pentru un imobil la un preţ supraevaluat, care să acopere prejudiciul şi să asigure un profit pentru el şi pentru persoana de legătură (cel care a pretins şi a primit pentru Marius Vlădoianu şi pentru sine diferite sume de bani de la denunțător). În acest sens, procurorul oltean i-a amenințat pe sirieni că se vor alege cu un dosar penal ce va fi deschis la DIICOT Bucureşti.
Totul a ajuns la procurorii anticorupție care, cu încuviințarea Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii l-au reținut și apoi arestat pe Radu Marius Vlădoianu, procurorul șantajist. Colegul său de la DIICOT – București, Ionel Tudosan, este cercetat în libertate.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.