În urmă cu o lună, pe 15 februarie, Alexei Navalnîi a fost dus în fața instanței de judecată pentru noi acuzații.

Liderul opoziției ruse este acuzat că a deturnat donațiile către organizația sa anticorupție, FBK, cea care a dezvăluit că Vladimir Putin deține un conac în valoare de peste un miliard de euro și i-a acuzat pe alți oficiali de rang înalt care se îmbogățesc prin scheme corupte. De asemenea, Navalnîi ar fi insultat un judecător în timpul unui proces anterior.

Principalul opozant al lui Vladimir Putin execută deja o pedeapsă de doi ani şi jumătate de închisoare, într-un lagăr penitenciar de înaltă securitate de la est de Moscova, pentru încălcări ale condiţiilor de eliberare condiţionată. Navalnîi spune că acuzaţiile pentru care fusese condamnat iniţial au fost înscenate pentru a-i bloca ambițiile politice.

Aleksei Navalnîi a fost arestat de autoritățile ruse pe 17 ianuarie 2021, imediat după ce a aterizat la Moscova de la Berlin, unde a fost tratat după ce a fost otrăvit în Siberia, în august 2020, cu Noviciok, de care-l face responsabil pe preşedintele rus Vladimir Putin.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro

Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Viva.ro

De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
FANATIK.RO

Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro

Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO

Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Observatornews.ro
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI