Produse tradiționale și alte bunătăți, în curtea Ministerului Agriculturii, în acest weekend

Comentează

Cum toamna nici bine nu s-a instalat, în Capitală au început târgurile de produse tradiționale. Așa că unul dintre cele mai apreciate astfel de târguri și-a deschis porțile chiar în curtea Ministerului Agriculturii, unde producătorii autohtoni au venit cu bunătățuri din toate colțurile țării.

Acesta va fi acolo, până duminică, iar timp de trei zile vă puneți achiziționa produse tradiționale, direct de la producători autohtoni. Fie că este vorba de pastramă de berbecuț sau păstrăv afumat, cașcaval cu diferite condimente, miere, fructe și legume sau must și vin, trebuie neapărat să încercați chiar dacă prețurile sunt puțin cam piperate.

Arhiva foto

"Ca în fiecare an, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale se alătură iniţiativei FAO şi organizează în curtea instituţiei, între 14 şi 16 octombrie 2016, un târg în care producătorii, procesatorii agricoli vor prezenta produse tradiţionale şi consacrate, ceaiuri, uleiuri, esenţe, produse de artizanat, produse protejate româneşti, produse în arealul României. În aceste trei zile vor fi prezenţi producători de fructe, legume, miere, dar şi de vin şi ţuică. Meşterii populari vor întregi peisajul românesc şi vă vor prezenta ii tradiţionale româneşti sau ştergare populare din pânză de borangic, cusute manual, şi alte obiecte de artizanat", a spus noul secretar de stat din Ministerul Agriculturii, Teodor Mihalcea, în deschiderea târgului.

Pregătiți-vă papilele gustative

La târg veți mai putea degusta şi Novacul afumat de Ţara Bârsei, Scrumbia afumată de Dunăre şi Caşcavalul de Săveni, produse aflate în diferite faze de dobândire a protecţiei "Indicaţie Geografică Protejată' (I.G.P.) la nivelul Uniunii Europene, precum şi alte produse tradiţionale, înregistrate pe schema naţională (zacuscă de vinete ori de fasole, pecie lungă afumată, dulceaţă de mure, de cireşe amare sau afine, cozonac domnesc din regiunea Moldovei sau produse realizate în arealul montan).

Arhiva foto

Produsele înregistrate pe sisteme de calitate europene vor fi prezentate vizitatorilor acestui târg, respectiv Magiunul de prune Topoloveni (primul produs cu Indicaţie Geografică Protejată - I.G.P. pentru România, din anul 2011), Salamul de Sibiu (cel de-al doilea produs cu Indicaţie Geografică Protejată - I.G.P. pentru România din februarie 2016), Telemeaua de Ibăneşti (primul produs cu Denumire de Origine Protejată - D.O.P. pentru România din martie 2016).

Totodată, vor fi prezenţi producători de fructe şi legume, ceaiuri, uleiuri, esenţe, miere şi produse ale stupului, dar şi cei de vin şi ţuică. Meşterii populari vor întregi peisajul rural din curtea Ministerului Agriculturii, prezentând vizitatorilor ii tradiţionale româneşti sau ştergare populare din pânză de borangic ţesute la război manual şi alte obiecte de artizanat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Val de rețineri după violențele de la protestul oierilor, poliția a descins în București și 15 județe. Sursă foto: Dumitru Angelescu.
16:10
Reacția AUR după ce doi protestatari violenți din Piața Victoriei au fost arestați: „Nu mai sunt membri de ani buni”
4 fraude online,  semnal de alarma de la Politia Capitalei
15:49
Semnal de alarmă de la Poliția Capitalei: „Prea mulți români își pierd banii din doar câteva click-uri!” Ghid complet împotriva celor 4 mari fraude online
MONDEN
Arnaud Denis a murit. Actorul de 43 de ani a fost eutanasiat după o operație devastatoare. Sursă foto:Facebook/Arnaud Denis.
17:06
Mesajul sfâșietor al actorului Arnaud Denis înainte de eutanasiere. Povestea care a emoționat Franța
Lucian Mindruta
16:54
Lucian Mîndruță, copleșit de emoții la absolvirea fiului său: „Am plâns cu toții”
POLITIC
Nicușor Dan a vorbit de la Adunarea Generală a ONU de la New York despre manipularea prin social media
17:11
Nicușor Dan a vorbit la Adunarea Generală a ONU de la New York și despre manipularea prin social media. Cine a fost în sală alături de el
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:49
Sorin Grindeanu i-a cerut premierului desemnat Siegfried Mureşan să îşi dea demisia din Parlamentul European ca să conducă Guvernul: „Altfel, face doar un joc politic ieftin”
Ultimele știri
18:12
Reacția unui bărbat după ce meșterul i-a cerut 1.500 de euro pentru a-i zugrăvi sufrageria: „Chiar nu cred că e normal”
Exclusiv
18:00
Prime de 32.000.000 de euro neplătite de stat de doi ani sportivilor români, printre ei campioni europeni și mondiali
17:43
Ce măsuri au fost luate în județul Bacău după ce un pod metalic a cedat sub greutatea unui TIR în albia râului Trotuş
17:37
De ce a murit, de fapt, actrița Hayden Panettiere. Anunțul medicilor legiști după autopsie
TRENDING
22 sept.
Regula 2:2:2 în cuplu: metoda simplă care previne rutina și reaprinde scânteia dintre parteneri
22 sept.
Modificări importante în grila Antenei 1. Zilele în care Asia Express și Insula Iubiri nu vor fi difuzate
22 sept.
S-a deschis Chitila Plazza, mallul de 8.000.000 de euro și 5.780 de metri pătrați. Marile branduri care pot fi găsite aici
22 sept.
Horoscop 23 septembrie 2026. Peștii culeg unele beneficii de pe urma unor colaborări, a unor afaceri sau indirect, prin partenerul de cuplu
O fotografie a unui avion alb în zbor, care arată clar partea inferioară și motoarele pe fundalul unui cer albastru pal. Avionul este ușor înclinat în sus, surprinzând momentul ascensiunii.
17:31
Proiectul aviatic istoric prin care parcurgi jumătate de glob fără nicio escală. Câte ore va dura cel mai lung zbor din lume
O femeie cu pantaloni albi și geaca maro, în timp ce duce o valiză mov și se uită la biletul de avion în aeroport
16:56
Cât costă să călătorești singur în vacanță. Destinațiile cu cea mai mare „taxă pe solitudine” și unde poți merge ieftin de unul singur
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
16:49
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Placa cu premiul Ghidului Michelin 2026 pe fațada unui restaurant care tocmai a primit o stea;
16:47
Cele mai ieftine hoteluri de lux, recomandate de Ghidul Michelin. O noapte de cazare începe de la 95 de euro
A renunțat la băutură după 32 de ani și 5 AVC-uri „ Aș cumpăra tuturor o injecție – una cu medicament, nu cu whiskey”. Sursă foto: Business Insider /Katie Rosier.
16:27
O femeie care a băut timp de 32 de ani s-a lăsat de alcool după 5 AVC-uri. O injecție i-a salvat viața
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
mamă tânără, așezată la o masă, folosind laptopul în timp ce lucrează de acasă cu doi copii jucându-se în fundal, langa o canapea gri
14:59
Părinții singuri pot primi 3 zile în plus de concediu de odihnă. Senatul a votat proiectul
Evenimentul celor de la Caiac SMile a reunit aproximativ 200 de oameni în cele două zile. Foto: Libertatea.
10:46
Cel mai spectaculos drum din țară, parcurs în motocicletă de persoane cu dizabilități: lecția de viață predată timp de două zile pe Transfăgărășan
Ninge viscolit pe Transfăgărășan, iar drumarii intervin cu utilaje și peste 5 tone de sare spre Bâlea Lac. Sursă foto: Meteoplus / Facebook
10:06
Iarna a venit peste noapte pe Transfăgărășan. Ninge viscolit, iar drumarii intervin cu utilaje cu lamă și peste 5 tone de sare spre Bâlea Lac / VIDEO
Douglas Rushkoff
InterviuExclusiv
10:00
Douglas Rushkoff, unul dintre cei mai influenți gânditori ai lumii: „O parte din tendința periculoasă spre naționalism e rezultat al impactului tehnologiei digitale”
stalp-energie-cifre-piata-energie
15:13
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză
Bani românești, lei
15:01
Sentimentul economic, între cauză și semnal
Călin Georgescu a ieșit încătușat din sediul DIICOT, după ce a fost reținut 24 de ore. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
22 sept.
„Martirul” Georgescu și aritmetica anticipatelor: cât valorează cătușele la urne?
Nicușor Dan este președintele României din mai 2025. Foto: Hepta
22 sept.
Apocaleapșa după Nicușor