PROGNOZA METEO până pe 1 noiembrie. Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Comentează
Arhiva foto

Începând din 20 octombrie, regimul termic va marca o scădere semnificativă, astfel că valorile de temperatură vor deveni apropiate de mediile multianuale ale perioadei.
În a doua parte a intervalului, temperaturile vor rămâne la valori apropiate de cele normale pentru perioada analizată, în cea mai mare parte a ţării.
Şi în Bucureşti vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit la începutul intervalului, urmând ca temperaturile să scadă după data de 22 octombrie.
BANAT
Intervalul va debuta cu o vreme mai caldă decât ar fi normal pentru această perioadă a anului, dar, pe data de 20 octombrie, regimul termic va marca o scădere semnificativă, iar valorile de temperatură vor deveni apropiate de mediile multianuale ale perioadei, cu medii ale maximelor diurne ce se vor situa, până la sfârşitul intervalului de prognoză, între 13 şi 15 grade. Minimele nocturne vor avea o evoluţie similară, devenind apropiate de normele perioadei între 21 octombrie şi 1 noiemmbrie, când vor avea valori medii de 5..6 grade.
Probabilitatea pentru ploi pe arii extinse şi izolat importante cantitativ va fi mai mare pe 19 şi 20 octombrie şi, din nou, în jurul datei de 27 octombrie. În rest, doar izolat şi trecător va ploua slab.
CRIŞANA
După o primă zi caldă, cu o medie a temperaturilor maxime de aproximativ 16 grade, vremea se va răci şi regimul termic va deveni normal pentru ultima decadă a lunii octombrie, cu valori diurne situate, în medie, între 12 şi 15 grade pe tot parcursul intervalului 20 octombrie - 1 noiembrie. Media temperaturilor minime va avea o evoluţie similară şi va marca o scădere, de la 8...10 grade în primele nopţi, spre 4...5 grade după data de 21 octombrie, caracterizând un regim termic normal pentru această perioadă a anului.
Probabilitatea pentru ploi se va menţine relativ ridicată în mare parte a intervalului de referinţă, dar acestea vor fi în general slabe şi se vor semnala pe arii restrânse. Excepţie vor face zilele de 19, 20 şi 27 octombrie, când va ploua pe arii extinse şi se vor cumula cantităţi de apă mai importante.
TRANSILVANIA
Vremea va fi caldă la începutul intervalului de prognoză, cu medii ale maximelor diurne de 17 grade şi ale minimelor nocturne de 7...9 grade. Apoi va avea loc un proces de răcire, care va determina revenirea la un regim termic normal pentru ultima decadă a lunii octombrie, astfel încât, în intervalul 21 octombrie - 1 noiembrie, temperaturile maxime se vor situa, în medie regională, între 10 şi 12 grade. Mediile temperaturile minime, destul de ridicate în primele nopţi, când se vor înregistra valori de 7...9 grade, vor marca o scădere treptată, iar în intervalul 22 octombrie - 1 noiembrie se vor situa, în general, între 1 şi 3 grade, caracterizând un regim termic apropiat de normalul perioadei.
Va ploua pe arii extinse şi local mai important cantitativ pe 19 şi 20 octombrie, dar probabilitatea pentru ploi slabe sau burniţe se va menţine ridicată şi în celelalte zile ale intervalului de prognoză.
MARAMUREŞ
La începutul intervalului va fi o vreme mai caldă decât ar fi normal la această dată, cu medii ale temperaturii aerului de aproximativ 16 grade ziua şi 7...9 grade noaptea. Pe 20 şi 21 octombrie temperatura aerului va marca o scădere, iar în perioada 21 octombrie - 1 noiembrie, regimul termic va fi apropiat de cel normal pentru ultima decadă a lunii octombrie. Astfel, maximele diurne se vor situa între 11 şi 13 grade, iar minimele nocturne se vor situa, în general, între 2 şi 4 grade, în medie regională.
Probabilitatea pentru ploi se va menţine relativ ridicată în mare parte a intervalului de prognoză, dar acestea vor fi în general slabe, exceptând zilele de 19 şi 20 octombrie, când va ploua pe arii extinse, iar local se vor cumula cantităţi de apă mai importante.
MOLDOVA
În prima săptămână de prognoză vremea se va răci treptat, de la valori medii de 16 grade ziua şi aproximativ 9 grade noaptea la începutul intervalului, spre maxime diurne de 10 grade şi minime nocturne de 3...4 grade, în jurul datei de 25 octombrie. În a doua săptămână, regimul termic nu va avea variaţii importante, iar mediile termice vor fi comparabile cu mediile multianuale specifice perioadei, respectiv temperaturi diurne de 10...11 grade şi nocturne de 3...4 grade.
Probabilitatea pentru ploi pe arii mai extinse şi local însemnate cantitativ va fi mai mare pe 20 octombrie, după care aproape în fiecare zi se vor semnala ploi slabe cantitativ sau burniţe, dar numai trecător şi izolat.
DOBROGEA
Primele zile vor fi caracterizate de o vreme mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă a anului, cu temperaturi maxime de aproximativ 19 grade şi minime de 12...13 grade, în medie regională. Începând din data de 21 octombrie, vremea se va răci, iar regimul termic va reveni la normal, urmând a se înregistra valori medii de 12...14 grade ziua şi 6...8 grade noaptea, ce se vor menţine, cu mici variaţii, până spre sfârşitul celor două săptămâni de prognoză.
Probabilitatea pentru ploi pe arii extinse şi izolat mai importante cantitativ va fi mai ridicată între 20 şi 22 octombrie şi, din nou, în jurul datei de 27 octombrie. În celelalte zile ale intervalului de prognoză doar izolat şi trecător va ploua slab sau va burniţa.
MUNTENIA
Intervalul de prognoză va debuta cu o vreme caldă pentru această perioadă a anului, caracterizată prin medii ale temperaturilor diurne de aproximativ 20 de grade şi valori nocturne situate în jurul a 10...11 grade. Treptat însă, regimul termic va marca o scădere, astfel încât, între 22 octombrie şi 1 noiembrie, va fi caracterizat de temperaturi maxime de 13...14 grade şi minime de 4...6 grade, valori apropiate de normele specifice ultimei decade a lunii octombrie.
Ploi slabe cantitativ sau burniţe se vor semnala, izolat şi trecător, aproape în fiecare zi a intervalului de prognoză şi doar între 19 şi 21 octombrie va creşte probabilitatea pentru cumularea unor cantităţi de apă mai însemnate.
OLTENIA
Intervalul va debuta cu o vreme mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă din an, atât la valorile maxime, ce vor fi, în medie regională, de 16...18 grade, dar şi a minimelor care se vor situa în jurul unei medii de 6...7 grade. Apoi, temperaturile vor scădea uşor şi treptat, astfel încât între 21 şi 25 octombrie se vor întregistra maxime diurne de 14...15 grade şi minime nocturne de 5...6 grade. În a doua săptămână de prognoză regimul termic se va menţine relativ constant, caracterizat fiind de valori apropiate de normele perioadei, respectiv temperaturi diurne de 12...13 grade şi minime nocturne de 4...5 grade.
Probabilitatea pentru ploi pe arii extinse va fi mai ridicată pe 19, 20 şi, posibil, 27 octombrie, iar în celelalte zile ale intervalului de prognoză numai izolat şi trecător va ploua slab sau va burniţa.
LA MUNTE
În primele zile vremea va fi caracterizată de o vreme mai caldă decât în mod obişnuit la această dată, cu maxime termice, în medie, de 8...10 grade şi minime de 3...5 grade. Dar ulterior vremea se va răci, iar regimul termic va deveni apropiat de cel normal pentru ultima decadă a lunii octombrie, caracterizat prin temperaturi diurne de 5...6 grade şi minime nocturne situate în jurul pragului de îngheţ, respectiv situate între -2 şi 0 grade.
Se vor semnala precipitaţii, predominant ploi, în aproape fiecare zi a intervalului de prognoză, însă acestea vor fi în general slabe cantitativ şi pe arii restrânse. Excepţie vor face zilele de 19 şi 20 octombrie, când ploile se vor semnala pe arii extinse şi izolat se vor cumula cantităţi de apă mai importante.
 





























Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan a anunțat răspunsul Comisiei Europene la draftul Legii salarizării care va fi prezentat și la Cotroceni
10 sept.
Ilie Bolojan, despre zborul privat spre Mykonos în care a fost și judecătorul CCR, Cristian Deliorga: „O imagine care îţi poate reliefa ce înseamnă statul paralel”
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
10 sept.
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
10 sept.
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
10 sept.
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025, dar a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026. Foto: Profimedia
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
Arhiva foto
10 sept.
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
Ultimele știri
10 sept.
Mai mulți morți și răniți într-un accident de autocar în Elveția
10 sept.
Rebelii Houthi au cucerit un oraș-port de la Marea Roșie și amenință o nouă rută maritimă vitală
10 sept.
Nadia Comăneci, primele declarații după ce a semnat cu PRO TV: „Înțeleg din tot sufletul”. Va fi în juriul „Românii au talent”
10 sept.
Sute de mii de BMW-uri din seriile 3, 5 și 7, rechemate în service din cauza riscului de incendiu
TRENDING
10 sept.
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
10 sept.
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
10 sept.
Horoscop 11 septembrie 2026. Leii au multe pe cap, mai ales din domeniul financiar, multe de organizat, de ordonat și administrat
Lemne de foc. Foto: Profimedia.
10 sept.
Lemnul de foc cu cea mai mare putere calorică, ce arde lent și ține căldura mai mult decât stejarul
Pașaport, fotografie ilustrativă. Foto: Profimedia
10 sept.
A vrut să intre în Germania, dar polițiștii i-au desenat o literă în pașaport și l-au urcat în primul avion. Ce înseamnă marcajul „C”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
10 sept.
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
10 sept.
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
10 sept.
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Lucian Pahonțu a reacționat după acuzațiile privind Revoluția din 1989 și Mineriada 1990. Niciun cuvânt despre Vasile Milea
10 sept.
Press One: Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
Imagine din timpul arestării unuia dintre presupușii ucigași ai românului omorât în Danemarca Sursa foto: captură YouTube/ Poliția Română
10 sept.
Un român a fost ucis, legat de o baterie și aruncat într-un râu, în Danemarca. Suspecții au fost arestați în patru județe din țară
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
10 sept.
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
10 sept.
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate