SÂMBĂTĂ

ÎN ŢARĂ

Valorile termice vor fi în continuare mai ridicate decât cele normale pentru sfârşitul lunii februarie, astfel că cele maxime se vor încadra între 4 şi 13 grade, iar cele minime între -2 şi 8 grade. Cerul va avea înnorări temporare, va ploua slab pe arii restrânse în sudul ţării şi izolat în celelalte regiuni, iar la munte precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări, mai ales noaptea, în sudul Banatului şi pe crestele montane.

LA BUCUREŞTI

Valorile de temperatură, în special din cursul nopţii, se vor situa peste cele obişnuite ale perioadei, astfel că maxima va fi de 8…10 grade, iar minima de 4…5 grade. Cerul va avea înnorări şi vor fi condiţii să plouă slab şi trecător. Vântul va sufla slab până la moderat.

DUMINICĂ

ÎN ŢARĂ

Vremea se va încălzi în toată ţara, astfel că valorile se vor situa cu mult peste mediile climatologice specifice datei, cu maxime ce se vor încadra între 8 şi 18 grade şi minime între 0 şi 10 grade. Cerul va avea înnorări, mai persistente dimineaţa şi noaptea în regiunile extracarpatice, unde vor fi şi condiţii de ceaţă. Va ploua slab pe arii restrânse în sud-vest şi la munte, iar în rest doar cu totul izolat va burniţa. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în sudul Banatului şi la munte.

LA BUCUREŞTI

Vremea se va încălzi faţă de ziua precedentă. Cerul va avea înnorări mai ales dimineaţa şi noaptea când vor fi condiţii de burniţă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 13…14 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 5 grade.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.