Câteva zeci de șoferi au încercat să bage în rezervoare cantități mici de benzină sau motorină, de 30 de bani, ceea ce a făcut ca pompele să se blocheze, a relatat și Digi24. Astfel, cei care voiau să își alimenteze mașina au avut de așteptat și s-au format cozi.

Proteste similare au avut loc zilele trecute și în alte orașe, precum Târgu Jiu și Botoșani. Oamenii s-au organizat pe grupuri de Facebook, și-au dat întâlnire în benzinării, iar cei mai mulți dintre ei au alimentat doar de 1 leu.

Reprezentanții unor benzinării au sunat la 112, dar echipajele de poliție nu au avut ce face, pentru că protestatarii nu făceau nimic ilegal.

Prețul carburanților a depășit 9 lei pe litru

Potrivit datelor furnizate de peco-online, prețul carburanților este într-o creștere continuă de câteva săptămâni. Prețul mediu al motorinei standard a depășit 9 lei pe litru pe 7 iunie și a ajuns la 9,24 de lei pe litru pe 18 iunie.

Totodată, litrul de benzină a început să crească de la finalul lunii aprilie, când era la valoarea medie de 7,7 lei, iar pe 18 iunie a ajuns la 8,66 de lei/litru.

Evoluția prețurilor la pompă este influențată de evoluția cotațiilor la produsele petroliere din zona de referință, dar se resimt și efectele politicii Petrom de a nu mai cumpăra petrol din Rusia, a scris economica.net.

Proteste în benzinăriile din Constanța, după scumpirea carburanților. Șoferii au blocat pompele, alimentând de 30 de bani

Premierul a cerut miniștrilor verificări

În acest context, Nicolae Ciucă a cerut pe 16 iunie Ministerului Energiei și Ministerului de Finanțe să investigheze creșterea prețurilor la carburanți.

6 portrete de dealeri de droguri din România și riscurile atracției pentru cei tineri
Recomandări
6 portrete de dealeri de droguri din România și riscurile atracției pentru cei tineri

„Să avem o decizie privind modul în care s-a ajuns la acest nivel al prețurilor la carburanți”, a spus premierul în ședința de Guvern de joi, 16 iunie.

Guvernul a adoptat în aceeași zi o Ordonanță de Urgență privind combaterea speculei și a creșterii artificiale a prețurilor în situații excepționale, precum stare de război, de asediu, de urgență, de alertă, dar şi în „alte situații de criză stabilite explicit prin acte normative”. Reprezentanții Guvernului și ai Consiliului Concurenței nu au putut explica ce înseamnă „alte situații de criză”.

Urmărește-ne pe Google News
Răducioiu a divorțat în 2018 după 23 de ani de căsnicie, dar cu cine se iubește acum a surprins pe toată lumea. Cine este femeia care l-a cucerit pe fostul atacant al naționalei
GSP.RO
Răducioiu a divorțat în 2018 după 23 de ani de căsnicie, dar cu cine se iubește acum a surprins pe toată lumea. Cine este femeia care l-a cucerit pe fostul atacant al naționalei
ȘOC! Alexia Eram a rupt tăcerea despre salariul Andreei Esca: ‘Vă jur, ăsta e adevărul!’
Playtech.ro
ȘOC! Alexia Eram a rupt tăcerea despre salariul Andreei Esca: ‘Vă jur, ăsta e adevărul!’
A început demolarea unui celebru bloc din Bucureşti, construit ilegal: "Bucăţică cu bucăţică"
Observatornews.ro
A început demolarea unui celebru bloc din Bucureşti, construit ilegal: "Bucăţică cu bucăţică"
Horoscop 11 august 2022. Taurii au destule motive să revină la gânduri mai bune în legătură cu familia și să renunțe la gândurile negre
HOROSCOP
Horoscop 11 august 2022. Taurii au destule motive să revină la gânduri mai bune în legătură cu familia și să renunțe la gândurile negre
Cine este criminalul din Bascov, care și-a omorât cinci membri ai familiei. I-ar fi lovit cu un ciocan
Știrileprotv.ro
Cine este criminalul din Bascov, care și-a omorât cinci membri ai familiei. I-ar fi lovit cu un ciocan
Anunţ de ultimă oră făcut de MApN. FOTO DOCUMENT
Orangesport.ro
Anunţ de ultimă oră făcut de MApN. FOTO DOCUMENT
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
PUBLICITATE
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
Cătălin Scărlătescu, transformare uluitoare după America Express
PUBLICITATE
Cătălin Scărlătescu, transformare uluitoare după America Express
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.