Un protest împotriva construirii unui Muzeu al Holocaustului în curtea Muzeului Antipa din București a avut loc în fața instituției, chiar vizavi de sediul Guvernului. Mai multe organizații și activiști civici cer Guvernului și Primăriei Capitalei să renunțe la alocarea unei parcele de 5.300 de metri pătrați din curtea Muzeului Antipa pentru construirea viitorului muzeu, sub egida institutului Elie Wiesel. Acțiunea a fost denumită sugestiv „Salvați pășunea girafei” iar mobilizarea s-a făcut pe Facebook.
Mai multe persoane s-au strâns miercuri seară, cu pancarte și o portavoce, în fața Muzeului Antipa, într-o acțiune de protest împotriva intenției Executivului de a construi un Muzeu al Holocaustului pe spațiul verde al Muzeului Antipa. Acțiunea survine unei scrisorii recente semnate de zeci de personalități culturale, care cer stoparea inițiativei Guvernului. Organizatorii susțin că este inoportună construirea din bani publici al unei instituții care, spun ei, nu are legătură cu activitatea culturală românească.
Personalitățile culturale, academicieni și profesori universitari, își declară susținerea față de înființarea acestei noi instituții, dar precizează că Guvernul trebuie să găsească o soluție care să nu afecteze Muzeul Antipa.
Și conducerea muzeului s-a opus cedării unei porțiuni de teren din parcul muzeal.