Manifestanţii au ales ca formă de protest simularea unui cortegiu funerar, în acordurile fanfarei, aducând cu ei un sicriu şi cruci.

Protestul a început în Piaţa Victoriei, iar ulterior, participanţii au mărşăluit până în faţa sediului PSD, unde au aprins lumânări „în memoria democraţiei” din România.

Mihai Enache, preşedintele AUR Bucureşti, a declarat că amestecarea alegerilor locale cu europarlamentare „va produce numai confuzie” şi va fi în dezavantajul tuturor celor care vor să voteze în cunoştinţă de cauză.

„Amestecarea alegerilor locale cu europarlamentare va produce numai confuzie şi va fi în dezavantajul tuturor celor care vor să voteze în cunoştinţă de cauză. Bucureştenii au nevoie să ştie din timp care le sunt opţiunile şi planurile pentru oraşul în care trăiesc”, a precizat Enache, potrivit unui comunicat de presă al AUR.

În viziunea manifestanţilor, comasarea arată că PSD şi PNL, „sub forma unui nou USL, îşi urmăresc propriile privilegii în detrimentul democraţiei”.

Participanţii la protest au scandat „Vot comasat – Vot îngropat” şi purtau pancarte cu texte precum „Nu omorâţi democraţia, vrem dreptate”; „Vrem dreptate, nu comasate”.

Social-democraţii au pus mai multe mesaje pe gardul sediului central, pentru cei de la AUR: „Nu primim bătăuşi”, „Zero legi, doar violuri” şi au montat un indicator spre Ambasada Rusiei, notează News.ro.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Ulterior, manifestanții s-au îndreptat și către sediul PNL din București.

Proteste AUR și la Timișoara, și la Iași. Simion: „Ei vor să omoare democrația în România”

O altă manifestație AUR, cu aproximativ 100 de oameni, s-a desfășurat în același timp la Timișoara, unde a participat și liderului formațiunii extremiste, George Simion, care a transmis că mesajul AUR este „că mergem până la capăt, ca la Timişoara în 1989″. La fel ca în Capitală, protestatarii s-au deplasat apoi la sediul PNL Timiş.

„PSD şi PNL, aceeaşi mizerie”, au strigat protestatarii sub geamurile sediului PSD din Timişoara. „Nu vrem să fim conduşi de hoţi”, au mai spus ei. S-a mai strigat „Jos corupţia!”, „Vrem alegeri libere”, „Hoţii!”, „România, trezeşte-te!”, „Libertate!”.

Manifestanţii au venit cu lumânări, pe care le-au aprins şi le-au lăsat pe trotuarul din faţa sediului PSD.

În timpul protestului de la Timişoara a sosit şi liderul AUR, George Simion.

„Dacă ei vor să omoare democraţia în România, atunci mesajul nostru este că mergem până la capăt, ca la Timişoara în 1989. (…) Să nu uităm de sluga din această coaliţie, fratele mai mic şi mai prost PNL, mergem cu toţii şi până la sediul PNL pentru că în Timişoara şi în Timiş, PSD nu primeşte voturi, dar PNL a primit nemeritat şi să aducem aminte şi domnului Nica, şi domnului Robu că nu au voie să încarce Constituţia şi să calce în picioare democraţia din România. Mă bucur că sunt în seara asta în mijlocul vostru şi vă mulţumesc de primire”, a transmis George Simion.

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Potrivit Primăriei Timişoara, Comisia de ordine publică nu a avut nicio solicitare de avizare pentru acest eveniment.

La sediul PSD Timiş, pe mai multe ferestre au fost lipite afişe cu chipul lui George Simion şi mesaje precum: „Nu primim violatori”, „Nu primim bătăuşi”, „Te abuzez sexual, scroafo”, „Zero legi, doar violuri”, mai scrie News.ro.

Ajunşi la sediul PNL Timiş, protestatarii au strigat şi aici lozinci precum „PSD şi PNL, aceeaşi mizerie” sau „Nica ieşi afară, javră ordinară” şi „Libertate”.

Aici, George Simion a precizat că proteste ale AUR au loc în cele 41 de judeţe şi că acestea nu au nevoie de autorizaţii.

„Protestele se organizează în cele 41 de judeţe ale ţării şi vin să comemoreze. Cortegiile funerare nu au nevoie de autorizaţii. Ce face (sic!, n.r.) Marcel şi Nicu, îngroapă democraţia din România”, a declarat George Simion.

Liderul AUR s-a fotografiat cu cei prezenţi, a împărţit autografe şi a vorbit cu oamenii.

Peste o sută de membri şi simpatizanţi AUR au protestat miercuri seară și la Iaşi, cerând ca alegerile să nu fie comasate. Manifestanţii s-au adunat în faţa sediului partidului din centrul oraşului, apoi au pornit în marş pe șoseaua Ştefan cel Mare către sediul PSD Iaşi.

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor
Recomandări
Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

Oamenii au strigat „Vrem dreptate, nu anticipate”, „PSD şi PNL, aceeaşi mizerie”, „Ciolacu, pui de dictator”, „Trăiască, trăiască şi înflorească, Moldova, Ardealul şi Ţara Românească” şi „Vrem alegeri libere”.

În faţa sediului PSD, participanţii la protest au aprins candele şi au ţinut un minut de reculegere, pentru „moartea democraţiei”.

Protestul de la Iași a durat câteva zeci de minute şi s-a încheiat fără incidente.

Foto: captură video Alianța pentru Unirea Românilor – AUR / Facebook.com

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (19)

Marica13   •   09.02.2024, 18:23

Să sperăm că vom scăpa de PSD și PNL dar nu cred pentru că clica e în tot aparatul bugetar De ce credeți că își dau fel și fel de beneficii.

Crista09   •   09.02.2024, 02:06

Celor de la AUR le place să facă circ...

Iulix10   •   08.02.2024, 17:44

Le place circul foarte mult celor de la AUR.

Vezi toate comentariile (19)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI