Proteste violente în Iran, după moartea unei tinere arestate pentru că a încălcat codul vestimentar islamic

Comentează
Arhiva foto

Șeful poliției din Teheran a spus că moartea lui Mahsa Amin, femeia de 22 de ani aflată în arest, a fost un incident „nefericit”. Protestatarii ieșiți în stradă nu par convinși și cer măsuri, inclusiv schimbarea legii care impune femeilor să poarte vălul musulman și să se îmbrace cât mai modest, scriu Financial Times și BBC.

Protestatarii iranieni s-au ciocnit luni cu forțele de securitate în cel puțin 11 orașe ale țării, inclusiv în regiunea kurdă, pe măsură ce furia populației a crescut, după moartea unei tinere de 22 de ani, care fusese reținută de poliția moravurilor.

Martorii oculari au declarat că protestatarii s-au confruntat cu forțele de securitate în centrul Teheranului, iar zeci de femei au fost văzute scoțându-și vălul de pe cap, în vreme ce au strigat „moarte dictatorului” - un slogan folosit adesea cu referire la liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei, scrie BBC.

Potrivit postului britanic, cel puțin două persoane ar fi murit luni în urma protestelor.

„Întregul (Iran) este în sânge: din Kurdistan până la Teheran”, au scandat luni studenții de la Universitatea de Tehnologie Amirkabir din Teheran, potrivit Financial Times.

Alții au strigat: „Să fim uciși pentru un văl? Cât va dura această umilință?”. Iar la Universitatea din Teheran, studenții au scandat: „femei; viață; libertate”.

 

În provincia Kurdistan, din nord-vestul țării, protestele au început încă de sâmbătă, ziua înmormântării lui Mahsa Amin. În orașul Divandarreh, înregistrările video apărute pe rețelele sociale au surprins schimburi de focuri de armă între forțele de securitate și protestatari.

Unele clipuri au arătat protestatari grav răniți care erau transportați de la locul protestului.

Iar angajații mai multor întreprinderi din orașele și localitățile din regiune au intrat în grevă.

Proteste au fost raportate și în orașul central Isfahan, în Rasht, pe malul Mării Caspice, în Mashhad, în nord-est, și în Karaj, în apropiere de capitală.

„Kurdistanul este închis, deoarece oamenii rămân furioși din cauza a ceea ce s-a întâmplat cu fata lor nevinovată”, a declarat un activist kurd pentru Financial Times. „Nu au văzut că femeile kurde și-au dat jos vălul la înmormântarea ei?”, a întrebat acesta.

Pentru ce a fost arestată Mahsa Amini

Moartea lui Mahsa Amini, o iraniană de origine kurdă care se afla într-o vizită la Teheran, este cea care a zguduit societatea.

Amini a fost arestată marțea trecută de poliția moravurilor, fiind acuzată că nu purta un hijab (văl musulman) corespunzător și că avea pantaloni prea strâmți, lucruri care contravin codurilor vestimentare islamice obligatorii pentru femei în Iran, a confirmat luni poliția din Teheran.

Oficialii iranieni au negat că aceasta a fost ucisă în timpul detenției, sugerând că un atac de cord a băgat-o în comă până la moartea ei, care a survenit vineri. Șeful poliției din Teheran, generalul de brigadă Hossein Rahimi, a repetat luni afirmațiile potrivit cărora Amini nu a fost rănită de oamenii legii.

El a declarat că nu exista nicio cameră de luat vederi în duba folosită pentru arestare, dar a adăugat că există martori oculari care au dovedit că femeia nu a fost rănită.

Unii martori citați de BBC i-au acuzat pe polițiști că au bătut-o pe tânără, dar Rahimi a negat astfel de „acuzații lașe”.

Poliția a publicat și două înregistrări video surprinse de afară de camerele de supraveghere, care arată că tânăra a ieșit din dubă și a intrat într-un salon unde ar fi trebuit să fie „reeducată”, înainte de a se prăbuși la pământ.

Acuzații la adresa președintelui

Iranienii au protestat față de moartea lui Amini și pe rețelele sociale. Cel puțin două actrițe au apărut fără văl în clipurile video postate, iar o alta s-a filmat în timp ce își rădea capul.

Presați de valul de furie, oficialii au reacționat, promițând că vor lua unele măsuri. Justiția și Parlamentul au asigurat că vor cerceta cauza morții. Însă autoritățile au avertizat, de asemenea, luni, că republica islamică nu va permite nimănui să folosească această tragedie pentru a submina regimul, prin răspândirea de acuzații false.

Președintele Iranului, Ebrahim Raisi, a vorbit duminică cu familia lui Amini, care aparține minorității musulmane sunnite din țară, și a promis și el o anchetă. Însă promisiunile nu au impresionat organizațiile iraniene care militează pentru drepturile omului.

„Uciderea lui Mahsa Amini face parte dintr-un tipar sistematic aplicat de forțele de securitate, care a dus la moartea a sute de iranieni, deoarece și-au exercitat drepturile fundamentale, cum ar fi protestul de stradă sau pur și simplu pentru că erau femei”, a declarat Hadi Ghaemi, director executiv al Centrului pentru drepturile omului din Iran (CHRI).

Ghaemi a lansat și un apel la adresa comunității internaționale, înaintea reuniunii ONU care urmează, unde președintele Raisi va fi prezent.

„Oricine se întâlnește cu Raisi - fie că este oficial al ONU sau oficial guvernamental ori diplomat - ar trebui să condamne cu tărie încălcările flagrante ale drepturilor omului comise de guvernul iranian”, a spus Ghaemi.

În timp ce multe femei iraniene au contestat în ultimii ani codul vestimentar strict alegând să nu poarte vălul islamic în public, tragedia i-a făcut pe unii să ceară anularea completă a legii.

Chiar și unii politicieni și clerici ai islamului șiit s-au alăturat campaniei pentru a spune că obligația de a purta hijab este în dezacord cu societatea iraniană modernă, scrie Financial Times.

Nivelul fără precedent al represiunii are loc în condițiile în care guvernul iranian se pregătește pentru succesiunea liderului suprem Ali Khamenei, eliminând orice spațiu pentru critici, subliniază CHRI.

„Vedem cum statul pregătește terenul pentru înlocuirea lui Khamenei, punând căluș tuturor potențialilor critici prin intimidare sau prin încarcerare”, a declarat Ghaemi.

„Acest guvern dorește o tranziție lină a puterii de la o gardă veche la alta, fără nicio provocare din partea unei populații neliniștite și neajutorate, și se așteaptă ca impunitatea pentru crimele sale să continue”, a mai spus el.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan a anunțat răspunsul Comisiei Europene la draftul Legii salarizării care va fi prezentat și la Cotroceni
10 sept.
Ilie Bolojan, despre zborul privat spre Mykonos în care a fost și judecătorul CCR, Cristian Deliorga: „O imagine care îţi poate reliefa ce înseamnă statul paralel”
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
10 sept.
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
10 sept.
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
10 sept.
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025, dar a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026. Foto: Profimedia
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
Arhiva foto
10 sept.
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
Ultimele știri
10 sept.
Mai mulți morți și răniți într-un accident de autocar în Elveția
10 sept.
Rebelii Houthi au cucerit un oraș-port de la Marea Roșie și amenință o nouă rută maritimă vitală
10 sept.
Nadia Comăneci, primele declarații după ce a semnat cu PRO TV: „Înțeleg din tot sufletul”. Va fi în juriul „Românii au talent”
10 sept.
Sute de mii de BMW-uri din seriile 3, 5 și 7, rechemate în service din cauza riscului de incendiu
TRENDING
10 sept.
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
10 sept.
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
10 sept.
Horoscop 11 septembrie 2026. Leii au multe pe cap, mai ales din domeniul financiar, multe de organizat, de ordonat și administrat
Lemne de foc. Foto: Profimedia.
10 sept.
Lemnul de foc cu cea mai mare putere calorică, ce arde lent și ține căldura mai mult decât stejarul
Pașaport, fotografie ilustrativă. Foto: Profimedia
10 sept.
A vrut să intre în Germania, dar polițiștii i-au desenat o literă în pașaport și l-au urcat în primul avion. Ce înseamnă marcajul „C”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
10 sept.
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
10 sept.
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
10 sept.
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Lucian Pahonțu a reacționat după acuzațiile privind Revoluția din 1989 și Mineriada 1990. Niciun cuvânt despre Vasile Milea
10 sept.
Press One: Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
Imagine din timpul arestării unuia dintre presupușii ucigași ai românului omorât în Danemarca Sursa foto: captură YouTube/ Poliția Română
10 sept.
Un român a fost ucis, legat de o baterie și aruncat într-un râu, în Danemarca. Suspecții au fost arestați în patru județe din țară
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
10 sept.
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
10 sept.
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate