De la începutul săptămânii viitoare, toți francezii care au împlinit cel puțin 6 ani vor trebui să poarte mască în mijloacele de transport în comun și în stațiile acestora, în gări și aeroporturi, în arenele sportive, în lăcașurile de cult, în biblioteci și în piețele acoperite.

În departamentele în care autoritățile au impus obligativitatea purtării măștii și în aer liber, regula se va aplica și în cazul copiilor care au cel puțin 6 ani.

Până acum, purtarea măștii era obligatorie începând de la vârsta de 11 ani.

Măsura anunțată de autoritățile de la Paris vine în contextul în care tulpina Omicron a devenit dominantă pe teritoriul Franței.

„62,4% dintre teste (…) au arătat un profil compatibil cu varianta Omicron” la începutul ultimei săptămâni a anului 2021, faţă de 15% în cea precedentă, a anunțat agenţia de sănătate publică într-un raport publicat pe 30 decembrie.

Noua variantă a coronavirusului a provocat o creștere accelerată a numărului de infectări, cu peste 200.000 de cazuri zilnice de contaminare, confirmate în ultimele zile ale anului trecut.

Foto: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.