Potrivit lui Raed Arafat, în 15 zile se va emite un raport cu măsuri pe termen lung, mediu şi scurt. Iată care sunt principalele declarații ale secretarului de stat:
- Avem 15 zile să emitem un raport cu măsuri pentru îmbunătățirea sistemului 112.
- Am stabilit ca pe termen scurt există deja o aplicaţie a STS care trebuie să fie promovată până la implementarea unui sistem mai modern. Cât mai mulți cetățeni trebuie să descarce această aplicaţie pe telefon.
- Se va modifica legislația privind sistemul Advance Mobile Location. Pregătim textele de modificare. Acestea ar putea fi adoptate prin OUG, la întoarcerea Parlamentului din vacanţă.
- S-a ridicat problema consimţământului persoanei care apelează 112. Cu toate reglementările privind accesul la datele personale s-a ridicat problema că noi putem da informaţii despre locul în care se află o persoană, iar ea să nu dorească acest lucru. Vom introduce în lege că dacă persoană sună la 112, automat îşi dă acceptul pentru datele privind localizarea.
- Soluția pe termen mediu: Dezvoltarea unui program de pregătire și specializare pe domeniul dispecerizării.
- Soluția pe termen lung: Semnarea contractului cu clauză suspensivă de modernizare a sistemului STS de apelare la 112. Pe segmentul de urgenţă pe fondurile europene, eligibil e IGSU.
Şeful Departamentului de Urgenţă a mai afirmat că în momentul în care comisia constituită va finaliza araportul, el va fi făcut public şi speră ca modificările legislative să fie fie făcute la începutul lunii septembrie.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d41fbd8144c5e951fae9bade7a55a5dd.jpg)
Viva.ro
Informația de ultim moment care circulă în toată presa. Răsturnare majoră de situație la vârful țării! S-au speculat multe, dar știrea fulger acum a venit! În urmă cu doar câteva momente PSD a făcut anunțul
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d25059b7bbc87b3665b6a844a6a5efbd.jpg)
Unica.ro
La 2 ani de la superba nuntă, încă un cuplu celebru din România divorțează! Celebrul politician și soția lui și-au spus adio! „Da, este adevărat”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_75572df65df55a3cbecd9480e6973a59.jpg)
Elle.ro
Despărțire neașteptată în showbiz-ul din România! Se logodiseră în urmă cu aproape doi ani, însă acum au decis să pună capăt poveștii lor de dragoste
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_82e67b24ee73a1dd3f306bcf56b4fd09.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Gata, nu se mai ascund, e cuplul momentului în România! A ieșit soarele și pe strada ei, iar lui i-a pus Dumnezeu mâna în cap! Felicitări, să fiți fericiți! Că frumoși sunteți!
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3ac3da4ae20e1dfa6b73b27fe4febf1a.png)
Avantaje.ro
Cum arată vedeta noastră, după ce și-a făcut lifting facial: „Am purtat ochelari de soare în casă să nu sperii copiii”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7275f7186b39cdb38d496f96902b1055.jpg)
Tvmania.ro
„Mihaela Rădulescu, mărturisire șocantă: «Am primit cenușa lui într-o cutie!» Ce s-a întâmplat după moartea lui Felix
Știri România
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_4a5e2ac3025399ad14013f47ca63a289.jpg)
Elle.ro
Sorin Gonțea, transformare impresionantă la un an de la divorțul de Daiana Anghel. Cum arată acum fostul concurent de la Power Couple. Foto
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
Unica.ro
Mirabela Grădinaru, apariție surprinzătoare la tribunal, flancată de bodyguarzi. Ce s-a aflat despre prezența ei la Curtea de Apel
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_10f68c332f9ac461ef05e49cdad7de6d.jpg)
Viva.ro
E informația momentului în politică! A dat cărțile pe față, în sfârșit...Nu mai este niciun dubiu, iar ce se întâmplă în politica românească e de nedescris. Ce tocmai a făcut Sorin Grindeanu, liderul PSD
![Fără filtre pe plajă! Cele mai spectaculoase poze cu vedetele noastre în costum de baie [FOTO]](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/425x275/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_7dc0d59fb9bafa175076db194a82b9c0.jpg)
TVMania.ro
Fără filtre pe plajă! Cele mai spectaculoase poze cu vedetele noastre în costum de baie [FOTO]
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_becdf910a3cfaa5b04c082b783981cdf.jpg)
ObservatorNews.ro
Care este noua băutură preferată a românilor. Vânzările au explodat în această vară
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_e2f04d7879016b68b14fd729c18db5ed.webp)
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Încă un afacerist cunoscut a plecat fulgerător! Fost acționar TV la una dintre cele mai cunoscute televiziuni România, mort la doar 60 de ani!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_f5f0bbe63c239cb44a2f6c8d3be7759e.webp)
Mediafax.ro
Tânăr de 21 de ani, electrocutat după ce a pus mâna pe un stâlp de iluminat din Constanța
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2e2dcbc8ca2fdd1df34e99d9ccaa0b04.jpeg)
StirileKanalD.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_101ec64ebd6d8f74fe73cdc6c2742d7e.jpg)
Wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_a0974b7f9fbc62587ad245051aace925.jpg)
Wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_6731b568931264e83313b0b185d246c2.png)
Redactia.ro
Leo Messi, în doliu! Odihnă veșnică
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_5ec516ddce90e849022d20df54d52e57.jpg)
KanalD.ro
Șapte persoane și-au pierdut viața după ce un adolescent a deschis focul într-o școală din Thailanda. Și-ar fi împușcat bunicii și mai mulți profesori
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_e3dd2934ce55581abe0f2c5c83644ee9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_81fccc0a2958f1a9751af841486f41f1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/moodys-rating-romania-baa3-perspectiva-negativa-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/viaductul-de-la-cleja-autostrada-a7-3.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_3d70efec887b556afce84884563aaf14.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_4b2a2b6e2afec67067ef9bafc285086b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_d10767ea1d2b27ca5d6671c5248e2bc3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/cristiano-ronaldo-si-georgina-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/catedrala.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_623743359ae72b88d1c2feedb987fe04.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_c2b5ffcbab0f255befa9fc52d17b0a90.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/politicieni-in-parlament-voteaza.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/decizii-in-tabara-lui-ilie-bolojan-dupa-ce-tribunalul-bucuresti-a-suspendat-hotararile-din-congresul-pnl-e1783622321861.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_5f097e53974f2493dbe6f4a017172993.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_9205f68a71842fd98abe8cdd44e286d7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/horoscop-9-august-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/avion-privat-e1782385312425.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/hotel-mic-dejun-bufet.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/copil-bebelus-calatorie-avion-vacanta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/inghetata.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/mana-extrage-bani-atm.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/expresii-de-baza-in-limba-turca-pentru-turisti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/copil-bula-triolora.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/scufundare-barje-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/barje-scufundate-foto-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/radu-miruta-2-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/instantdetonaredunare015inquamphotosgeorgecalin-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ilie-bolojan-2-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/sef-prost-shutterstock683157994-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/rich-and-poor-in-romania-shutterstock2763283643-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/sustinatori-calin-georgescu--sursa-foto--dumitru-angelescu.jpeg)