Potrivit Raportului CIAS, din totalul celor 1.169 de evenimente operaționale, cele mai multe (1.050) nu au afectat siguranța zborurilor, în timp ce 14 au fost accidente și nouă incidente grave.

Totodată, 11 accidente și șapte incidente grave s-au produs pe teritoriul României, pentru care CIAS a demarat activitățile de investigație cu scopul de a determina cauzele producerii fiecărui eveniment și incident grav. Pe de altă parte, trei accidente și două incidente grave s-au produs în afara României, se mai arată în raportul citat de Agerpres.

Din cele 1.169 evenimente operaționale înregistrate, 1.001 s-au produs pe teritoriul României, în timp ce restul de 168 s-au consemnat în afara țării și au fost raportate de operatori înregistrați în România, au avut la bord pasageri români sau au fost implicate aeronave fabricate în România.

Statistica CIAS relevă, de asemenea, faptul că din cele 1.531 de evenimente de aviație civilă înregistrate în 2016, un număr de 362 au fost încadrate la categoria ATM (Managementul Traficului Aerian), din care unul s-a produs în spațiul aerian al altui stat.

”Referitor la operațiunile de aviație generală și lucru aerian, în anul 2016 au fost raportate către CIAS 82 de evenimente. Dintre acestea, 47 au fost clasificate ca fiind fără efect asupra siguranței, 14 ca incidente, 5 incidente semnificative, două incidente grave și 14 accidente. În anul 2016, au fost raportate 1.021 evenimente de aviație civilă produse în operațiunile de transport aerian comercial. Din punct de vedere al severității, au fost înregistrate 940 evenimente fără efect asupra siguranței, 58 de incidente, un incident major, opt incidente semnificative, șapte incidente grave și șapte evenimente raportabile unde nu a existat intenție de zbor”, se menționează în Raportul CIAS.

În ceea ce privește categoriile în care au fost încadrate evenimentele aviatice anul trecut, 179 s-au produs din cauza defecțiunilor componentelor/sistemelor aeronavei sau funcționarea defectuoasă a acestora, 122 ca urmare a coliziunii aeronavelor cu păsări și proxime coliziuni cu păsări, 115 pe segmentul SEC (evenimente legate de securitatea zborului: atacuri laser asupra aeronavelor sau pasageri turbulenți la bord), 52 pentru urgențe medicale, 30 de evenimente încadrate în categoria RAMP (unde sunt incluse operațiunile de deservire a aeronavelor la sol), 21 incluse în categoria SCF-PP (întreruperea arderii, oprirea sau funcționarea defectuoasă a oricărui motor, nefuncționarea sau funcționarea accidentală a reversoarelor cu jet, pierderea controlului asupra puterii, tracțiunii sau turației motorului), 20 din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile (fulgere, ploaie abundentă, furtuni etc.) și, nu în ultimul rând, 17 incidente cauzate de turbulențele din timpul zborului.

Tot în 2016, au fost raportate 39 de evenimente aviatice incluse în categoria ADRM (evenimente asociate cu pistele, căile de rulare, platformă, zona de parcare a aeronavelor, clădirile etc.), 20 la categoria WILD (incursiuni cu animale pe pistă), 22 la RAMP (evenimente produse în timpul deservirii la sol a aeronavelor), 6 la categoria RI (risc de coliziune, acțiuni corective ale echipajului etc.) și două incidente grave și un incident în categoria GCOL (coliziunea dintre o aeronavă și un animal, o persoană, un vehicul, un obstacol o clădire etc.).

Raportul CIA are ca scop informarea publicului cu privire la nivelul general de siguranță din aviația civilă din România și cuprinde toate evenimentele de aviație civilă produse în perioada 1 ianuarie 2016 — 31 decembrie 2016 și raportate la CIAS.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.