Potrivit unui comunicat al Organizației Salvați Copiii, din totalul copiilor dispăruți în perioada 15 mai 2015 — 15 mai 2016, 132 sunt mai mici de 10 ani, 1.277 au vârsta cuprinsă între 10 și 14 ani și 2.791 sunt mai mari de 14 ani. Minorii pleacă intenționat de la domiciliu sau din centrele de ocrotire a copiilor, pe o perioadă nedeterminată, cele mai multe dispariții fiind înregistrate în București, Iași și Constanța. Majoritatea copiilor au fost găsiți, astfel încât, pe 15 mai 2016, în evidențele instituțiilor responsabile se mai aflau doar 338 de minori dispăruți.

Potrivit reprezentanților IGPR, ca și în anii precedenți, principalele motive care îi determină pe copii să își părăsească familia sau centrele de ocrotire sunt neglijarea, lipsa de supraveghere, conflictele, abuzurile, lăsarea în grija bunicilor sau a altor rude, odată cu plecarea aparținătorilor legali la muncă în străinătate, lipsa comunicării cu părinții, lipsa de educație, abandonul școlar și influența anturajului negativ, consumul de alcool și substanțe halucinogene sau situația economică precară a familiei.

„Din datele oferite de Federația Europeană pentru Copii Dispăruți și Exploatați Sexual, la nivel european, cele mai multe dispariții voluntare au loc în cazul copiilor cu vârsta de 15 ani. 54% dintre cazurile de dispariții raportate la hotline-urile ONG-urilor membre ale federației s-au dovedit a fi dispariții voluntare”, se arată în comunicatul citat.

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cinci zodii care pot face bani frumoși după Paște. Astrele se aliniază pentru ele
FANATIK.RO
Cinci zodii care pot face bani frumoși după Paște. Astrele se aliniază pentru ele
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Ionuț Cercel, prima reacție după ce campioana Inter Milano a sărbătorit titlul din Italia pe melodia sa „Made in Romania”: „O mare bucurie în suflet”
GSP.RO
Ionuț Cercel, prima reacție după ce campioana Inter Milano a sărbătorit titlul din Italia pe melodia sa „Made in Romania”: „O mare bucurie în suflet”
Țeapa pe care au luat-o doi pensionari care și-au cumpărat o casă: “Am fost trași pe sfoară”
FANATIK.RO
Țeapa pe care au luat-o doi pensionari care și-au cumpărat o casă: “Am fost trași pe sfoară”
Un șofer și-a verificat TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune la 112
Știrileprotv.ro
Un șofer și-a verificat TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune la 112
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
Unica.ro
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
BMW-ul străpuns de parapetul metalic pe A1 ar fi intrat în acvaplanare, înainte de impactul mortal. Noi imagini de la locul tragediei
Observatornews.ro
BMW-ul străpuns de parapetul metalic pe A1 ar fi intrat în acvaplanare, înainte de impactul mortal. Noi imagini de la locul tragediei
Horoscop 25 aprilie 2024. Peștii pot răsufla ușurați, șirul problemelor financiare se întrerupe, dar vor trebui să aibă o rezervă față de cheltuieli
HOROSCOP
Horoscop 25 aprilie 2024. Peștii pot răsufla ușurați, șirul problemelor financiare se întrerupe, dar vor trebui să aibă o rezervă față de cheltuieli

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI