Războiul din Ucraina povestit de un etnic român din Cernăuți, un profesor întors de pe front după 14 luni: „E șocant când vezi cum, într-o secundă, un om sănătos a rămas fără picior”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Există puține relatări ale soldaților ucraineni întorși de pe front. Există și mai puține ale etnicilor români care luptă în Armata Ucrainei. Libertatea a discutat, după demobilizare, cu profesorul de limba și literatura română, Adrian Medvedi, din comuna Herța, regiunea Cernăuți.
Cuprins:
A contat enorm comandantul pe care l-am avut. Faptul că viața fiecărui soldat era importantă pentru el, asta a făcut diferența.
„M-am înscris mai întâi în unitățile de apărare teritorială din regiunea Cernăuți, apoi am fost trimis în regiunea Harkov. Am participat, în septembrie 2022, la eliberarea unor teritorii ucrainene și am fost implicat în consolidarea pozițiilor de apărare din apropierea frontierei cu Federația Rusă. Apoi, timp de opt luni, m-am aflat în raionul Kupiansk, din estul țării”, povestește pentru Libertatea Adrian Medvedi.
Bărbatul de 41 de ani a absolvit Catedra de Filologie Română și Clasică din cadrul Universității Naționale din Cernăuți. Și, dintr-odată, a ales să fie soldat.
„Ne bombardau zi și noapte”
După ofensiva ucraineană din regiunea Harkov, armata ucraineană a ajuns până la frontiera cu Rusia, consolidându-și pozițiile și ridicând fortificații de apărare la 2 kilometri de granița de stat.
„Rușii s-au retras la circa 10-15 kilometri de frontieră și ne bombardau zi și noapte. Au fost diverse încercări ale ocupanților de a prelua controlul asupra zonei. Timp de trei luni, au avut loc lupte grele în apropierea pozițiilor noastre, dar armata ucraineană a respins ofensiva”, își aduce aminte Medvedi câteva dintre cele mai fierbinți perioade din război.
Momentul din sat
Pentru etnicul român din Ucraina cea mai dificilă a fost perioada de adaptare de la viața civilă la cea militară. Dintr-odată, un intelectual român cu cetățenie ucraineană, care nu a făcut armată, trebuia să devină militar pentru a-și apăra țara.
„Mi-aduc aminte cum un prieten și-a pierdut piciorul când am intrat într-un sat din regiunea Harkov. Peste tot erau mine antipersonal. E șocant când vezi cum, într-o secundă, un om sănătos a rămas fără picior. Toate aceste lucruri aveau loc sub ochii noștri. Nu puteai face nimic, te simțeai neputincios”, relatează Adrian Medvedi.
Nu vorbea cu soția și copiii câte o săptămână
Viața pe front este foarte simplă, în cruzimea și lipsa ei de perspectivă, susține militarul. Trăiești, ucizi, trăiești și, dacă nu ai noroc sau nu ești atent, mori. „Este o luptă internă și externă permanentă. Ai anumite sarcini și obiective, dar lupta internă rămâne ceea ce te seacă. Acum, acasă, mă simt în siguranță, dorm liniștit. Dar a apărut și un alt fenomen: îmi este greu să mă adaptez, să revin la viața normală”, arată etnicul român.
Angrenat în lupte, atacuri și retrageri, fostul jurnalist nu vorbea cu soția și copiii la telefon câte o săptămână. „Le spuneam că s-ar putea să nu mai am semnal, dar această asigurare nu funcționa: oricum își făceau griji foarte mari”, povestește Adrian Medvedi. Tăcerea poate însemna moarte.
Comandantul face diferența
„Am luptat într-o unitate compusă din voluntari, dar oameni cu un spirit de luptă bine păstrat”, spune etnicul român.
Cumva, spune el, o unitate de voluntari e o selecție în sine, înseamnă că oamenii aceia, ajunși în virtutea alegerii lor, nu sunt nici întâmplător acolo și nici nu vor renunța ușor. Dar leadershipul este important.
„Am avut noroc de comandantul nostru cu o mare experiență de luptă. A fost în misiuni internaționale, un profesionist în domeniu. Pentru el conta viața fiecărui soldat. Comandantul era foarte experimentat, în timp ce soldații nu au ținut arma în mână până la război. Dar comandantul, motivația și dorința de luptă a voluntarilor făcea diferența dintre noi și ruși. Toți camarazii îmi explicau că sunt în armată pentru a-și apăra familia de cei care le doresc moarte”, explică etnicul român.
Dorul de casă în tranșeele din estul Ucrainei
Contactul cu civilii era dureros. „În aceste luni, unii oameni din regiunea Harkov au trăit mai mult în beciuri, acolo unde odinioară țineau cartofii și alte produse alimentare. Au adus acolo și mobilă, și farfurii, și haine. Ei îmi povesteau că nu au unde să plece, fiind nevoiți să rămână în zona frontului”, descrie situația dramatică a locuitorilor din estul Ucrainei.
Despre casă? Gândurile lui, le descrie el, erau simple. Războiul simplifică totul, te readuce la esențe. „Când îmi era cel mai greu în acest război, mă gândeam la ai mei, la locuri. Îmi era dor de familie, de copii, de soție. Au fost momente când încercam să mă împac cu gândul că nu o să mai revin acasă. Dar, datorită colegilor care aveau un simț al umorului specific militarilor, ieșeam din aceste crize adânci de pesimism”.
„Am luptat împotriva agresiunii ruse pentru că știu ce a făcut URSS acum 80 de ani”
De ce s-a înrolat? Și în aceste răspunsuri, soldatul-profesor e frust. „Am luptat împotriva agresiunii ruse pentru că știu ce a făcut URSS acum 80 de ani pe teritoriul actualei regiuni Cernăuți. Atunci ne-au ocupat, ne-au deznaționalizat, ne-au deportat buneii în Siberia și în alte zone îndepărtate. Au trecut opt decenii de atunci, dar metodele Moscovei au rămas aceleași. Am văzut ce au făcut rușii în localitățile ocupate din regiunea Harkov. Sunt aceleași măsuri barbare despre care știm de la buneii noștri”, relatează Adrian Medvedi.
„Ne rugăm pentru pace”
Revenit la serviciu, Adrian Medvedi este șeful Secției de Cultură a Primăriei Comunei Herța din regiunea Cernăuți. El se gândește să dezvolte diverse proiecte culturale pentru comunitatea românească de acolo, ceea ce nu va fi simplu în contextul războiului.
„Mulți bărbați au plecat peste hotare sau sunt pe front. Tinerii au cam părăsit zona. Sper că vom reveni cândva la normal. Aveam cândva festivaluri, școli de artă, o rețea culturală a comunei. Sunt multe de făcut, dar fără pace, toate acestea sunt dificil de realizat”.
Ultima lui frază e la fel de simplă: „Ne rugăm pentru pace. Nu doar aici, în Ucraina. Pace peste tot. Acum știu ce înseamnă”.
![Raiul pe pământ! Mirela Vaida trăiește într-o casă de vis, cu 5 camere, perete de sticlă spre pădure și piscină de 30.000 €. Cum arată locuința vedetei [GALERIE FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/zgXk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlLzlocWV1SVFQTU5YSGFPdVJ5dEhmRnhFdU5tZWk1cmNRUWR1YzZzYlcuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
267890 05.06.2023, 11:08
Pentru pace să vorbească cu Zelensky. Orice război e crunt si nedrept pentru ambele tabere. Dar e dorit de conducători. Iar războiul din Ucraina putea fi evitat de oricare dintre cele 3 tabere: Rusia, SUA și Ucraina.
valihaita 05.06.2023, 11:27
Problema e ca d-nul Zelenski nu prea respecta comunitatea romaneasca , dom' profesor si s-ar putea sa ai probleme cu proiectele lui matale !
bozo76 05.06.2023, 11:50
De mine antipersonal ma gandeam. Gand la gand...
VolodimirZelenski 05.06.2023, 11:52
O respectam. Numai ca nu se spune asta p-aci.
VolodimirZelenski 05.06.2023, 11:52
Vladimir Vladimirovici sa-si retraga armata de pe teritoriul Ucrainei, daca vrea pace.
anonimus 06.06.2023, 15:39
Volodia cred ca nici tu nu crezi ce tot aberezi pe aici :)