Reacția directorilor companiilor din Primăria Capitalei, declarate ilegale. Precizările edilului Gabriela Firea

Comentează
Explicația Gabrielei Firea, despre noile autobuze Otokar care ar fi defecte

Directorii companiilor municipale, declarate recent ilegale, intenționează să-i dea în judecată pe cei care le denigrează, inclusiv pe politicieni, a anunţat luni, 26 noiembrie, Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea.

"Am discutat cu directorii acestor companii, avem şi astăzi o întâlnire şi ei deja studiază posibilitatea şi, de asemenea, au contractat şi o casă de avocatură pentru a-i da în judecată pe toţi cei care denigrează companiile municipale, inclusiv pe liderii politici. În codul comercial sunt prevederi exprese în ceea ce priveşte valoarea brand-ului unei companii, apărarea reputaţiei. În acest moment, aceste companii au contracte în derulare interne şi externe, au angajaţi şi proiecte şi, văzând cât sunt de defăimate într-o parte a presei, prin preluarea declaraţiilor nefundamentate juridic a reprezentanţilor Opoziţiei din Consiliul General, practic sunt afectate ca şi brand", a declarat Gabriela Firea.

Potrivit acesteia, companiile municipale îşi desfăşoară activitatea în continuare, ele nu au fost nici radiate de la Registrul Comerţului, nici suspendate, nu au fost declarate nici ilegale.

"A fost vorba doar despre o discuţie în justiţie cu privire la numărul de voturi necesar la momentul adoptării intenţiei iniţiale de a se constitui aceste companii. Nicăieri în România votul pentru buget nu se dă în majoritate calificată de două treimi, nici în Parlament, nici în privinţa înfiinţării companiilor naţionale, nici a societăţilor altor municipii. Votul a fost de fiecare dată de jumătate plus unu. Constat faptul că în Bucureşti avem o noutate. Ţin să subliniez faptul că noi am câştigat 28 de procese cu USR (Uniunea Salvați România - n.r.) şi PNL (Partidul Național Liberal - n.r.), cu siguranţă îl vom câştiga şi pe acesta, pentru că justeţea faptelor noastre este dovedită şi o vom susţine în continuare. Nu facem decât ceea ce ne permite legea - Legea 31/1990, Legea 215 a administraţiei publice locale, nu am ieşit sub nicio formă din aceste texte. Respectăm legea concurenţei, legea achiziţiilor publice, suntem supuşi controlului Curţii de Conturi, ANAF-ului, Ministrului de Finanţe, prin urmare este doar un moment neplăcut din punct de vedere politic şi mediatic, este speculat de Opoziţia din CGMB formată din PNL şi USR, dar cu siguranţă vom depăşi această perioadă ceva mai neplăcută, în primul rând, pentru reputaţia companiilor", a adăugat edilul Capitalei.

Potrivit acesteia, companiile municipale nu au cum să fie desfiinţate, nici cele din ţară, ea considerând că a avut loc cel mai probabil o inducere în eroare a instanţei, pentru că s-a comunicat că au fost transferate bunuri de patrimoniu către aceste companii.

"Procesele deschise de PNL şi USR vor dura vreo 10 ani. Vom fi mult mai bătrâni când vor trebui să constate că au deschis şampania mult prea devreme, că s-au bucurat prea devreme şi neîntemeiat. Este trist că politica se face astfel, pe viaţa bucureştenilor. (...) Nu mai doresc (cei din Opoziţie - n.r.) să avem transport public în Bucureşti? Nu toţi bucureştenii merg cu Jeep-ul la serviciu. Sunt convinsă că instanţa a fost indusă în eroare, subliniindu-se că aceste companii au primit patrimoniu. Nu au primit niciun fel de patrimoniu. (...) Prin urmare, neprimind decât bani, bugetul se votează întotdeauna cu jumătate plus unu", a menţionat Gabriela Firea.

Aceasta a acuzat că, de când ea a preluat mandatul de primar al Capitalei, PNL şi USR nu au reuşit să aducă niciun proiect şi s-au ocupat doar de plângeri penale.

"Politica lor este determinată de plângeri penale. (...) Plângerile penale nu ţin de foame", a mai declarat Gabriela Firea, citată de Agerpres.

PNL a cerut demiterea de urgenţă a prefectului Capitalei, Speranţa Cliseru, după decizia Curţii de Apel privind companiile municipale.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
MONDEN
Oana Tomoiaga
16:41
Tragedie la nunta Oanei Tomoiagă, concurentă la Asia Express. Un invitat a murit la petrecerea cu 1000 de oameni
Alina Pușcău - concurentă Asia Express
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
17:28
Din 1950 până astăzi, americanii și francezii au aruncat 200.000 de butoaie cu deșeuri radioactive în Atlantic: au schimbat ecosistemul de pe fundul oceanului
17:28
Turiștii, alungați de pe plaje și din orașe. Măsurile drastice luate în Spania, Grecia și Japonia împotriva numerelor mari de vizitatori
17:24
Cum a apărut Laura Cosoi în prima zi de școală a Verei: „Cât de prețioase sunt toate aceste prime dăți”
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
peisaj rural amplasat într-o vale largă, flancată de dealuri, Kosmaj, Serbia
16:56
Poți închiria un apartament cu 30 de euro și o casă întreagă cu doar 60. Stațiunea montană la 2 ore de România unde berea e ieftină și se mănâncă pe bani puțini
Arhipelagul Langkawi din Malaezia | Foto: Profiemdia Images
16:44
Arhipelagul format din 99 de insule unde ritmul vieții încetinește. Vegetația tropicală și apele în nuanțe intense de albastru și verde cuceresc turiștii
o mulțime densă de oameni participând la un concert sau un festival, aflată într-un spațiu larg și întunecat. Atmosfera vizuală este dominată de o rețea complexă, dinamică și foarte intensă de raze luminoase și lasere care se intersectează deasupra publicului.
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!