Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat la alegerile prezidențiale din 4 mai, a susținut vineri, 11 aprilie, la B1TV, că George Simion și Victor Ponta sunt principalii favoriți la turul doi, deși niciun alt sondaj în afara celui comandat de el nu spune acest lucru.
„Eu cred că lucrul cel mai important e că, în sfârşit, s-au despărţit apele. Avem partidele pe care le cunoaştem şi avem doi candidaţi, Ponta şi Simion”, a spus Nicuşor Dan, potrivit news.ro, după ce USR a decis să îi retragă sprijinul Elenei Lasconi, care este șefa partidului și candidata la prezidențiale.
Întrebat dacă eventual se va retrage Lasconi el va intra sigur în turul 2 din 18 mai, primarul a răspuns: „Nu, nu, nicidecum”.
Cu referire la retragerea sprijinului politic pentru Lasconi, Nicușor Dan a spus că „este un moment emoţional” și că nu și-ar fi dorit să fie în locul ei.
„Evident că doamna Lasconi, cum am spus şi mai devreme, personal, nu ţi-ar plăcea să fii în pielea ei. Pe de altă parte, noi nu discutăm acum de un job pe care o persoană îl ia. Noi discutăm de direcţia în care merge România. Şi discutăm de posibilitatea ca preşedintele României să fie cineva care nu are o problemă să se întâlnească cu pro-ruşi şi nu are o problemă să aducă centrale chinezeşti la Cernavodă. Deci despre asta este lucrul pe care noi discutăm acum. Şi e o chestiune foarte, foarte serioasă”, a spus edilul.
Nicuşor Dan a susținut că nu a avut nicio legătură cu decizia USR: „Evident, este un partid cu care colaborez la Bucureşti de cinci ani. Sunt oameni cu care mă cunosc. Evident că am aflat de discuţii din interiorul partidului. Nu o să vă spun acum cu cine am vorbit, ce am vorbit”.
Precizările au venit după ce Elena Lasconi a acuzat „găștile din USR”, mai precis pe liderul deputaților USR, Ionuț Moșteanu, și pe prim-vicepreședintele USR, Dominic Fritz, că vor să o elimine abuziv din cursa prezidențială în favoarea lui Nicușor Dan, după ce partidul i-a suspendat finanțarea campaniei electorale. Totodată, Lasconi a amenințat cu acțiuni în instanță, acuzând ilegalitatea deciziei USR.
Alegerile prezidențiale din 2025 vor avea loc pe 4 și 18 mai. După validarea ultimilor candidați de către BEC și Curtea Constituțională, lista finală cuprinde 11 români care vor să ajungă la Cotroceni.