„Da, s-a făcut justiție, pentru că de dreptate nu vom avea parte pe planeta asta noi, cei care am suferit în această tragedie. Dar măcar s-a făcut justiție, știm un lucru și asta ne dă speranță că poate nu trăim într-o țară atât de anormală pe cât credem”, a declarat Mihai Grecea pentru Libertatea. 

Supraviețuitor Colectiv, după aflarea sentinței: „S-a făcut justiție, pentru că de dreptate nu vom avea parte pe planeta asta”
Mihai Grecea, la Curtea de Apel București, cu câteva ore înainte de pronunțare. FOTO Dumitru Angelescu

Bărbatul, care în noaptea de 30 octombrie 2015 filma concertul din Colectiv, mai crede și că legea penală îi protejează mai mult pe angajații din sistemul de stat decât pe simplii cetățeni.  

„S-a făcut justiție după legile astea penale din România, care sunt așa cum sunt. Așa cum mă așteptam, în România, funcționarii publici sunt mai puțin responsabili decât simplii cetățeni care comit infracțiuni, iar legea penală îi protejează mai mult.”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.