„Regina” contractelor cu statul: cum a ajuns Mihaela Neagu de la o benzinărie în Lehliu la peste 1.000 de contracte cu fonduri publice

 8 comentarii
„Regina” contractelor cu statul: cum a ajuns Mihaela Neagu de la o benzinărie în Lehliu la peste 1.000 de contracte cu fonduri publice

Mihaela Elena Neagu este unul dintre investitorii care au atins visul românesc: cât mai multe contracte cu statul. Conform datelor oficiale, Neagu a câștigat de-a lungul anilor peste 1.000 de contracte cu diferite instituții publice, mare parte dintre acestea fiind pe firmele Best Achiziții, Libro Events sau Akyle Security.

PDL-ul, rampa de lansare politică

De la o benzinărie din Lehliu a ajuns să învârtă zeci de milioane de euro. Cu banii câștigați și din afacerile cu statul, Mihaela Neagu a achiziționat două fabrici de zahăr, iar acum se pregătește să ridice un cartier rezidențial la ieșirea din Brașov.

Drumul Mihaelei Neagu în afaceri a fost netezit de persoane influente politic care au reușit tot timpul să facă în așa fel încât cifra de afaceri a firmelor sale să crească de la an la an.

Prima afacere a doamnei Neagu a fost Agroflor SRL, fondată în anul 2000, la Lehliu-Gară. În anul 2009, Mihaela Neagu îl cooptează ca asociat pe soțul său, PNL-istul Florin Constantin Neagu, care, în 2018, avea să devină viceprimarul comunei Lehliu, funcție pe care o ocupă și în prezent.

Venirea la putere a PDL-ului, în 2008, a fost de bun augur pentru doamna Neagu, care, în 2009, a fost numită director al Complexului Sportiv Olimpia, aflat în ograda Ministerului Tineretului și Sportului condus pe atunci de Sorina Plăcintă. Avea să stea în fruntea Complexului până în 2013.

Următorul an a fost important pentru că Mihaela Neagu ajunge secretar executiv al PDL Diaspora și fondează, alături de alte trei persoane, firma Lav Press Distribution SRL.

Unul dintre ceilalți asociați a fost Georgia Lavinia Ciocotișan, avocat de profesie, fiica lui Ioan Mircea Ciocotișan, fost șef al Auditului din Ministerul Tineretului și Sportului, dat afară, în 2022, de ministrul Eduard Novak pentru că s-a dovedit că a fost turnător la Securitate sub numele de „Dinu”.

După câteva luni, Neagu părăsește Lav Press Distribution SRL, iar în 2013, pleacă de la Complexul Sportiv Olimpia, în urma unui audit care a găsit că sume importante din banii complexului sportiv au plecat către firmele Amma General Store SRL și Speed Training M SRL, care aveau legături cu ea.

Prin prima firmă, Agroflor SRL, Neagu a beneficiat de câteva contracte cu statul, cele mai multe cu Compania Municipală Întreținerea Arborilor și Spațiului Verde București SA (companie inventată în 2017 de primarul Firea și desființată de Nicușor Dan în 2021).

În 2016, locul Mihaelei din firmă este luat de fiul ei, Alexandru Vlad Mihai Cristescu.

Firma-amiral a Mihaelei Neagu

Tot în 2016, Mihaela Neagu a pus bazele celei mai important firme din portofoliul său: Best Achiziții SRL. Primul sediu al Best Achiziții SRL, cu „Activități de consultanță pentru afaceri și management”, a fost în Bragadiru, avându-i ca asociați pe Mihaela Neagu și Antonio Marius Dobre. După exact doi ani, Dobre părăsește firma, iar Neagu mută sediul firmei în Cernica, apoi în București, pe Bulevardul Ferdinand.

În 2018, după o majorare de capital, Mihaela Neagu părăsește firma, iar asociat unic devine fiul ei, Alexandru Vlad Mihai Cristescu. Neagu rămâne administrator al firmei până în 2020, când este înlocuită de Carmen Elena Luiza Budar (asociată cu Mihaela Neagu în firma Progusto Fine Food SRL, fosta Zebra Construct Design SRL).

Și a venit pandemia, care a dat posibilitatea statului român să arunce cu banii în diferite achiziții. Iar Best Achiziții a fost una dintre principalele firme care au beneficiat de contracte prin care au vândut instituțiilor statului măști chirurgicale, teste Covid și combinezoane de unică folosință. Clienții au fost, în general, spitalele aflate în subordinea Primăriei Capitalei, condusă pe atunci de Gabriela Firea.

Best Achiziții a reușit performanța să vândă măști chiar și după ce pandemia se încheiase. Ultimul contract a fost încheiat în 2023 cu Primăria din Tăuții Măgherăuși, din Maramureș, care a cumpărat de la firma controlată de Mihaela Neagu măști de protecție sanitară în valoare de peste 200 mii de lei.

Plus că și-a lărgit zona de afaceri și a vândut rezervelor statului, pentru aproape 400 de milioane de lei, corturi, paturi, pături, perne, fețe de pernă, tricouri și treninguri, invocându-se primejdia unui eveniment nuclear la centrala nucleară de la Zaporojie – Ucraina. Firma Elenei Neagu a mai vândut și mâncare pentru Forțele Navale Române.

Implicată în afacerea Otokar, derulată de Gabriela Firea

Mihaela Elena Neagu a fost considerată o apropiată a familiei Firea – Pandele mai ales după ce Best Achiziții a asigurat consultanța pentru firma OTOKAR, în cadrul licitației desfășurate la Primăria Capitalei pentru cele 400 de autobuze, licitație pe care firma turcească a și câștigat-o.

Best Achiziții a avut în anul 2023 un profit de 76,2 milioane de lei, 56 milioane în 2022, 22,2 milioane în 2021 și 62,7 milioane în anul pandemiei 2020. Dacă este să ne raportăm la profitul de 10 milioane din 2019, putem spune că Best Achiziții a avut creșteri spectaculoase. Mai ales că și în prezent are contracte cu statul de sute de milioane.

De exemplu, cele mai recente au adus 3.212.573 de lei firmei Best Achiziții, pentru a dota cu mobilier liceul din Dumbrăveni, județul Sibiu; în noiembrie anul trecut a câștigat, împreună cu mai multe firme, un contract în valoare de 7.962.445.601,17 lei cu Primăria Sectorului 4 pentru „Regenerare, modernizare (reabilitare) și mentenanță zone urbane”; în decembrie 2024 a câștigat un contract în valoare de 20.784.800 lei pentru a dota cu mobilier unitățile de învățământ preuniversitar din Brașov; alături de alte firme a primit în ianuarie un contract pentru „lucrări de extindere a rețelelor publice de alimentare cu apă și canalizare pe străzile din sectorul 3” în valoare de 115.148.278,37 lei ș.a.m.d.

Reuniunea afaceriștilor din pandemie

În anul 2021, Best Achiziții SRL devine asociat juridic în firma Diamond Real Estate SRL alături de Simona Ciulavu și Robert Constantin Ionescu, după ce Vali Porojan (directoarea Fabricii de Zahăr Luduș) și-a cesionat părțile. Practic, noua firmă a adus laolaltă campionii contractelor cu statul din timpul pandemiei.

Simona Ciulavu și Robert Constantin Ionescu reprezintă astfel de firme.

Simona Ciulavu a avut în trecut ceva probleme cu legea: alături de mai mulți membri ai Clanului Sportivilor – grupare acuzată, de-a lungul anilor, de comiterea mai mult infracțiuni în București – ea a fost arestată de DIICOT în 2006, petrecând șapte luni în arest preventiv. În acest dosar, a fost condamnată, în 2014, la un an și opt luni de închisoare cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunii de participare la grup infracțional organizat.

De-a lungul timpului, Ciulavu a ocupat funcții și în administrația publică: economist la Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărie Comunală, consilier la Primăria Capitalei și apoi, consilier principal în Direcția de monitorizare a achizițiilor din Ministerul Transporturilor, condus, la acel moment, de Ludovic Orban (ultimele două posturi le-a obținut după condamnare).

Simona Ciulavu mai este cunoscută pentru contractele de milioane de euro pe care firmele pe care le controlează le are cu statul.

Ciulavu a fost asociată în firma BSG Business Select SRL (firma care a adus primele măști și echipamente de protecție în timpul pandemiei, radiată în 2022) și controlează acum Global Eurobusiness Solutions SRL (în care este asociat și Robert Constantin Ionescu), Central Bord of Smart Consultans SRL (cu un profit de peste jumătate de miliard de lei pe anul 2023 și cu contracte de multe milioane cu Primăria Sectorului 3) și mai este asociată în Diamond Real Estate SRL (în care s-a reunit cu Mihaela Neagu).

Robert Constantin Ionescu a fost viceprimar general al Capitalei şi fost preşedinte al Agenţiei de Compensare pentru Achiziţii de Tehnică Specială cu funcție de secretar de stat.

Ionescu a fost asociat în multe firme, dar, în prezent, face afaceri prin firmele Akyle Security SRL (care în 2023 a avut un profit de aproape jumătate de miliard de lei și în care a fost asociată și Mihaela Neagu, iar în prezent este fiul ei), Global Eurobusiness Solutions SRL (alături de Simona Ciulavu), Kardinal Build AG SRL (până în 2017, în firmă a fost asociat și Marius Sorin Bozgan – fost polițist antidrog și vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Cetățenie cu rang de secretar de stat. O perioadă, Bozgan a fost administrator și la firma Akyle Security) și Diamond Real Estate SRL (în care este asociată și firma Mihaelei Neagu, Best Achiziții și care este pe pierdere încă de la înființare).

Afaceri de pază și protecție

Mihaela Neagu a cochetat și cu afacerile din zona de protecție și pază. Așa că, în 2015, pentru câteva luni, devine asociat al NEI Divizia de Securitate SRL. Firma cu „activități de protecție și gardă”, abonată și ea la contracte cu statul, era patronată atunci de soții Mihai și Florentina Norocica Neicu. Practic, Neagu a luat locul lui Mihai Neicu, care avea la acea vreme probleme legea.

Fost vicepreședinte al PDL Sector 4, Mihai Neicu a fost implicat, în 2014, într-un scandal de evaziune fiscală care i-a atras o pedeapsă de trei ani cu suspendare. Neicu l-a denunțat și pe ginerele lui Vasile Blaga într-un alt dosar de evaziune fiscală.

Toate aceste probleme nu au împiedicat firma NEI Divizia de Securitate să câștige nenumărate contracte cu bani publici.

Tot în 2015, după ce și-a încheiat socotelile cu firma de securitate NEI, Mihaela Neagu se asociază, pentru o scurtă perioadă, în altă companie de profil – Akyle Security SRL.

Akyle Security a fondată în 2013 de PNL-istul Nicușor Silimon, care, doi ani mai târziu, decide să-i coopteze în firmă pe Mihaela Elena Neagu și avocatul Robert Constantin Ionescu (fost viceprimar și asociat și el în Diamond Real Estate).

Firmă beneficiară de milioane de lei din bani publici, Akyle Security este legată prin 15 contracte cu diverse instituții de stat doar în acest an.

Pentru servicii de pază, în 2023, Akyle Security a primit un contract de la CNAIR în valoare de 2.345.230,08 lei și unul mai recent de peste 900 mii de lei; de la Institutul Național de Sănătate Publică a primit din 2022 peste 1,3 milioane de lei prin 51 de contracte; din 2023 are un contract, împreună cu altă firmă, cu Transelectrica în valoare de 24.375.216,47 lei; de la Autoritatea Vamală a încasat vreo 600 mii de lei, de la Romatsa 1,2 milioane de lei și alți mulți bani de la Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București, Primăria Târgu Mureș, CFR, Complexul Sportiv Lia Manoliu, RAPPS, Metrorex etc.

Preluarea Complexului Sportiv Olimpia

Libro Events SRL (fosta AMMA General Store SRL, beneficiară de bani de la Complexul Sportiv Olimpia) este o altă firmă „cu lipici” la contractele cu statul și în care Mihaela Neagu a devenit asociat în anul 2016, alături de fiul ei Alexandru Vlad Mihai Cristescu, Alexandru Cristian Micu (șoferul Mihaelei Neagu) și Georgina Ivan.

Înființată în 2010, Libro Events și-a schimbat de mai multe ori denumirea. La început se numea Total Style Sporting și îl avea asociat pe liberalul Ștefan Liviu Tomoiagă (fost senator PNL). La scurt timp, în același an 2010, fondatorii firmei se retrag în favoarea unor cunoscuți ai Mihaelei Neagu, schimbă denumirea firmei în Amma General Store, care preia restaurantul, hotelul și barul Clubului Sportiv Olimpia condus de Neagu încă din 2009.

În 2016, numele firmei a fost schimbat în Libro Events, iar asociați devin Alexandru Vlad Mihai Cristescu și mama sa, Elena Neagu.

De-a lungul timpului, Libro Events a câștigat contracte de sute de milioane cu instituții publice pentru servicii de curățenie, pentru distribuire de mere în școli sau pentru servicii hoteliere și de restaurant.

De exemplu, în 2023 a câștigat un contract (împreună cu altă firmă) pentru servicii de curățenie în sectorul 4 în valoare de 7.569.098,52 lei; în același an, tot pentru curățenie a primit un contract în valoare de 29.232.455,54 lei de la Rețele Electrice România; 11.378.152,8 lei de la Spitalul CI Parhon, și au mai fost Spitalul Sf. Ioan, STB, Administrația Străzilor, Metrorex, Spitalul Colentina, RAPPS, mai multe spitale și primării etc. Anul trecut, Libro Events a avut un profit de 854.585 de lei.

Best Achiziții investește în imobiliare

În februarie 2023, Best Achiziții SRL fondează, împreună cu brașoveanul Florin Chibulcutean (implicat în câteva firme de construcție din Brașov), Transilvania Green Tower SRL, cea mai recentă afacere a Mihaelei Neagu. După câteva luni, în firmă se asociază și Mihail Daniel Matache.

Matache, un necunoscut publicului larg, este implicat în mai multe afaceri, în unele alături de multe nume sonore. De exemplu, timp de câteva luni, în 2013, a fost asociat, în firma Catania Trading 1995 SRL, cu Ingrid Zaarour, fostă șefă a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, cercetată de DNA în 2015 într-un dosar de retrocedări frauduloase, cu un prejudiciu de 75 milioane de euro. Ingrid Zaarour a fost achitată în 2019.

Dezvoltatorul Transilvania Green Tower va construi, la ieșirea din Brașov spre București, în locul în care era fabrica de camioane, un cartier rezidențial de trei blocuri a câte 15 etaje. Valoarea proiectului se ridică la 50 de milioane de euro, iar lucrările se vor finaliza la sfârșitul lui 2028. Recent, firma a primit toate autorizațiile de la Primăria Brașov, după ce proiectul a fost respins de mai multe ori.

Afaceri „dulci” cu statul

În martie 2023, firma de bază a Mihaelei Neagu, Best Achiziții, devine asociat juridic la Fabrica de Zahăr Premium Bod SRL, după ce a cumpărat cele 30 de hectare ale fabricii pentru 5,170 milioane de lei. Best Achiziţii închiriase încă din 2019 o hală în cadrul Fabricii de Zahăr, unde ambala zahăr importat din Ucraina și pe care îl vindea statului român, care-l distribuia persoanelor defavorizate în cadrul unui program cu finanţare europeană.

În 2023, Mihail Daniel Matache și Mihaela Elena Neagu cumpără, de la compania franceză Tereos Romania, Fabrica de Zahăr Premium Luduș SA. După doi ani, Best Achiziții SRL devine asociat în Fabrica de Zahăr Premium Luduș, alături de Mihail Daniel Matache și Mihaela Elena Neagu (devenind astfel majoritară în firmă).

La mijlocul anului trecut, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a aprobat acordarea unui ajutor de 62,5 milioane de lei pentru Fabrica de Zahăr Premium Luduș, în cadrul unui program finanțat de la bugetul de stat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (8)
  • Avatar comentarii

    iugavirgil 19.03.2025, 10:24

    o aemenea caracatita nu o poate decapita nimeni din justitia romana .

    • Avatar comentarii

      NicioLae 19.03.2025, 13:06

      Justiția română? Ha, ha, ha!

    • Avatar comentarii

      DC2705 19.03.2025, 13:43

      Greșit: nu VREA nimeni pentru că de putut s-ar putea, dar nu există voință. Există doar interese !

    • Avatar comentarii

      Serban_radu. 19.03.2025, 14:29

      Interesant ar fi sa aflam cine manipulează caracatiță.

  • Avatar comentarii

    razvan2022 19.03.2025, 11:10

    Eu muncesc de ma spetesc , mai am nevoie de un job pentru a acoperi cheluielile , nu mai fac fata taxelor si preturilor foarte mari ...si asta pentru ca nu fac parte dintr-un partid . Statul roman a ajuns un clan de interlopi , o adunatura de mafioti care invart banii intre ei . Zilnic sunt stiri despre astfel de persoane : afaceri de milioane de euro , cae de 3 milioane de euro ... excursii , masini ...si romanii de rand o duc foarte greu . De ce exista legi doar pentru cei de jos ?

  • Avatar comentarii

    Mihai111 19.03.2025, 11:29

    Votati fratilor grupul infractional organizat psd + pnl. Si vom ajunge de rasul lumii, daca nu am ajuns deja.

  • Avatar comentarii

    tomitan 19.03.2025, 11:52

    " a fost numită director al Complexului Sportiv Olimpia, aflat în ograda Ministerului Tineretului și Sportului"- aici este cheia succesului. Visul de aur al antreprenorului capitalist mioritic este sa devina director la o entitate economica a statului. Din aceasta pozitie ai toate șansele să-l ajungi pe Tiriac in doar 4 ani de mandat politic. Când ii calculati averea , adica zecile de milioane de euro nu uitati sa mai puneti in plus cel putin inca jumatate din sumă.Atatia bani a facut cucoana, banii pe care-i are acum plus inca minim 50% , bani care reprezinta șpagile date ca autoritatile sa inchida ochii la toate hotiile facute. Protectorul precum madam Placinta ,inspectorii ANAF, magistratii,partidul ( banii de campanie) etc costa si nu se satura doar cu firimituri ptr ca si ei la randul lor dau mai departe. PS. Daca cucoana a scapat pana acum si n-a ajuns sa-i tina companiei Lenușei la Târgșor,inseamna ca a cotizat la greu.La fiecare euro castigat 70 centi mergeau spre spagi.

  • Avatar comentarii

    Ttyy 19.03.2025, 14:49

    Definitia precisa a spiralei de coruptie. In umbra lor sufera sute de mii de oameni corecti si culmea, tot pe astia ii voteaza.

ALTE ȘTIRI
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
MONDEN
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
Mihai Trăistariu | Foto: Facebook
10:58
Câți bani a câștigat Mihai Trăistariu în vara lui 2026 din garsonierele închiriate la mare și din muzică: „Mi-a mers bine, dar am și muncit”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
12:25
Regula de la care nu se abate Daniela Nane pentru a arăta impecabil la 54 de ani: „Funcționează la mine”
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
12:01
320 de șoferi de TIR primesc câte 30.000 de euro ca să iasă la pensie imediat. Ce condiții trebuie îndeplinite de camionagii, în Spania, ca să fie eligibili
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
O pensionară cu părul cărut, în timp ce stă la un birou din sufragerie, în fața unui laptop și plătește facturi
09:15
O femeie de 80 de ani nu a putut să își cumpere mâncare trei săptămâni din cauza unei plăți către o firmă de taxi
Copii alergând pe o stradă, vara
08:14
Statul oferă 48.000 de euro pentru fiecare copil până la 17 ani, după ce natalitatea a ajuns la un minim istoric, în Singapore
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Hacker care utilizează un computer conectat la rețeaua globală
7 sept.
Hackerii se dau angajatori pe LinkedIn și fură datele celor care vor să se angajeze
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!