După problemele cu livrările de doze de vaccin cu care s-au confruntat țările europene în ultime vreme, autoritățile locale din capitala Spaniei au decis să suspende vaccinarea contra COVID-19 în această săptămână, dar și pentru săptămâna viitoare, a anunțat președintele adjunct al regiunii Madrid, Ignacio Aguado.
Regiunea a oprit vaccinarea de noi persoane, păstrând dozele pe care le mai are pentru rapelul celor care au primit deja prima doză, scrie publicația britanică The Guardian. Madridul a vaccinat deja 180.000 de persoane de când a început campania.
„Din păcate, așa cum bănuiam, ritmul de livrare a vaccinurilor a fost întrerupt”, a spus oficialul iberic.
Spania a administrat deja peste 1,3 milioane de doze de vaccin grupurilor prioritare: cei aflați în azilele de bătrâni, medicii din prima linie. Dintre aceștia, 10% au primit și rapelul. În această etapă, guvernul spaniol plănuiește să vaccineze circa 2,5 milioane de persoane până la finalul lunii februarie.
foto: Hepta