Regizorul ucrainean Pavlo Ostrikov povestește cum e să faci filme în vreme de război: „Dacă se oprea curentul, trebuia s-o luăm de la capăt”

Nici pentru ucraineanul Pavlo Ostrikov, prezent și el la TIFF ediția 24, n-a fost simplu să ducă la capăt „Tu ești lumea mea” („U Are the Universe”).

„Cum ar fi dacă Pământul ar exploda”

„E un SF ucrainean. Nu o să vedeți așa ceva prea des. Nici în România, nici în Ucraina. Nu e atât despre spațiu și nave cosmice, e despre umanitate. Despre singurătate și despre dragoste. Am făcut șase scurtmetraje și toate sunt despre dragoste. Eram la Facultatea de Drept, trebuia să scriem niște piese scurte pentru teatrul studențesc. M-am gândit cum ar fi dacă Pământul ar exploda și cineva ar rămâne pentru totdeauna pe o navă în spațiu. O idee copilărească. L-am jucat pe personajul principal, iar iubita mea de atunci a interpretat personajul feminin. Mulți ani, am uitat de această poveste. Dar, după câțiva ani, când am devenit regizor, am revenit asupra ideii și am scris un scenariu de lungmetraj pe baza ei”.

Scenariul a fost scris în 2014, apoi au urmat șapte ani în care Ostrikov a căutat un producător capabil să strângă în jur de un milion de euro finanțare pentru bugetul filmului.

„Clujul e special pentru mine”

Ostrikov are 35 de ani și aerul că se rătăcește mereu. Când chiar e pierdut, o sună pe prietena lui, româno-franceză. Sau ea îl sună pe el și se regăsesc ca satelitul cu baza de pe Terra. În jurul sălilor de proiecție de la festivalul clujean, îi vedeai fie împreună, fie separat, cu telefonul la ureche, încercând să-l recepționeze pe celălalt.

„E a doua oară când sunt în România. Clujul e special pentru mine deoarece aici am prezentat părți din filmul meu unei audiențe, prima oară. Cluj e legat de filme văzute aici, iar orașul în sine are ceva aparte, o atmosferă a lui, e un amestec de arhitectură veche și modernitate. Și sunt prieten cu regizorul român Bogdan Mureșanu. Care cred că face altceva decât vedeam până acum de la regizorii voștri”.

În afara festivalurilor la care a călătorit alături de acest prim lungmetraj al său, Ostrikov nu are voie să plece din Ucraina. Așa e regula pe timp de război. Pentru că de profesie e avocat, nu riscă nici să fie luat pe front. „Dar ar fi trebuit să fiu acolo”, remarcă el. „De plecat din țară nu mă gândesc să plec. Simt că e important să rămân, să supraviețuiesc, să creez în cadrul culturii ucrainene”.

Înainte de război, povestește Ostrikov, la fel ca mulți conaționali ai săi, folosea rusa în viața cotidiană. După război, vorbește numai în ucraineană. „Nu mai pot vorbi rusa, pur și simplu”.

Ultimul bărbat e ucrainean, iar ultima femeie, franțuzoaică

În „Tu ești lumea mea”, un gunoier, care ducea un TIR cu deșeuri nucleare pe una din lunile lui Jupiter, rămâne singurul om din Cosmos. Pământul explodează și astfel rezolvă și partea legată de salubrizare, colectare selectivă și reciclare. Trezindu-se fără ocupație și fără semeni, doar cu un robot, pe nume Maxim, care să îi țină de urât, Andrei (Volodimir Kravciuk) își face de lucru în naveta lui, plutind prin infinit. Până primește semnale de la o franțuzoaică, pe nume Catherine, de pe o stație spațială misterioasă.

„De ce e franțuzoaică? În Ucraina, ni se pare că iubirea în stil franțuzesc e idealul, e culmea culmilor. Știu că e un stereotip, dar sunt admirator al culturii franceze, vorbesc franceza. Poate și italienii sunt romantici, însă în film aveam nevoie de o țară europeană cu program spațial. Nu aveam prea multe variante, nu?”, a explicat Ostrikov.

Pentru ca scenariul să aibă cât de cât acoperire științifică, nu doar ca fantezie, tânărul regizor a apelat la astrofizicieni ucraineni, care să îl sfătuiască în legătură cu unele aspecte ale poveștii.

„Alien”-ul lui Ridley Scott, „Her”, filmul lui Spike Jonze despre relația dintre un bărbat și un avatar feminin AI, „Interstellarul” lui Chris Nolan – cam astea au fost modelele lui Ostrikov când a creat „Tu ești lumea mea”. „A fost complicat, cu bugetul nostru mic, să facem să pară totul real, real, dar cred că ne-am descurcat. Îmi place să mă gândesc la cer, la spațiu, să îmi amintesc că trăim pe o bucată de piatră în întuneric”.

„Cumva, simți că timpul s-a oprit”

Până să aibă aceste preocupări, Ostrikov s-a născut în 1990, în orășelul Krasîliv, în vestul Ucrainei. Mama lui lucra ca operator pe o macara, iar tatăl era muncitor pe șantier. Verile le petrecea în satul bunicilor.

„Nu mă gândesc prea în profunzime la asta, de ce am început să fac filme. Îmi amintesc doar sentimentul pe care-l aveam când vedeam trailere de filme, în copilărie. Era magie pură. La noi, nu ajungeau decât trailerele. Îmi plac poveștile, îmi place să spun povești. Acum zece ani, mi-am dat seama că scrisul meu nu e așa grozav, ca să devin scriitor. Dar e destul de bun pentru un scenariu de film. De asta am ales cinema-ul, nu literatura”.

Filmările pentru SF-ul postapocaliptic de dragoste au început în toamna lui 2021.

„Atunci am filmat scenele de pe Pământ. Plănuiam să filmăm apoi scenele din «spațiu», mai dificile, în februarie 2022. Am invitat actori francezi, dar aceștia cred că au simțit ceva și au cerut amânarea filmărilor pentru martie 2022. Apoi a început războiul și desigur că totul s-a întrerupt, pentru multe luni. Am lăsat filmul deoparte și ne-am gândit doar cum să supraviețuim. Îmi amintesc de prima zi a invaziei, pentru că atunci trebuia să merg să văd costumele de astronaut. Designerul de costume m-a sunat, ne-am întrebat unul pe altul ce-o să facem.

Ăsta a fost ultimul gând din viața mea dinainte, cred. Acum e o viață complet nouă, la care încercăm să ne adaptăm. Dar cumva simți că timpul s-a oprit. E greu să planifici ceva, e greu să-ți visezi visele și să-ți trăiești viața. Doar aștepți”.

Refugiat în orașul părinților

Nimic ieșit din comun la acest tânăr care istorisește despre cum a filmat în timp de război. Nimic dramatic în ton. Nici măcar nu se vaită. Din când în când, spune „A fost devastator”, dar mai mult ca o constatare, cum spunem noi „A fost cald azi”. Dacă a avut tenacitatea să realizeze un SF în pauzele dintre bombardamente, poate realiza orice. Iar Putin a pierdut deja războiul.

„Locuiesc în Kiev. În prima parte a invaziei, m-am mutat la părinții mei, în Krasîliv. Ne așteptam ca rușii să ajungă la Kiev, să-l ocupe. Pe mine nu m-au luat în armată pentru că sunt de profesie avocat, iar avocații sunt scutiți de încorporare în Ucraina. Dar am atâția prieteni pe front, prieteni și colegi regizori. Când mă întreabă cineva ce se întâmplă cu industria ucraineană de film, le răspund că oamenii care reprezentau această industrie se luptă să rămână în viață”.

În programul TIFF a fost un alt ucrainean, oscarizatul Msytslav Chernov, cu „2000 de metri până la Andriivka”, documentar filmat chiar pe front. “Se fac multe documentare, pentru că sunt mai ieftin de produs și sunt destule subiecte de arătat din război”, comentează Ostrikov.

„Conflictul cu Rusia dura de mulți ani, dar nu ne așteptam la invazie. Producătorul meu mi-a spus că s-ar putea întâmpla, dar i-am zis că ar fi ridicol, ar fi nebunește să pornești un război ca în secolul trecut. De aceea am fost atât de șocați”.

„Sirenele sunau, noi simulam zborul prin Cosmos”

După ce șocul s-a disipat, Ostrikov a încercat să profite de fiecare răstimp mai liniștit pentru a continua cu filmările.

„Vara lui 2022 a fost destul de calmă. Ucraina recuperase niște teritoriii. Simțeam că am putea termina filmările. Am planificat din nou filmările. Am invitat-o iar pe actrița franceză. Dar, când să filmăm, Rusia a declanșat un mare atac asupra rețelelor de apă și electricitate. Oamenii erau speriați. Actrița franceză ne-a anunțat că nu mai vine. Am înțeles-o. Dar de filmat, trebuia să filmăm cât mai repede. Era ultima noastră șansă, ultimii bani. Am apelat la o faimoasă actriță ucraineană, Daria Plakhtii. Era în Londra atunci. A acceptat pe loc și, în două zile, era pe platou. Au fost momente suprarealiste, cu sirenele care sunau, anunțând bombardamente, în timp ce noi simulam zborul prin Cosmos”.

Pentru vocea personajului feminin, „ca să păstrăm franceza din scenariu”, echipa lui Ostrikov a înregistrat cu actrița belgiană Alexia Depicker.

Filmările s-au încheiat la finalul lui 2022. Postproducția a fost făcută în Ucraina și a durat aproape doi ani. „Partea de randare video are nevoie de conexiune la curent electric. Însă curentul se întrerupea și trebuia s-o luăm de la capăt. Era înnebunitor. N-am fost mulțumit de rezultat. În capul meu, imaginea avea o altă calitate. Oamenilor le-a plăcut și așa, dar știu că putea fi mai bun”.

La aproape zece ani de când a fost scris scenariul, „Tu ești lumea mea” a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Toronto, Canada, pe 7 septembrie 2024. A fost selectat la alte 19 festivaluri, inclusiv la TIFF-ul clujean.

Urmează „Tragedie”, deocamdată fără finanțare

„Următorul meu proiect se numește «Tragedie». Personajul principal e un profesor de mitologie greacă. După ce soția lui moare, încearcă s-o regăsească. Zeii vechii Grecii coboară printre oameni și atunci profesorul își spune că, dacă zeii sunt reali, atunci și Hades-ul, iadul grecilor, există. Și că trebuie să ajungă acolo pentru a-și recupera ființa iubită. E o poveste bazată pe mitul lui Orfeu și Euridice. O să fie un musical, cu un cor antic care să și cânte. E un proiect experimental, ar putea ieși un dezastru, dar trebuie să-l încerc”, spune Ostrikov.

Banii pentru „Tragedie”? De oriunde, mai puțin din Ucraina, pentru că „Agenția de stat pentru cinematografie nu mai are bani pentru finanțarea filmelor. Dar vom încerca să găsim fonduri la târgurile de producție de film, din cadrul festivalurilor internaționle. E bine că filmele ucrainene prind competiția oficială la Berlinală, la Cannes. Proiectele noastre au mai multe șanse să primească atenție”.

„Cum va fi pentru noi după război”

„Orice film ucrainean recent este despre război, chiar dacă nu are război în el. În noul meu proiect, e vorba despre cum va fi pentru noi după război. Tema e pierderea cuiva drag. Multe familii ucrainene au pierdut pe cineva în război. Avem nevoie de terapie colectivă, pe marele ecran, cred că filmul meu poate contribui la asta”.

Ostrikov nu își face griji că va dispărea cinema-ul, sub torenții de video din rețelele de socializare. „Cinema-ul va trăi, dar asta nu înseamnă că nu se va schimba. Poate trebuie să caute acele povești care pot fi arătate doar pe ecrane mari. De aceea am făcut un film SF care trebuie văzut doar pe ecran mare. Altfel, nu simți povestea, nu simți imensitatea spațiului cosmic care îl apasă pe erou”.

Regizorul ucrainean și-a văzut filmul de peste 40 de ori. Și în etapa de postproducție, și în sală, alături de spectatori. „Știu ce se spune despre premii în artă, dar pentru mine contează. Sunt ca o dovadă fizică a faptului că publicul a apreciat filmul. Pentru mine, reacția sălii e importantă. Asist la fiecare proiecție a filmului meu la festivaluri, pentru a avea parte de acest feed-back. Asta e emoția mea, e ceea ce primesc la schimb, după ce m-am străduit să ofer emoție”.

Cât despre viitorul robotului Maxim în era AI, Ostrikov consideră că nu avem motive să ne temem.

„Dacă discutăm despre Inteligența Artificială, înseamnă că suntem în siguranță. Controlăm situația. Dacă apar probleme neprevăzute, le putem analiza, dezbate, soluționa. Despre invazia Rusiei n-am discutat, n-am luat în seamă posibilitatea ei și iată cum ne-a lovit. Oamenii pot fi oricând mult mai periculoși decât AI”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro