”Remus Mihalcea va fi pe prima poziție pe lista noastră pentru Camera Deputaților în județul Argeș”, au declarat, pentru Mediafax, surse din conducerea Partidului Social Democrat.
Remus Mihalcea este directorul Spitalului Colentina, declarat spital Covid de premierul Ludovic Orban. Unitatea medicală a primit la începutul lunii mai un aparat PCR, însă conducerea a preferat să păstreze echipamentul donat în cutie și să trimită testele Covid unui laborator privat.
Situația este aceeași în prezent, deși – chiar Mihalcea a declarat pentru Libertatea – spitalul a ajuns să dețină, între timp, 3 aparate PCR, pentru că a mai primit unul de la ASSMB și unul de la o firmă privată, sub formă de donație.
Abia acum este în proces de avizare laboratorul propriu al Spitalului Colentina. La aproape 8 luni de la izbucnirea pandemiei de coronavirus în România.
Contactat de Antena 3, Remus Mihalcea a afirmat despre candidatura sa la parlamentare din partea PSD: ”Da, au fost discuții cu privire la acest aspect până în prezent, urmând ca azi sau mâine să mă decid dacă accept sau nu”.
Pe listele PSD pentru alegerile parlamentare se regăsesc deja mai multe persoane cu notorietate. Președintele Societății Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, este capul de listă al social-democraților pentru Camera Deputaților la București.
La rândul său, managerul Institutului Național de Boli Infecțioase ”Matei Balș”, Adrian Streinu-Cercel, va candida pentru un loc în Senat pe lista PSD București.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro