Grupul auto are de câțiva ani probleme în toată Europa cu mașinile dotate cu acest motor, iar situația a fost descrisă atât în presa din România, cât și în Franța, Belgia sau Marea Britanie.

În esență, aceste autoturisme au probleme cu consumul de ulei, iar motoarele nu sunt fiabile și ajung des în service.

Sunt afectate modelele Dacia Duster și Lodgy, Nissan Juke, Qashqai și Pulse, iar de la Renault sunt vizate modelele Kadjar, Clio, Megane, Scenic, Kangoo și Captur. De la Mercedes este implicat modelul Citan.

Renault a dat în judecată un client din România, după ce îl despăgubise pentru că i-a vândut o mașină cu motor prost
Unul dintre modelele cu probleme este Dacia Duster | Foto: auto-bild.ro

Renault tratează fiecare caz în parte și nu a demarat o campanie de despăgubire a consumatorilor afectați de problemă.

Despăgubire după o decizie ANPC

Anumite persoane au primit însă despăgubiri. Libertatea a scris în septembrie 2019 că Renault a despăgubit o serie de clienți români care aveau mașini cu motoare de 1,2 litri TCe.

Oficialii Renault au afirmat la acel moment că este vorba de două “gesturi comerciale” în cazuri punctuale.

Libertatea a aflat că acum Renault l-a dat în judecată pe unul dintre clienții despăgubiți. Este vorba de Mariana Ganea, din Galați, care a fost chemată în judecată de către Renault Comercial Roumanie la Judecătoria Galați, potrivit portalului instanțelor din țara noastră. Primul termen de judecată este 13 octombrie.

Ad placeholder
Va fi imunizarea copiilor obligatorie în cazul descoperirii vaccinului pentru COVID-19? Ce spun avocații
Recomandări
Va fi imunizarea copiilor obligatorie în cazul descoperirii vaccinului pentru COVID-19? Ce spun avocații

Familia Ganea cumpărase în urmă cu trei ani un automobil Nissan Juke cu motor de 1,2 litri. Numai că aceasta nu funcționa în parametri, iar benzina ajungea în baia de ulei.

Renault a dat în judecată un client din România, după ce îl despăgubise pentru că i-a vândut o mașină cu motor prost
Nissan Juke | Foto: auto-bild.ro

În trei ani, Renault i-a schimbat o dată motorul, dar situația nu a fost remediată nici cu motor nou. În final, Ganea s-a adresat Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), care a spus că reclamația sa este întemeiată.

După decizia ANPC, grupul Renault-Nissan a răscumpărat mașina în luna iulie 2019. Ganea a primit atunci suma de 14.400 de euro pe autoturism, respectiv 89% din valoarea sa nouă.

Renault nu recunoaște nici procesul, nici despăgubirile

Problemele nu s-au sfârșit însă pentru Gabriel Ganea, pentru că grupul îl cheamă acum în judecată. Nimeni nu vrea să spună care este obiectul acestui proces. Toate indiciile conduc însă la ideea că este vorba despre clauza de confidențialitate impusă de Renault în momentul despăgubirii, pentru a nu da idei și altor clienți care au mașini cu probleme.

Ad placeholder
Un bărbat a fost condamnat la moarte pentru uciderea bebelușului său. Ce s-a descoperit după 4 ani. De ce murise, de fapt, copilul
Recomandări
Un bărbat a fost condamnat la moarte pentru uciderea bebelușului său. Ce s-a descoperit după 4 ani. De ce murise, de fapt, copilul

Libertatea l-a contactat pe Gabriel Ganea pentru un punct de vedere în privința procesului deschis de Renault, dar acesta a refuzat să dea detalii.

De partea cealaltă, Renault nu recunoaște nici că ar fi deschis proces și nici că a acordat despăgubiri.

“Grupul Renault precum și Nissan, prin reprezentantul lor oficial în România, respectiv Renault Commercial Roumanie, nu au realizat oferte financiare de despăgubire niciunui client posesor de vehicul echipat cu motoare de 1,2 litri TCe. Nu există dosare pe rolul instanțelor judecătorești în curs referitoare la această problematică. Procedura pare să fie legată de o problemă pe același motor, dar cauza de origine are legătură cu montarea unui dispozitiv GPL neautorizat”, arată Direcția Comunicare Groupe Renault România.

Ad placeholder
Măsurile anti-COVID au redus infecțiile gripale la un ”minim istoric”. Ce îi îngrijorează pe experții medicali
Recomandări
Măsurile anti-COVID au redus infecțiile gripale la un ”minim istoric”. Ce îi îngrijorează pe experții medicali
Renault a dat în judecată un client din România, după ce îl despăgubise pentru că i-a vândut o mașină cu motor prost
Procesul pe care Renault nu-l recunoaște apare pe portalul instanțelor din România

Acuzat că a vândut cu bună știință mașini defecte

Referirea la montarea unui dispozitiv GPL neautorizat este legată de un alt proces pe care Renault îl are în România.

Acesta a fost deschis de către Ștefan Udrea, un client din Drobeta-Turnu Severin.

Udrea a cerut despăgubiri, acuzând Renault că i-a vândut o mașină cu motor defect. Renault a susținut la proces că nu motorul este de vină pentru problemele sale, ci folosirea unei instalații de gaz petrolier lichefiat (GPL) neomologate.

Peste 10.000 de mașini cu motorul problematic în România

Motorul de 1,2 litri TCe a fost introdus de alianța Renault-Nissan în anul 2012 și era produs în uzina de la Valladolid, Spania.

Renault a dat în judecată un client din România, după ce îl despăgubise pentru că i-a vândut o mașină cu motor prost
Motorul de 1,2 litri TCe

Acesta a fost scos din producție în anul 2018. În total, peste 600.000 de mașini cu astfel de motoare au ajuns pe piață.

Ad placeholder

În țara noastră au fost vândute în total 10.458 de automobile cu acest motor.

Renault deține 44% din acțiunile Nissan, care, la rândul său, controlează 15% din Renault. Din alianță mai face parte și constructorul nipon Mitsubishi.

Grupul francez deține și Dacia, cea mai mare companie și cel mai mare exportator din România.

Ce pot face românii care au mașini cu motoare nefiabile

Clienții care au probleme cu motoarele Renault se pot adresa Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor sau pot să dea în judecată compania, spune Sorin Mierlea – președintele asociației INFOCONS, care luptă pentru drepturile consumatorilor.

Renault a dat în judecată un client din România, după ce îl despăgubise pentru că i-a vândut o mașină cu motor prost
Sorin Mierlea, președintele asociației INFOCONS

ANPC-ul ar fi trebuit ca, după ce a constatat problema în cazul unui consumator, să facă împreună cu Registrul Auto Român (RAR) controale și să oblige Renault la rechemări. Clienții pot da Renault în judecată sau pot face plângeri la ANPC. În cazul în care constată probleme, ANPC poate cere readucerea mașinii la starea inițială, iar dacă se constată clauze abuzive în contracte ANPC poate face un proces-verbal constatator astfel încât să elimine clauzele respective.

Sorin Mierlea:

Președintele INFOCONS i-a mai sfătuit pe clienți să apeleze la asociațiile de protecția consumatorilor în cazul în care doresc asistență.

Citeşte şi:

Ce au văzut părinții când i-au privit pe copii la școala online: “Au avut trei-cinci ocazii de a vorbi toată ziua pe Zoom. E teribil pentru dezvoltarea emoțională la această vârstă”

Anisie, acest mister al guvernării PNL. Cum de a ajuns ministru al educației un om din pepiniera de mediocritate a SRI?

Detalii neștiute despre cei care vor să ajungă primari. Gabriel Mutu are ceasuri de 152.000 de euro, iar Vanghelie e pasionat de tablouri valoroase!

De ce a s-a sfârșit abrupt cariera baschetbalistei Kovesi? Dezvăluiri făcute de fostul antrenor
PARTENERI - GSP.RO
De ce a s-a sfârșit abrupt cariera baschetbalistei Kovesi? Dezvăluiri făcute de fostul antrenor
A MURIT de la o eșarfă. Actrița iubită de milioane de români a sfârșit tragic...
PARTENERI - PLAYTECH
A MURIT de la o eșarfă. Actrița iubită de milioane de români a sfârșit tragic...
Horoscop 20 septembrie 2020. Gemenii sunt atrași de ideea de a intra într-o relație cu cineva de la serviciu
HOROSCOP
Horoscop 20 septembrie 2020. Gemenii sunt atrași de ideea de a intra într-o relație cu cineva de la serviciu
Şoc! Vedeta TV, violată în grup: întreaga ţară, înfiorată de primele detalii
Telekomsport
Şoc! Vedeta TV, violată în grup: întreaga ţară, înfiorată de primele detalii