REPORTAJ. Cinci ani de la accidentul de microbuz din Ungaria în care au murit 9 români. Viața familiilor lăsate în urmă e în continuare legată de drumul hameiului

La câteva luni după accident, firma de asigurări a achitat despăgubiri de ordinul sutelor de mii de euro familiilor victimelor, conform declarațiilor acestora. Banii n-au adus fericirea, nici măcar consolarea. Din discuțiile cu rudele celor dispăruți în accident, am aflat că din despăgubiri, oamenii și-au cumpărat sau renovat case. De trăit, trăiesc în continuare din munca la hamei, căpșuni sau sparanghel, care e „cel mai afurisit, pentru că umbli cu nămol”, după cum susține fratele uneia dintre victime.

O casă în zona maghiară

La fel ca multe alte sate din Ardeal, și Agrișteu, comuna Bălăușeri, are trei zone, ferm delimitate și ușor de identificat cu ochiul liber: o zonă locuită de maghiari, una de români și alta de romi. În total, în jur de 800 de suflete are satul și o arhitectură deloc uniformă. 

Când a primit banii din despăgubire, după ce și-a pierdut fiica și ginerele în accident, bunica Irma a cerut sfatul de la preotul din sat. Preotul a sfătuit-o să cumpere o casă unde să stea cu cei șase nepoți. Așa că femeia a cumpărat două corpuri de clădire, construite din piatră, în stil săsesc, în zona maghiară, aproape de biserică. 

Tot preotul a consiliat-o să repare și vechea casă de BCA și tablă, din zona de romi, unde bunica Irma trăise toată viața ei. Micuță de statură, ca un copil, slabă, uscată, femeia ne explică de ce nu poate da interviu. Ea vorbește numai în prezența preotului, iar acesta „are o înmormântare, la o femeie tânără”. Bunica Irma încasează o indemnizație de sprijin, de 420 de lei, pentru fiecare copil, iar cei șase nepoți rămași în grija ei primesc alocații de plasament, de 950 de lei lunar. Din asta trăiesc. 

Recomandări

UE declară război Beijingului în cazul subvențiilor pentru firmele chineze. „Am devenit dependenți de gazele rusești. Să nu repetăm greșeala cu China”

„Cât or fi bere și șampon, o să avem de muncă!”

În Agrișteu locuiau patru dintre victime. „Atunci a murit și fratele meu, Petru”, povestește un bărbat, ieșit să tundă buruienile din drum, în zona de romi. „Copiii lui frate-meu, cinci, sunt mari acum, măritați, însurați. Nu știu exact cât au primit despăgubiri, știu că și-au luat case, și-au mai construit, care cum au putut. Din ce trăiesc? Muncesc la hamei. Acum sunt acolo, la îndrumat hameiul, în Slovenia. Or început să se întoarcă. Apoi iar se duc, când o fi la cules. Acuma îl îndrumă”.

Îndrumatul presupune întinderea tijelor de hamei pe niște corzi verticale, operațiune destul de solicitantă pentru spate și brațe. Există plantații de hamei și în regiune, între Sighișoara și Târgu Mureș, dar de plătit, se plătește de câteva ori mai bine ziua de muncă în străinătate, la sloveni, care dau și 5 euro pe oră. „Cât or fi bere și șampon, o să avem de muncă”, râde fratele lui Petru, șurubărind la motocoasă.

Recomandări

Culisele planului privind retragerea lui Piedone. Negocieri la cuțite între PSD și partidul lui Dan Voiculescu

Așa cum se trăia în mai 2018, se trăiește și acum în satele mureșene. Nici mai bine, nici mai rău. Cel puțin în ulițele de romi, unde locuiau cei mai mulți dintre cei nouă morți în accident. 

Membrii familiei buni de muncă merg în afară, muncesc în agricultură, cel mai adesea, sau construcții, mai rar, strâng câteva mii de euro. Cu acești bani, plătesc datoriile adunate pe caiet, plătesc datoriile la cămătari. Dacă le mai rămâne ceva agoniseală, adaugă ceva la locuința etern nefinisată, cumpără o bicicletă nouă pentru copii. 

Apoi pleacă din nou, la muncile de toamnă. Iarna e un anotimp crunt, pentru că nu e de muncă pe nicăieri și datoriile se strâng iar, apăsătoare, în catastiful de la magazin. Primăvara, oamenii iau drumul hameiului și cercul se închide. Foarte puțini reușesc să-l rupă și doar rupându-și inima în două și mutându-se de tot în străinătate.

„Ne-am rugat de primar de o țâră de social”

Înainte de accident, Angelica Dumitru, 55 de ani, locuia în Căpâlna de Sus, comuna Mica. Locuia cu soțul ei și cu cei trei copii, doi băieți și o fată. După accident, le-a rămas numai fata. Carol, 21 de ani, Călin, 28 de ani, și soția lui, Claudia, au murit pe șoseaua din Ungaria. Acum Angelica și soțul ei îi au în grijă pe cei doi nepoți orfani: Florin, 14 ani, și Sonia, 8 ani. 

Recomandări

Zeci de mii de români, așteptați pe Litoral în minivacanța de 1 Mai și Paște. În străinătate, Grecia și Turcia sunt în top: „Turcii au învățat să facă ouă roșii pentru noi”

Din despăgubiri, bunicii au cumpărat o casă într-un sat din apropiere, Suplac, o casă solidă și conectată la apă și canalizare, amplasată în zona maghiară. „Ne-am gândit să avem condiții pentru copii. În Căpâlna nu aveam apă, încă nu pusese. Am mai cheltuit și cu renovarea, am schimbat acoperiș, tot, am făcut-o modernă. Și așa s-au dus banii”, spune bunica Angelica.

După accident, își amintește femeia, cei doi nepoți „au plâns mult și cea mică, trei săptămâni, se ridica noaptea în pat, întindea brațele și striga: Mama! Greu s-a mai liniștit. Acum i-am dat la școală în alt sat, la Abuș, că aici e școală ungurească și ei nu știu literele”. Tot ca să-i împace, bunicii le-au luat celor doi copii căței să zburde prin curte. 

Soțul Angelicăi e plecat la îndrumat hameiul la sloveni. „Nu-i plătește chiar așa bine, unde e el. 100 de lei ziua și trei mese pe zi. Dar ce să facem? Dacă stăm, degeaba stăm. Ne-am rugat la primărie să ne facă și nouă o țâră de social, dar n-a vrut domnul primar. A zis că nu se poate, copiii au venituri mari”.

Sonia și Florin primesc și ei alocație de plasament, de 950 de lei fiecare. Primarul din comuna Suplac, Bela Szakacs, locuiește peste drum de Angelica și soțul ei. „Nu e că refuză primarul, legea spune. Conform legii, se calculează veniturile membrilor de familie. Să știți că sunt care muncesc în străinătate și mi-au adus adeverință de venit, la dosar. Și de când sunt eu primar, de la 158 a scăzut la 48 numărul celor care primesc ajutor social. Deci, conform legii, cine se încadrează… Nu primarul dă. Am fost printre primii care au mobilizat oamenii, să strângem ajutoare pentru orfani, după accident. Au primit despăgubiri. Dar la ajutor social nu se încadrează, pot să vă arăt documentele”, explică edilul. 

Angelica nu e convinsă de argumentele primarului. Nu știe ce spune legea, că alocațiile de plasament intră, ca orice alocație, la calculul venitului pe membru de familie. Ea știe că are 1.700 de lei „pe cont” la un magazin din Suplac. Soția primarului are și ea un magazin în sat, dar „nu cumpăr de la ea, că nu mi-ar face cont”. „Acum aștept să se întoarcă bărbatu-meu, să plătim datoria. Că dacă nu plătim, nu ne mai dă. De ce am avea nevoie? De mâncare. Că mâncare cumpărăm de la magazin, pe asta se duc banii”, oftează bunica. 

Copiii șoferului, „fără drept la pachete”

Copiii șoferului de microbuz, Eduardo, 10 ani, și Sebi, 21 de ani, nu au primit nici un fel de despăgubiri de la firma de asigurări. 

Când Crucea Roșie a împărțit ajutoare, pentru orfanii rămași după accident, au fost chemați și ei la Târgu Mureș. „Ne-am dus cu ei acolo și femeia de la intrare s-a uitat pe listă și ne-a zis că a fost o greșeală, că nu au dreptul la pachete”, povestește bunica băieților, mama șoferului. Cu rudele celorlalți decedați, familia lui Petru Calău, care era la volanul microbuzului, n-a avut probleme. „Au înțeles că doar n-a vrut el să-i omoare, așa s-a întâmplat, nu ne-au zis nimic de rău. Dar de câte ori s-au dat ajutoare, pe Eduardo și pe Sebi nu i-au pus pe listă”. 

Mama băieților, soția lui Petru, se aștepta la despăgubiri de la firma de asigurări. „Asigurarea și mașina erau pe numele meu. Dacă puneam alt șofer, nu pe soțul meu, cum ar fi fost? Am făcut vreo două drumuri în Ungaria, un drum la Reghin, ne-am dus unde ne-au chemat, am cheltuit o grămadă de bani și la sfârșit ne-au zis că n-avem dreptul”.

„Capul sus, Eduardo!”

Familia lui Petru locuiește în Deaj, comuna Mica, în zona de romi, izolată printr-un drum lateral de restul satului. 

Bobby și Viorel, frații șoferului, sunt printre cei mai înstăriți din acest colț de lume. „Marea vină a fost a lui Petrică, asta e recunoscut, că s-a uitat în telefon”, admite Bobby. Adaugă că și celălalt șofer a avut „un rest de vină, dar l-au ascuns repede, au zis că nu mergea diagrama camionului în ziua aia, că l-au testat. Când a fost accidentul, drumul nu era marcat, avem poze, au pus marcajele a doua zi. Mi-am dat seama că ceva nu e în regulă. L-au acoperit că era al lor. Lucra la compania care repara drumul. În Ungaria, ca și în România, nu orice companie primește contract de la Guvern să facă drumuri”. 

Restul ăsta de vină neelucidat îi frământă și acum pe frații, pe mama și pe văduva lui Petru. La data respectivă, au fost puși în legătură cu un avocat, de către Ambasada României la Budapesta. Dar avocatul le-a transmis, după câteva întâlniri, că dosarul nu are șanse în instanță și renunță la caz. 

Pe lângă faptul că transporta muncitorii pe drumul hameiului, Petru ținea și un magazin în sat. După moartea lui, magazinul a trebuit închis, pentru că nu mai era cine să aducă marfă. Sebi, băiatul mai mare, s-a însurat și a plecat cu soția în Franța, unde muncește pe șantier. Văduva lui Petru muncește acum la cules căpșuni, în Germania. O decizie față de care mezinul Eduardo a protestat din toate puterile. „Se teme că va rămâne și fără mamă, așa cum a rămas fără tată. După ce vorbește cu ea la telefon stă supărat și plânge o țâră. Capul sus, Eduardo!”, spune bunica lui. 

Casa lui Petru stă acum cu cheia pe ușă, nelocuită. Eduardo locuiește cu bunicii, Sebi, în Franța, mama e la muncă în Germania. „O casă foarte frumoasă, vedeți ce frumoasă este? Cu faianță, parchet, tot, tot, lux”, ne-o arată fratele lui, Viorel. Grădina are gazon, tuns periuță, loc de joacă, geamurile sunt termopan. În jur, e câmpul. Vegetație până la genunchi, dealuri verzi, dealuri albastre, chiote de copii desculți. Un fir de apă, căței la umbră, oi pe prispă. 

Lângă vila părintească, tăcută ca un cavou, Sebi își face casa lui, cu banii strânși în Franța. Temelia a fost turnată și au început să se vadă pereții. 

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro