Cum a scăpat de omor calificat românul cu BMW care a ucis patru spanioli la Sibiu. Judecătorii au invocat un concept juridic rar 

 27 comentarii
Arhiva foto

Un an și trei luni a avut nevoie justiția din România pentru a finaliza o cercetare judecătorească cu mare impact emoțional. Curtea de Apel Alba a finalizat recent dosarul penal în care a fost judecat șoferul român Ion Sporici (65 de ani), cel care a provocat accidentul rutier din Sibiu soldat cu moartea a patru persoane.

Un accident rutier extrem de grav a avut loc în apropierea municipiului Sibiu, pe DN1, în 4 decembrie 2022, seara, în zona cunoscută sub denumirea de Hula Bradului.

Cetățeanul român Ion Sporici se afla la volanul unui BMW 525D și conducea de 17 ore fără oprire. Se întorcea din Germania și se îndrepta spre casă, în Gorj, unde era așteptat de partenera de viață, cu care urma să se căsătorească la scurt timp.

Sub efectul oboselii, șoferul a pierdut controlul mașinii într-o curbă și a intrat violent într-un autoturism Dacia Logan închiriat de o familie de spanioli aflată în excursie în România. Alicia (21 de ani), Cristina (15 ani), Pepe (67 de ani) și Maria del Carmen (55 de ani), membri ai familiei Rodríguez, originari din Las Palmas de Gran Canaria, au fost victimele nevinovate ale accidentului.

Depășire în curbă, pe linia dublă continuă

Tatăl și mama au murit pe loc, la impact, Alicia a decedat în ambulanța care o ducea la spital, iar Cristina, mezina, la patru zile după accident, în secția ATI a Spitalului Județean din Sibiu.

Alicia Rodríguez studia în România, cu o bursă Erasmus de un an, la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu. Visa să ajungă învățătoare. Familia ei a decis să o viziteze, în vacanța de la începutul lunii decembrie acordată pentru Ziua Constituției.

Pe 4 decembrie 2022, în Loganul închiriat, cele două surori și părinții lor se întorceau dintr-o excursie. Nu au mai ajuns la destinație pentru că șoferul din Gorj a intrat pe contrasens, depășind un camion peste linia dublă continuă, în curbă, și a lovit frontal mașina în care călătorea familia din Canare.

Șir lung de șicane la volanul BMW-ului

Bărbatul a fost trimis în judecată pentru omor calificat, procurorii susținând că, prin faptul că a continuat să conducă autoturismul, deși era într-o stare avansată de oboseală, a acceptat posibilitatea de a ucide alți participanți la trafic. 

Impactul s-a produs după un lung șir de șicane relatate de alți șoferi care au crezut că au de-a face cu un șofer tânăr teribilist, băut sau drogat.

Citați ca martori în proces, aceștia au povestit că șoferul BMW-ului circula cu viteză excesivă, depășea pe linie dublă continuă coloane de mașini, evitând în ultima clipă impactul cu camioane sau alte autoturisme, forțând ceilalți șoferi să facă manevre bruște pentru a-l evita.

„Am crezut că este un tânăr fie beat, fie drogat, întrucât făcea figuri în trafic de când se afla pe autostradă”, a declarat unul dintre martorii citați la proces.

„Inculpatul s-a deplasat cu o viteză excesivă (128 km/h înainte de producerea accidentului) pe un drum cu limitare de viteză, a făcut mai multe manevre de depășire a autovehiculelor din coloana în care se deplasa pe o porțiune de drum unde depășirea era interzisă, punând în pericol evident ceilalți participanți la trafic, în condițiile în care se afla într-o stare avansată de oboseală, și-a asumat și a acceptat posibilitatea producerii unui eveniment rutier cu consecințe fatale atât pentru el, cât și pentru alți participanți la trafic.

Însuși inculpatul a recunoscut că se afla într-o stare de oboseală accentuată, întrucât a condus din data de 4.12.2022, ora 4.00 până la ora la care a avut loc accidentul de circulație, ora 20.21, fără pauze (circa 17 ore)”, se arată în rechizitoriul procurorilor.

Instanța de fond a acceptat interpretarea juridică a Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu și l-a condamnat pe șofer la 20 de ani de închisoare, iar o firmă de asigurare a fost obligată să plătească daune morale în valoare de 800.000 de euro.

Ion Sporici nu și-a recunoscut vina. A susținut că a fost „orbit” de farurile unui autoturism, acesta fiind motivul pentru care a ajuns pe contrasens.

Pedeapsă redusă la 10 ani de închisoare

Curtea de Apel Alba Iulia a dat însă o altă interpretare faptelor șoferului român. Instanța superioară a decis să schimbe încadrarea juridică, din omor calificat în ucidere din culpă. Inevitabil, pedeapsa finală a fost redusă semnificativ, la 10 ani de închisoare. 

De asemenea, și valoarea daunelor morale care urmează să fie achitate celor nouă părți civile, rude cu victimele, a fost micșorată până la un total de 430.000 de euro. Judecătorii de la Curtea de Apel au reținut în cazul lui Ion Sporici „culpa cu previziune”, un termen juridic rar folosit de magistrați.

<strong>„Culpa cu previziune sau cu prevedere este o formă a vinovăției caracterizată prin faptul că făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce”, arată interpretarea Dreptului Penal. </strong>

Este un termen apropiat de intenție, dar nu este considerat niciodată ca fiind o intenție. În cazul „culpei cu previziune” a lui Ion Sporici, magistrații s-au folosit și de faptul că acesta conducea un autoturism BMW, cu motor puternic.

„La analiza elementelor de tipicitate subiectivă trebuie plecat de la momentul apariției stării de pericol, respectiv de la momentul la care inculpatul, circulând cu o viteză mai mare decât limita maximă admisă pe sectorul de drum unde s-a produs accidentul de circulație, a efectuat o manevră de depășire încălcând marcajul longitudinal linie dublă continuă, cu consecința producerii accidentului de circulație în care au murit cele patru victime.

În acest moment, inculpatul a prevăzut posibilitatea producerii unui accident rutier, dar Curtea consideră că posibilitatea evitării rezultatului prevăzut s-a bazat pe anumite împrejurări obiective ce conduc la reținerea culpei cu previziune”, se precizează în hotărâre.

Motorul BMW-ului și concluzia judecătorilor

Pentru a ajunge la această concluzie, „instanța a avut în vedere că inculpatul conducea un autoturism produs de o marcă ale cărei motoare sunt de putere mare, aspect de notorietate”.

Magistrații mai susțin că viteza de deplasare îl îndreptățea pe șofer să creadă că va efectua în siguranță manevra de depășire și va continua fără probleme deplasarea, după revenirea pe banda sa de circulație.

„Toate aceste aspecte au fost evaluate însă în mod eronat de către inculpat din cauza stării avansate de oboseală, a faptului că nu cunoștea drumul și a vizibilității de la ora incidentului.

Marcajul longitudinal linie dublă continuă îi interzicea efectuarea manevrei de depășire și tocmai datorită vitezei excesive și particularității drumului, inculpatul nu a mai fost în măsură să reintre pe banda sa de circulație, producându-se astfel coliziunea cu autoturismul în care se aflau cele 4 victime și care circula regulamentar”, au mai susținut judecătorii de la Curtea de Apel. 

Hotărârea a rămas definitivă, potrivit sentinței din 19 martie 2024.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (27)
  • Avatar comentarii

    UsualSuspects 03.04.2024, 21:11

    Halal justiție!!! Foarte trist.

  • Avatar comentarii

    pikpik 03.04.2024, 21:19

    un golan , iar instanta "naivå". Dacå printre victime ar fi fost un politician, judecåtor etc ...altfel ståteau lucrurile

  • Avatar comentarii

    HOPAHPO 03.04.2024, 21:20

    Magistratii au folosit culpa de previsiune in cazul celor 4 victime . Eu ma intreb daca victimile faceau parte din familiile magistratilor , foloseau aceasi culpa ? Este o lipsa totala de interes a magistratilor fata de victime . Apoi s au folosit de capacitatea motorului BMW ,De cand se pune asta in discutie . Daca o masina are un motor de mare capacitate nu este obligata sa respecte legile de trafic ? Atunci sa construiasca strazi pentru aceste masini si asa no sa mai fie obligate sa faca manevre periculoase pe soselele Romaniei , caci numai aici se vobeste de masini cu moatoare de mare capacitate si cele care au capacitatea la jumatate . Ce rusine pentru magistrati , intodeauna gasesc forme care sa ajute infractorii .

  • Avatar comentarii

    Vrajitoarea 03.04.2024, 21:25

    Oare el, ce crede despre el? Că e șmecher sau criminal? Doarme liniștit?

  • Avatar comentarii

    HOPAHPO 03.04.2024, 21:35

    Vreau sa intreb pe comentaristii "Libertatii "daca au observat ca nu mai apar declaratii ale "politicienilor " care viseaza Primaria Capitalei . Ceva s a intamplat , cand au vazut ca au multe comentarii negative , nu mai apar in acest ziar . La fel si cu Sososca care vinde minciuni si lacrimi de cocodril , dar de apare ceva in cel mult o ora dispare articulo . Ce se intampla cu Libértatea ?

ALTE ȘTIRI
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
MONDEN
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
Laura Cosoi
17:24
Cum a apărut Laura Cosoi în prima zi de școală a Verei: „Cât de prețioase sunt toate aceste prime dăți”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
18:37
Ce modele populare de mașini din România își pierd mai mult de jumătate din preț în primii 5 ani. Unele sunt mai ieftine cu 60%
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
Celine Dion, văzută din profil în timpul concertului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, 2024
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
mama la 40 ani Foto arhiva personala
17:57
Mamă la 42 de ani, după 5 proceduri FIV. Medicul ginecolog Corina Gică: „Aproximativ 4% dintre nașterile din România au fost la femei de peste 40 de ani”
Deșeuri radioactive în Oceanul Atlantic 200.000 de butoaie au fost aruncate de SUA și Franța din 1950 și până astăzi. Sursă foto: Getty Images.
17:28
Din 1950 până astăzi, americanii și francezii au aruncat 200.000 de butoaie cu deșeuri radioactive în Atlantic: au schimbat ecosistemul de pe fundul oceanului
Protest împotriva turismului excesiv, slogan pulverizat pe o fântână, Campo Santa Margerita, Veneția, Italia, Europa
17:28
Turiștii, alungați de pe plaje și din orașe. Măsurile drastice luate în Spania, Grecia și Japonia împotriva numerelor mari de vizitatori
peisaj rural amplasat într-o vale largă, flancată de dealuri, Kosmaj, Serbia
16:56
Poți închiria un apartament cu 30 de euro și o casă întreagă cu doar 60. Stațiunea montană la 2 ore de România unde berea e ieftină și se mănâncă pe bani puțini
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!