Scăpați de război și de discriminarea de la granița ucraineană, mii de studenți indieni au găsit în România „un rai”: pături, mâncare, siguranță
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
În jur de 3.000 de studenți indieni din Ucraina s-au refugiat în România până marți, 1 martie. Cei mai mulți dintre ei au fost duși în Milișăuți, un oraș cu 5.000 de locuitori din Suceava, și în Voluntari, un oraș ceva mai încăpător din județul Ilfov.
Cuprins:
- 3.000 de studenți din India, găzduiți temporar în România
- La graniță, lupta pentru supraviețuire
- Despărțiți în haosul de la graniță
- „Rasismul nu e un lucru bun în război”
- Protejați. „Ne tratează ca pe propriii lor copii”
- Cum a fost organizat acest flux de refugiați?
- Aproape 800 de studenți indieni la Milișăuți
- „Lipsesc saltele și lemnele de foc. Și niște toalete mobile”
În sala de sport „Andreea Isărescu” din Voluntari se odihnesc în jur de o sută de tineri din India. Până săptămâna trecută, mulți se pregăteau să devină doctori în orașe din Ucraina. Acum sunt fericiți că se pot întinde pe niște saltele din județul Ilfov.
În urmă cu 24-48 de ore, erau cu toții la granița dintre Ucraina și România, alături de mii de oameni, prinși în lupta pentru supraviețuire, într-un frig cumplit. Aveau la ei doar câteva pachete cu biscuiți, câte un rucsac și teama că nu vor scăpa cu viață din îmbulzeala de pe drumul spre vama Siret.
Azi însă se plimbă în șlapi prin sala de sport din Voluntari, mai aruncă o minge la coș, povestesc cu prietenii lor sau își trag pilota peste cap să adoarmă. Respiră ușurați.
„<em>Iubim</em> e singurul cuvânt pe care l-am învățat. Când termin studiile, mă gândesc serios dacă să mă întorc pentru a fi medic în România”, spune Mohamed, 20 de ani, care joia trecută s-a trezit în sunetul asurzitor al sirenelor într-un cămin al Universității Naționale de Medicină din Ivano-Frankivsk.
3.000 de studenți din India, găzduiți temporar în România
La universitățile din Ucraina studiau în jur de 18.000 de tineri indieni în 2020. Aproximativ 3.000 dintre aceștia au intrat în România până pe 1 martie, au declarat pentru Libertatea surse oficiale. Cei mai mulți au fost duși, temporar, în orașul Milișăuți din județul Suceava și în mai multe locații din județul Ilfov. Sunt cazați acolo până vor putea fi repatriați în India.
Începând de duminică noaptea, vreo 800 de studenți indieni au trecut prin sala de sport din Milișăuți. În după-amiaza de 1 martie, mai erau 250, iar primarul orașului, Vasile Cărare, mai aștepta 400 de studenți să vină seara cu microbuzele ISU de la Siret.
În același timp, 1.445 de studenți indieni erau cazați în județul Ilfov în prima zi de primăvară. Urmau să mai sosească 400 în aceeași zi, a spus pentru ziar Simona Neculae, prefectul de Ilfov.
- Sunt cazați câte 50 de studenți indieni în fiecare centru deschis în localitățile din Ilfov: Găneasa, Berceni, Brănești, Snagov, Moara Vlăsiei, Cernica, Otopeni, Buftea, Corbeanca, Voluntari.
- Cei mai mulți dintre ei au fost găzduiți la Voluntari, unde în seara de 1 martie mai erau 510. Numărul maxim de studenți găzduiți concomitent în oraș a fost de 780.
Ambasada Indiei încearcă să organizeze un zbor militar care să-i preia direct din Suceava, astfel încât să nu mai tranziteze Bucureștiul, a mai precizat Simona Neculae, prefectul de Ilfov.
La graniță, lupta pentru supraviețuire
În sala de sport din Voluntari, cei mai mulți sunt băieți. Fetele și femeile au plecat spre casă cu primele două zboruri trimise de India pe 1 martie. Ele au avut prioritate.
Mohamed, în vârstă de 20 de ani, ne povestește drumul de la camera sa de cămin din Ivano-Frankivsk, orașul din vestul Ucrainei unde studia medicină, la salteaua din județul Ilfov.
„În prima zi de război nu știam ce să facem, eram încă în oraș, universitatea nu ne ajuta cu nimic. A treia zi ne-am urcat toți studenții indieni în autocare și am plecat spre graniță. Eram 1.380 de studenți indieni în 6 autocare și mai multe autovehicule. Erau foarte multe mașini, așa că am coborât și am mers cu bagajele pe jos până la vamă.
8 ore am stat în picioare ca să trecem granița, era haos, vameșii au cerut ca fetele să treacă primele, dar unii studenții se împingeau pentru a trece ei primii. Era supraviețuirea celui mai apt. Fetele plângeau în jurul meu, multe au fost rănite, patru au fost călcate în picioare, una s-a ales cu o fractură. Pentru noi iadul a fost cât timp așteptam să trecem de vamă. Apoi am intrat și am crezut că suntem în rai. Ăsta a fost primul gând când ne-am văzut în România”.
Ajuns în România, a așteptat mai mult de 12 ore la graniță.
„Am trecut vama la 5 dimineața duminică, iar până la 6 seara am așteptat în fața vămii, am dormit două ore într-un cort, apoi am oprit niște români pentru a-i întreba de unde să luăm un taxi pentru a ajunge la București. Ne-au spus că vin autocare pentru studenții străini trimise de Ambasadă”, continuă Mohamed.
Despărțiți în haosul de la graniță
Trecerea graniței a fost „cea mai îngrozitoare experiență”, povestește și Imama, în vârstă de 18 ani. „La graniță toți studenții ne împingeau pe noi, fetele, pentru că voiau să treacă primii. Acel moment a fost cel mai greu pentru noi. Avem prieteni care încă sunt la graniță și așteaptă să treacă în România. Mulți dintre noi am fost separați în haosul de la vamă”, își amintește tânăra.
„La vamă ne-am gândit că nu vom scăpa în viață de acolo, aia a fost experiența războiului pentru noi. Chiar și eu am căzut și am fost călcată de ceilalți în haos. Aici e raiul”, adaugă studenta de 18 ani.
„Ne țineam de mână și la un moment dat am pierdut-o pe prietena mea”, povestește o altă fată. Are 19 ani și trăsături delicate, ca de copil. Vrea să devină cardiolog.
Fetele nu au vrut să se îmbarce în avioanele care au decolat deja spre India, ca să rămână cu prietenii lor. Sentimentul de grup, de prietenie, pare și mai important după experiențele prin care au trecut împreună.
„Rasismul nu e un lucru bun în război”
Intervine în discuție și Huzaifa, un student de 18 ani. „Nu am plâns în niciun moment, dar când am trecut granița și au venit spre mine voluntarii români să mă întrebe dacă am nevoie de ceva, să-mi dea de mâncare, apă de băut, atunci am izbucnit în lacrimi. Avem dușuri și aici, dar fetele sunt duse în altă parte dacă doresc să se spele, pentru a se simți mai confortabil”.
Unii au așteptat o zi sau chiar mai mult la graniță. „Eram ca animalele”, spune un alt băiat. „Să fii singur acolo, atât de departe de casă, cu nimeni de partea ta, a fost cumplit”, adaugă el.
Studenții povestesc că cetățenii ucrainienii erau lăsați să treacă mult mai ușor de vameșii ucrainieni. „Rasismul nu e un lucru bun în război”, adaugă un tânăr cu ochelari.
Protejați. „Ne tratează ca pe propriii lor copii”
În sala de sport din Voluntari, condițiile sunt bune. Există pilote noi, lenjerie nouă, saltele pe care să doarmă, e cald. Pe de altă parte, după doi ani de pandemie, în care distanțarea socială a fost una dintre regulile de bază pentru organizarea socială, e uimitor să vezi sute de saltele una lângă alta. Dar frica de COVID pare uitată în noua configurație socială generată de începerea războiului din Ucraina.
Studenții ne spun că pentru ei nu contează că dorm sute, unii lângă alții, într-o singură încăpere. Cel mai important e că sunt în siguranță acum și că se simt protejați.
„Aici ne tratează românii ca pe propriii lor copii. Ne-au dat pastă de dinți, șosete și mai multă mâncare decât putem consuma. Românii sunt atât de generoși, sincer, nu m-aș mai întoarce în India”, spune Mohamed.
Cum și-au petrecut ziua de marți? „Am dormit, am mâncat și ne-am jucat”, explică un alt băiat.
Sunt două fire comune în mărturiile tuturor studenților cu care povestim: experiența de la graniță a fost traumatică, dar primirea în România, extraordinară.
O rezumă Yahya Abdul Haq, un student de 19 ani din statul Uttar Pradesh: „Când am trecut granița și am intrat în România, am crezut că suntem în rai”.
Cum a fost organizat acest flux de refugiați?
Din discuțiile avute de Libertatea cu mai multe autorități, a reieșit că nu a existat un plan pregătit din timp pentru organizarea acestui flux de studenți refugiați. Tinerii au fost cazați în locații găsite ad-hoc, printr-o colaborare a Ambasadei Indiei cu autoritățile locale.
- În Suceava, reprezentanții Ambasadei Indiei au apelat la primarul din Milișăuți, la care au ajuns prin USR. Primarul povestește că s-a descurcat singur, cu sprijinul comunității și al unor companii, dar că Prefectura nu a intervenit.
- În București și Ilfov, Ambasada Indiei a apelat la Prefectura Ilfov, care au luat legătura mai întâi cu autoritățile locale din Voluntari.
„Am fost contactată de domnul ambasador al Indiei și m-a rugat să dau o mână de ajutor. Știind capacitatea mare de cazare a orașului Voluntari am luat legătură cu domnul primar și acesta ne-a pus la dispoziție toate spațiile de cazare de care dispune orașul. Nu am avut nici timp de pregătire, dar mobilizarea a fost exemplară. În două ore s-a făcut rost de saltele, lenjerii, mâncare”, spune Simona Neculae, prefectul de Ilfov.
- Ați făcut vreo evaluare anterior, ce capacitate de găzduire există la nivel de județ?
- Nu, acum lucram la acest aspect. Pe măsură ce cresc necesitățile mai organizăm și alte centre de cazare. Este o situație de criză și ne mobilizăm cu toate resursele de care dispunem. Pentru amenajare în câteva ore se face un efort foarte mare.
Am fost anunțați ca vor veni 50 de studenți la ora 20 - duminica, la ora 21.30-22.00 erau 360, și până dimineață la ora 5, au venit până la 784 de persoane. Florentin Pandele, primar al orașului Voluntari:
Soluțiile improvizate aproape au funcționat până acum, dar pare că depind de implicarea până la epuizare a unor voluntari/angajați din primărie. Întrebarea e dacă vor fi sustenabile pe termen lung, dacă valurile de refugiați vor continua să sosească.
Un voluntar din sala de sport din Ilfov, care a găzduit și 350 de studenți indieni concomitent, spune că nu a dormit de câteva nopți. „Mai trebuie să vină un grup de studenți la 3 dimineața. Nu mai rezist și în noaptea asta”, îi zice unei alte voluntare.
Aproape 800 de studenți indieni la Milișăuți
„Duminică noaptea ne-a sunat domnul ambasador dacă pot să-i ajut cu o cazare, că oamenii stau în frig. Am trezit angajații să facă focul, la ora 1 și jumătate am sunat pentru pături. Au fost aduse cam 100 de pături. La 9 dimineața a venit ultimul microbuz din vamă. Noi am estimat 500-600 de persoane inițial. După ce au plecat 170 cu autocarele, i-am aranjat în rânduri și i-am tot numărat. Ne-am dat seama că mai avem 600”, povestește Vasile Cărare, primarul din Milișăuți.
În total, fuseseră aproape 800.
Studenții erau epuizați de așteptarea lungă la graniță, explică edilul. Au fost aduși în Milișăuți cu microbuze și autocare ISU. „Câțiva de abia au coborât din autocare. A fost ambulanța de patru ori ieri. Doi au ajuns la spital din cauza epuizării”.
„Lipsesc saltele și lemnele de foc. Și niște toalete mobile”
Ce spune primarul despre condiții:
- Mâncarea o avem asigurată. Sunt 800 de porții și pentru mâine.
- Saltele ne-ar trebui. Dacă va continua, ne va trebui lemn de foc. Avem 3 centrale mari. Și niște toalete mobile ne-ar trebui.
- În prima zi, hrana a fost asigurată de locuitorii orașului. Astăzi (1 martie) o parte din hrană asigurată de oamenii de la noi, plus diferite sponsorizări, firme, care au plătit 800 de meniuri.
- Avem șase toalete. Sunt momente când stau mulți la coadă la toaletă.
- Saltele nu avem.Toți stau în sala de sport, pe pături. Avem o promisiune de 500 de saltele de la o fundație din Germania.
Primarul spune că nu a primit mult ajutor de la celelalte autorități. „Prefectura nu ne-a întrebat ceva. Ieri dimineață (luni, n.r.) la prima oră, când încă veneau microbuze din vama, am vorbit cu cei de la ISU, am cerut pături. Au promis că aduc pături, nu am văzut”.
A făcut un apel pe rețelele sociale și s-au mobilizat mai multe firme. Au ajutat și mulți oameni din localitate. „20 de femei din localitate la prepararea mâncării. În total, cel puțin 30 de voluntari în fiecare moment. O colaborare pe care nu am crezut-o posibilă”, adaugă primarul.
În timpul discuției, îl sună cineva să îl anunțe că au sosit chiar atunci 120 de pături de la Crucea Roșie, precum și 100 de cartele SIM. Tinerii, unii plecați de câteva luni din țara lor și ajunși în mijlocul unui război, caută să-și sune părinții îngrijorați din India.
„Dacă aș fi știut dinainte că voi avea grijă de 800 de persoane, probabil m-aș fi speriat un pic”, concluzionează Vasile Cărare.
